Dacă sistemul vi se blochează folosind Chrome sau Cortana după instalarea Windows 10 April Update nu vă panicați foarte tare, nu e vorba de un virus, ci de un un bug recunoscut de către cei de la Microsoft, care totodată au dat asigurări că se lucrează la găsirea unei soluții.

Se instaleaza Windows April Update

La mine s-a manifestat în timp ce lucram, adică în cel mai prost moment cu putință, iar până să aflu despre ce este vorba mă gândeam la ce este mai rău, adică la moartea subită a SSD-ului, mai ales că n-ar fi fost pentru prima dată când mi se întâmpla.

O soluție infailibilă pentru a reanima sistemul rapid nu există. Cu toate că în mesajul citat se recomandă combinația de taste Win+Ctrl+Shift+B, aceasta nu mi-a fost de mare ajutor, așa că a trebuit să repornesc PC-ul de la buton, ca în cazul unui BSOD.

Iar partea amuzantă e că în timp ce scriu aceste rânduri e că laptop-ul mă anunță să repornesc sistemul pentru a se putea instala ghiciți ce! April Update!

Windows 10 April Update

M-a prins tot nepregătit, dar diferența e că acum știu ce am de făcut: să nu folosesc Google Chrome după repornire și să renunț la acesta până în 8 mai, dată la care nu mă îndoiesc că Microsoft v-a lansa un nou patch care să rezolve bug-ul din… patch-ul actual.

10 comentarii
  1. Am mai citit cateva articole pe tema asta si pot sa spun ca dupa instalarea windows 10 april update la mine nu apare aceasta problema. Si nu este doar parerea mea ci a multor internauti care au postat raspunsuri pe aceasta tema aparuta in mai multe publicatii online.

    1. Da, se pare că afectează aleator. Aseară s-a actualizat laptop-ul însă, spre diferență de desktop, acesta funcționează fără probleme.

  2. Sincer am un prieten care are un laptop Asus si dupa actualizari nu mai poate utiliza laptop-ul ii apare doar cosul pe desktop si nu stie ce sa faca ,nu poate sa acceseze nicaieri cu cursorul nu ii da voie

    1. In functie de sistemul de operare sugereaza-i prietenului tau sa utilizeze functia System Restore sub Safe Mode.
      Documenteaza-te in prealabil in cazul in care nu s-a utilizat functia cu pricina.
      Succes!

  3. Da mersi mult pentru sfat ,numai ca prietenul meu nu poate accesa din mouse la setarile computerului deci efectiv nu stie cum sa ajunga in setari ca sa poata sa faca ceva nici din lupa de jos din stanga la cautari il lasa sa deschida cautarile dar mu poate sa scrie nimic in casuta,nici restart nu ii da voie ca sa poata sa intre in safe mode,are Windows 10.multumesc oricum,Cristian daca esti pe aici poate ai vre-o idee

  4. Servus,
    Imi poti spune daca e vreo posibilitate de a instala driverele unui laptop pe un sisteam de operare pe care-l nu-l suporta?! Adica vreau sa pun pe laptop win7, dar pe site-ul producatorului nu gasesc drivere decat pentru win8, 8.1 si 10.
    Daca nu e nici o optiune, poate poti sa-mi spui cum sa opresc update-ul in win10 complet, pentru ca, daca opresc Windows Update din servicii, de fiecare data cand repornesc laptop-ul porneste si Windows Update si chiar nu am nevoie de update-uri
    Numai bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.