O curățenie recentă a Netflix m-a pus pe gânduri cu privire la continuitatea abonamentelor mele pe acest tip de servicii. În formula actuală, care de vreo cinci ani îmi permite să ascult pe Spotify muzica ce-mi place pentru doar 30€/an, n-am nimic de obiectat, dar mi-e clar că n-aș plăti vreodată, câștigând la fel, de patru ori mai mult pentru asta. Există radio, torrenți, alternative.
Nu e vina altuia că mie nu-mi ajung banii pentru toate, că am priorități de muritor de rând și nu-mi permit să plătesc pentru Spotify, Netflix, iVoox, Prime, Focus Sat, HBO, Disney+ și Audible pe cont propriu, dar pasivitatea cu care au tratat partajarea conturilor premium mi-au permis și încă îmi permit să mă bucur de ele.
Pe lângă asta, mi-e clar încă un lucru: ziua în care partajarea conturilor nu va mai fi posibilă nu mă va prinde nepregătit. Am un plan B la care lucrez deja de câțiva ani. Lucrez la el pe torrenți, în secțiunea de „resigilate” a Amazon și pe site-urile și aplicațiile de mica publicitate, unde albume întregi sunt vândute la prețuri derizorii.
Tot acest conținut multimedia îl triez și organizez astfel încât risipa de spațiu să fie minimă. Pentru muzică am o metodă infailibilă: o dată descărcată sau transferată de pe CD în PC, o copiez în telefon și o ascult în drum spre… orice, în general serviciu sau casă. Ce-mi gâdilă auzul merge într-un playlist pe care, ulterior, îl folosesc pentru a tria și clasifica fișierele respectivelor piese. O dată clasificate, le copiez în NAS și-n Navidrome.
Zis și făcut dacă lucrurile ar fi chiar atât de simple, dar nu sunt. Și nu sunt deoarece muzica „rippuită” de pe CD-uri este, de cele mai multe ori, salvată fără metadate, cu titluri greșite sau un simplu „Track 1”. Muzica descărcată de pe torrenți vine cu minimum semnătura uploaderului, samd. Pentru fanii genului alandala nu e o problemă, dar prefer să citesc ascultând smooth jazz, nicidecum smooth jazz cu apucături de heavy metal.
Aici intră în scenă AIMP, MusicBrainz Picard, Mp3tag, beets și Bulk Rename Utility. Fiecare are rostul lui, niciunul nu face doar ce am eu nevoie, dar împreună mă ajută la organizarea bibliotecii muzicale.
AIMP: mai mult decât un audio player
Când lucrez de acasă, deși rareori fac asta din comoditate, deschid în AIMP muzica ce așteaptă să fie procesată pentru a ajunge în biblioteca Navidrome. Deschid în AIMP folderul întreg aflat pe NAS și dau un play aleator. Când melodia redată mă deranjează, cu shift+del îi spun adio pentru totdeauna.
Melodii precum Motownphilly a Boyz II Men, pentru care oricum nu voi fi niciodată suficient de cult (sau beat) încât să le ascult cu plăcere, în ciuda faptului că fac parte din selecții apreciate și care, cu siguranță, la vremea lor au făcut furori, nu-mi dau suficiente motive pentru a le dedica o mână de MB pe HDD-ul serverului în care rulează Navidrome. De aceeași tristă soartă au parte piese celebre din repertoriul unor cântăreți precum —blasphemy alert— Michael Jackson, Celine Dion sau Whitney Houston.
Când în folder mai rămân doar melodiile pe care le-aș reasculta, îl procesez cu MusicBrainz Picard.
MusicBrainz Picard: metadate ca la mama acasă
Nu am găsit, pentru Windows, aplicație mai bună decât MusicBrainz Picard pentru a analiza fișiere MP3 și a le actualiza metadatele. Nu este perfect, nici măcar intuitiv nu este, dar face o treabă destul de bună chiar și atunci când îi ceri să proceseze mii de fișiere audio care n-au nicio treabă unul cu celălalt.
Când „nu e sigur” că a identificat corect o melodie, îmi dă variante alternative și mă informează despre probabilitatea de reușită a fiecăreia dintre acestea. Dacă nu sunt mulțumit de sugestiile inițiale, îi pot cere să efectueze o nouă analiză, să genereze amprenta acustică a fișierului analizat, să caute melodii similare, etc.
Deși uneori rezultatele sunt aceleași, de cele mai multe ori diferă și se apropie mai bine de adevăr. Dacă unul dintre cele oferite m-a convins, îl accept și este asociat fișierului, așteptând să fie aplicat.
