Marea majoritate a timpului folosesc Pop!_OS, iar pe acesta prefer aranjamentul de tastatură englezesc, gândit parcă, de la / la ‘, pentru a fi utilizat în Linux.
La job folosesc Windows, colegilor și clienților le răspund la emailuri folosindu-l layout-ul spaniol, iar pe blog scriu de pe cel românesc (mi se pare aiurea rău ca în 2020 să nu folosești diacritice).
Dacă nicio distribuție Linux nu-ți face cu ochiul, nu folosești Office 365 și nici aplicații Adobe, am o veste bună pentru tine: poți „transforma” Windows 10 într-un sistem de operare stabil și sigur, unul care nu-ți colectează datele și-n al cărui meniu Start n-ai niciun anunț…
Vei avea nevoie de o memorie USB de 8GB, de Rufus și de… cafea, cât mai multă cafea! Ar fi indicat, însă nu și neapărat, să te apuci de treaba asta dimineața, duminică dimineața…
Chiar dacă nu mi-a mai fost necesar în ultimele săptămâni, prezenta Windows-ului pe una dintre partiții, complet izolat de Pop!_OS, mi-a oferit confortul psihic de care aveam nevoie pentru a vedea în Linux o alternativă nu doar mai sigură la acesta, ci și una mai viabilă.
Am mai avut Linux în dual boot cu Windows, dar niciodată așa ca acum, mereu selectabile din GRUB, pe care anumite actualizări Windows îl căsăpeau „din considerente de securitate” cel mai probabil, dar niciodată nu mi-a fost clar care sunt acelea.
Am achiziționat recent un ultrabook Dell E7250 pentru a-l utiliza exclusiv cu GNU/Linux, însă despre care, dincolo de specificațiile-i tehnice și faptul că dpdv estetic n-are cusur, nu știam mare lucru, iar pentru a decide dacă-l păstrez sau trimit înapoi aveam nevoie să-l folosesc cel puțin câteva ore, așadar în prima zi l-am lăsat cu Windows 10-ul ce venea preinstalat.
Fiindcă știam din proprie experiență că firmele care se ocupă cu repunerea în circulație a PC-urilor nu vor pierde niciodată timpul cu configurarea lor (nu s-a făcut niciodată profit din asta pe segmentul lor), ci se vor limita la reinstalarea Windows-ului (dar și asta fiindcă-s obligate de legea de protecție a datelor personale să se asigure că le vând goale), și (mai mult pentru a evita returul motivat de lipsa acestora), să le instaleze driverele lipsă cu DriverPack sau alte soluții similare, mai întâi i-am descărcat și instalat manual fiecare driver în parte.
Am reinstalat recent Windows 10 pe laptop, iar ca de fiecare dată când fac acest lucru, odată adus la zi cu toate actualizările de securitate i-am omorât fără excepție toate serviciile cu care Microsoft l-a blindat pentru a ne „îmbunătăți experiența” și fără de care PC-ul se comportă la fel sau chiar mai bine.
Chiar dacă mi-am făcut un obicei din a folosi WPD pentru a face acest lucru, fiindcă nu-l mai folosisem de o bună bucată de timp și eram curios să văd dacă s-a schimbat în vreun fel, de data aceasta am rulat mai întâi O&O ShutUp10.
Înainte de a modifica ceva în astfel de programe, chiar mai înainte de a dezactiva crearea punctelor de restaurare și, de preferat după crearea unei imagini de sistem având Windows 10 configurat și cu toate driverele actualizate, e recomandat să exportați să exportați setările implicite și dispune astfel de un mod rapid de reveni la acestea.
Se poate întâmpla, chiar recent mi-a fost făcut cunoscut un caz de acest gen, ca dispozitivele USB să nu pornească automat la activarea PC-ului. În general această „problemă” apare la reactivarea computerului din modul hibernare sau având pornirea rapidă activată.
Soluția este simplă și implică accesarea Managerului de dispozitive (ce poate fi accesat rulând comanda devmgmt.msc în caseta Run, sau prin click-dreapta pe meniul Start al Windows 10 și accesând opțiunea cu același nume).
În lista ce va fi afișată, în cadrul Controlere Magistrală serială universală (ceea ce cunoaștem sub denumire de USB), localizăm dispozitivul cu pricina și facem click dreapta pe acesta.