Pentru că s-a mai dus din zăpadă și am început să folosim tomata, aveam nevoie de un încărcător auto, dar nu de oricare, ci de unul cu două porturi USB și suficientă putere încât să poată încărca simultan un Xiaomi Mi 5 și-un Galaxy S6. Am ales Mi Car, un încărcător fabricat de Xiaomi.

Mi-a plăcut din mai multe motive, de la construcție la protecțiile incluse. Cei care mă cunosc știu câtă grijă am de lucrurile și lucrușoarele mele, de-asta protecțiile le-am considerat importante, că n-aș vrea să-mi ia foc mașina ori telefonul de la un încărcător nemțesc asamblat de turci în China, pe malul Dâmboviței.

Mi-am dorit să fie și micuț, în speranța ca atunci când nu-l folosesc să nu trebuiască să-l scot din priză, ci să rămână ascuns în spatele capacului, dar n-am fost chiar atât de norocos încât să și găsesc unul care să corespundă tuturor pretențiilor mele.

Capacul nu se închide peste încărcător

Apreciez însă centura-i luminoasă cu care fabricantul a găsit de cuviință să-l doteze, care deși poate părea un moft, s-a adeverit a fi deosebit de utilă noaptea, cu precădere celor cu un simț al găurii nu foarte dezvoltat.

Lumină încărcător Xiaomi Mi Car

Corpul încărcătorului este construit din metal (aliaj de aluminiu), iar dacă ar fi să judec după cele două căzături pe care le-a luat imediat după despachetare (prima pe gresie, a doua pe asfalt), este destul de bine închegat, pe măsura așteptărilor mele. Nu mă miră, doar l-a fabricat Xiaomi.

Când este conectat, inelul alb, ce poate fi observat în fotografiile superioare, dispersează o lumină albăstruie, difuză, nederanjantă. Iar dacă tot îl descriu, iată și specificațiile sale tehnice:

Dimensiuni 60 x 21 x 22 mm
Greutate 37 de grame
Materiale Aliaj de aluminiu + Plastic ABS (grad ridicat de rezistență la impact, la zgârieturi, solutii alcaline sau acide, temperaturi ridicate, etc)
Conexiuni 2 porturi USB 2.0
Tensiune intrare 12 și 24V
Tensiune ieșire 5V
Putere totală 3.6A (maximum 2.4A per USB)
Protecții La supratensiune, supracurent, scurtcircuit, interferenţe electromagnetice și temperaturi ridicate
Altele Iluminare LED, compatibilitate cu tehnologia de încărcare rapidă,
Preț 69,32 lei

Îmi place, drept dovadă am mai comandat încă unul pentru a-l conecta la priza pasagerilor, ca să nu fiu stresat cu „Dă-mi și mie cablul să încarc puțin telefonul!”. Dacă sunteți interesați, îl găsiți la F64.

Publicitate:
7 comentarii
  1. Eu am luat tot Roidmi, chiar ieri l-am ridicat de la posta, mai mult pentru muzica prin bluetooth , ca charger aveam deja, dar cu un amperaj mai mic. Maine urmeaza sa vad cum imi incarca Redmi Note 4

    1. Sunt curios cum se aude muzica. Am un modulator FM (jack + usb), dar n-am fost deloc încântat de el. M-ar interesa pentru Google Play Music, că n-am AUX la tomată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.