Aud tot mai des că viitorul este în containere. Și nu, nu e vorba de tomberoane, ci de soluțiile software de tip Docker, platformă pe care am reușit în sfârșit să migrez majoritatea aplicațiilor și serviciilor pe care le rulez exclusiv în rețeaua locală. Printre acestea se numără Imaginifer, un VPN Wireguard, Suricata, controllerul UniFi, care-mi gestionează zecile de dispozitive smart-home conectate la rețea, și multe altele.
De ce am făcut această schimbare? Simplu: pentru a-mi ușura viața. După cum probabil știți, folosesc Proxmox ca platformă de virtualizare. Întregul ecosistem rulează pe un mini-PC cu un procesor Intel i5-9500T și 32 GB de RAM, care găzduiește totul, de la router la containere Docker și mașini virtuale de test.
De fiecare dată când apare o versiune nouă – și tocmai a fost lansată a noua – mă cuprinde o mică teamă să fac actualizarea dacă nu dispun de un set complet de backup-uri pe NAS-ul dedicat acestora. Containerele elimină o mare parte din această dependență.
Contextul și beneficiile migrării
Principalul avantaj al migrării este flexibilitatea. Până acum, fiecare serviciu era legat de o mașină virtuală sau un container LXC specific, direct dependent de sistemul de operare al gazdei Proxmox. Orice actualizare majoră venea cu riscul unor incompatibilități, ceea ce impunea o rutină anevoioasă de backup. Mutarea în containere Docker decuplează aplicațiile de sistemul gazdă, permițându-mi să actualizez Proxmox-ul mult mai relaxat, știind că serviciile mele sunt izolate și portabile.
Zilele trecute, profitând de ajutorul uneltelor AI, am migrat tot ce se putea în containere Docker. Procesul a implicat ceva bătaie de cap, dar efortul a meritat. Acum pot restaura oricare dintre aceste aplicații oriunde am nevoie de ele, fie pe un alt server, fie chiar local, pe Mac. Nu mai sunt legat de Proxmox. Anumite servicii, cum ar fi un client qBittorrent pe care nu l-am mai deschis de mult timp, nici nu au meritat efortul de a fi „containerizate” și au fost pur și simplu abandonate.
Ce fac cu OPNsense și Home Assistant?
Aici lucrurile se complică. Două componente esențiale au rămas în afara ecosistemului Docker. Prima este routerul OPNsense, virtualizat într-o mașină virtuală pe Proxmox. Configurația are un avantaj uriaș: snapshot-urile. OPNsense primește actualizări extrem de des, iar posibilitatea de a face un snapshot înainte și de a reveni la o stare anterioară în câteva secunde dacă ceva nu merge bine este mai priceless decât e orice altceva în reclamele la Mastercard.
A doua componentă este Home Assistant. Instanța mea este destul de complexă, gestionând zeci de senzori și dispozitive prin Zigbee2MQTT și integrări custom via HACS. Tocmai de aceea este imposibil să renunț la varianta Supervised, care oferă un management simplificat, esențial pentru un astfel de ecosistem. Mă bate gândul să îl mut pe un hardware dedicat, iar candidați am: un Box TV A95X, un Fujitsu Futro S920 sau chiar un mini PC Dell. Din păcate, toate au în comun o placă de rețea problematică.
Așadar, deși viitorul este în containere, prezentul meu este fragmentat. Am pornit pe acest drum căutând centralizarea și simplificarea – toate serviciile într-un singur PC. Acum mă confrunt cu perspectiva de a împrăștia din nou componentele prin casă, făcând exact opusul a ceea ce mi-am propus. Probleme grele, nene, existențiale.