Când sunt pe deplin mulțumit de toate propunerile pe care le-a făcut, îi pot cere să scrie metadatele sugerate în fișierele pe care le-a analizat. În acest mod, informații precum titlul piesei, artistul, anul, albumul original și albumul din care a fost extras, sunt incluse în fișier și vor putea fi citite de către orice player audio compatibil. Totuși, uneori e posibil să nu mă mulțumesc doar cu asta, caz în care apelez la Mp3tag.
Mp3tag: te… tăguiesc de nu te vezi
Problema cu etichetarea automată e că va genera în audio player cam tot atâtea albume precum melodii în biblioteca muzicală. În primul rând avem albumul artistului, în al doilea rând e cel al compilației, dar cum fiecare sunt albume, Navidrome, AIMP și compania le vor vedea ca fiind două piese diferite, fiecare parte a unui alt album. Așadar, minimum două albume de melodie dacă nu pui Mp3tag-ul la treabă.
Îl folosesc, de exemplu, pentru a crea selecții precum cele vizibile în captura de ecran a Navidrome, Timeless Love Songs și Greatest Rock Ballads, de exemplu. Marea majoritate a acestor melodii vin din albume diferite, iar dacă n-aș interveni, Navidrome mi-ar crea câte unul pentru fiecare.
Pentru a evita acest lucru, adaug în Mp3tag toate melodiile pe care le vreau în Greatest Rock Ballads și le modific, în lot, albumul și artistul albumului. În acest mod, e drept, calc în picioare informația corectă, dar această greșeală intenționată îmi permite să am muzica organizată întocmai cum am nevoie.
Pentru clasificarea corectă avem alte metadate, cum ar fi genul muzical, artistul, etc., iar dacă niciuna dintre acestea nu convinge, există playlist-urile, dar eu încerc să le evit din cauza diverselor variante disponibile, de cele mai multe ori incompatibile între aplicații ori platforme. Toate, în schimb, tratează la fel albumele.
Bulk Rename Utility: retușul cu final fericit
Întotdeauna există câte o piesă ce reușește să treacă de toate filtrele anterioare, iar dacă nu vrei surprize (eu nu vreau), Bulk Rename Utility rezolvă și ultima problemă: caractere nedorite în metadatele fișierelor audio.
În exemplul afișat mai sus poate fi observat cum titlurile unor melodii s-au procopsit cu deloc oportunul sufix _Preset 2. Nefiind vorba de numele fișierului, acesta poate fi eliminat doar cu ajutorul unui editor de metadate, iar Bulk Rename Utility se numără printre cele mai bune.
Acesta poate elimina, adăuga sau înlocui caractere și texte din metadatele fișierelor pe care le procesează, ba chiar o face în timp record și permite generarea de fișiere noi respectând cerințele indicate, evitând astfel daune ireversibile fișierelor originale.
beets: nemulțumitului îi ia Dumnezeu darul și-i dă altul mai bun
Un om normal, după procesarea fișierelor așa cum am descris mai sus, le-ar încărca în Navidrome sau în Jellyfin și s-ar mulțumi… cu puțin. Eu nu, niciodată! Dar nu întotdeauna îmi iese bine, sau, cel puțin, nu atât de bine pe cât mi-aș dori.
beets e alternativa MusicBrainz Picard pentru leneși dispuși să repete întregul proces, și am să vă explic în continuare de ce spun asta. beets nu dispune de o interfață grafică, este un utilitar pentru linia de comandă pe care îl poți utiliza într-un server headless, la care ai acces doar prin ssh.
Acesta poate fi configurat pentru a se aproviziona cu fișiere audio din folderul de downloads, pe care, ulterior, le copiază sau mută în folderul din care se alimentează playerul audio, Navidrome în cazul meu. Utilizat ca atare, conform documentației oficiale, te va întreba asupra fiecărei modificări de care nu este convins că reprezintă în totalitate intenția utilizatorului.
Utilizatorul poate decide dacă acceptă propunerea sau o ignoră, indiferent dacă este vorba de eliminarea unui duplicat sau de actualizarea unor metadate. Totuși, dacă utilizatorul este optimist, poate opta pentru modificarea fișierului de configurare astfel încât beets să facă ce știe mai bine fără a-i da bătăi de cap.
Țineți cont că eu modific manual albumul fiecărei piese, uneori inclusiv artistul albumului, ceea ce beets n-are cum înțelege și lua de bun, așadar vede respectiva manipulare ca fiind una nedorita și corectează „eroarea” lăsând biblioteca muzicală mai talmeş-balmeş decât era la început. Trucul constă în modificarea fișierului de configurare astfel încât beets să modifice doar ce mă interesează pe mine să fie modificat, iar pentru deciziile simple, cum ar fi păstrarea dublurilor, să nu aibă nevoie de o nouă intervenție.
Prin fișierul de configurare yaml îi poți indica ce complemente vrei să folosească, deznodământul fiecărei operații de care este capabil, care va fi destinul fișierelor pe care le procesează (inclusiv structura directorului în care acestea vor fi salvate, etc). Poate elimina caractere nedorite din metadate și numele fișierelor, atașa coperți, ajusta volumul, etc.
Cu alte cuvinte, poate face tot ceea ce fac celelalte aplicații la un loc dar fără intervenția constantă a utilizatorului, cu condiția să fie configurat ca atare de la bun început, conform indicațiilor din documentația oficială. În schimb, utilizat împreună cu acestea, oferă rezultate imposibil de obținut altfel, mai bine.
Acestea fiind spuse…
Acestea fiind spuse, nu sunt, dar curând voi fi pregătit pentru a semna divorțul cu Spotify chiar din momentul în care îmi va da de ales între el și adoptarea tuturor colegilor împreună cu care plătesc anual pachetul family. La urma urmei, muzica e nouă câteva luni, după care apare la jumătate de preț pe Amazon și la o cincime pe Wallapop, iar eu niciodată n-am simțit nevoia de a fi primul care ascultă ultimul hit.
Navidrome și Substreamer fac echipă bună și chiar dacă niciunul nu dispune de o interfață grafică la nivelul Spotify, YouTube Music sau Amazon Music, când mă va deranja asta, voi asculta muzica cu ochii închiși…
Nici diversitatea nu mă preocupă. Celor câteva mii de melodii de care dispun deja li se vor alătura altele, iar dacă din ’90 nu m-am săturat de ABBA, de Fleetwood Mac, Queen și Bee Gees, pe care ani la rând i-am ascultat în buclă până se terminau bateriile walkman-ului, văd slabe șanse să o fac în viitorul apropiat.
Interesantă postare. În primul rând mult spor cu propria colecție muzicală. Aș fi încercat și eu Navidrome dar momentan nu am o colecție atât de substanțială încât să justifice efortul.
Doar o curiozitate, dar ai un motiv special pentru care folosești .mp3-uri? Mă gândeam că ai mai experimentat și cu alte codec-uri, și poate ai reușit să obții nisțe fișiere mai compacte (trăim în perioada în care compatibilitatea cu noi formate nu mai e așa o problemă ca în trecut).
Că aminteai Audible, o alternativă bună ar fi în audiobookshelf. Îl folosesc de câteva săptămâni și pot spune că îl îndragesc destul de mult, mai ales că poate servi și ca podcast player. Deja am devorat ore întregi din minunata serie a lui Dan Carlin, Hardcore History (recomand dacă ai vreodată curiozitate)
Obișnuință și comoditate, singurele justificări pentru mp3.
Merci pentru recomandări, în special pentru audiobookshelf!
Eu platesc doar Netfix si Youtube premium. Netflix e evident pentru ce il folosesc, dar youtube platesc doar pentru a scapa de reclame. Ca vine la pachet cu Youtube Music, e foarte bine. Bine, dupa cum am mai scris si pe blog, mai platesc si Microsoft 365 si antivirus, dar astea nu intra la streaming.
Revenind la ideea initiala, ascult pe YT music cand sunt prin garaj. In rest, in masina, doar radio Bruxelles. E un radio necenzurat si foarte ascultat pe aici. Din fericire pentru mine si pentru restul familiei, putem renunta si maine la Netflix si Youtube. Ascultam muzica foarte rar. Eu pot sa stau luni de zile fara sa ascult muzica. Chiar si la munca sau in masina. Dau pe stiri si la revedere. Pot sta si fara pic de radio. Nu sunt dependent de asa ceva. Oricum, muzica pe care o ascult eu e o mizerie. Ascult mult rap, trap, house etc fara sa aiba vreun sens si fara sa insemne ceva pentru mine. Iar asta e norocul meu. Am condus odata pana in Ro fara sa dam drumul la radio in masina. Am stat de barfa cu sotia, ne-am mai spus ghicitori, am mai discutat idei si planuri.. Cu cat mai putine dependente in viata, cu atat mai usoara viata.
Interesant. Aici aș plăti pentru a asculta radio fără reclame, că majoritatea posturilor sunt difuzoare de reclame. Compensez cu podcast-uri, dar cum fiecare are exclusivitate pe câte o platformă, plătești 2-4 servicii pentru a asculta doar ce te interesează. Cât despre muzică, n-aș putea fără, mă stresez prea tare făcând orice.
Salut!Cate piese ai in playlist(uri)?Total?
Foarte interesant ṣi util articolul! Folosesc Aimp și prefer să pun muzica pe USB și să ascult în mașină decât să conectez Bluetooth + YouTube Music (Premium – ca să scap de reclame), chiar dacă am un playlist bun acolo numit Driving, mi se pare că depunerea unui efort în plus la culegerea de piese și încărcarea lor pe USB face ca piesele pe care ajung să le ascult să fie chiar „la crème de la crème”. Cheers ?