Pe vremea când n-aveam copii nici în planurile de viitor și ne jucam pe Nintendo Wii și săream în fața televizorului ca broasca prin urzici, îmi promisesem să am grijă de consolă astfel încât și viitorii noștri copii să se bucure de ea. Ani au trecut și cu ei a trecut și consola dintr-o mână în alta până i-am pierdut urma, iar dacă n-ar fi fost să dau din întâmplare peste una funcțională și cu toate accesoriile în timp ce căutam mini PC-uri pe eBay, mai mult ca sigur juniorii n-ar fi avut ocazia să se distreze pe Super Mario Bros și Wii Sports.
În afară de căpăcelul pentru cardul SD, consolei nu-i lipsea nimic, venea cu alimentatorul, maneta MotionPlus și nunchuck-ul originale. Mai mult, avea toate sigiliile intacte, iar la interior am găsit foarte puțin praf, ca și cum ar fi fost a unei bunicuțe care… mergea cu ea doar la piață și biserică.
Spre comparație, a noastră se umpluse de praf în mai puțin de un an de utilizare, iar thermal pad-ul procesorului devenise casant în tot acest timp. La cea cumpărată de pe eBay ventilatorul era aproape curat, interiorul impecabil și thermal pad-urile încă flexibile.
Conectarea la TV se făcea prin intermediul unui adaptor proprietar combinat cu ieșiri RCA, așadar pentru conectarea la un televizor actual era neapărat nevoie de un adaptor de la RCA la HDMI. L-am cumpărat pe cel mai lăudat de pe Amazon, însă era atât de slab încât imaginea se vedea distorsionată și decolorată. Încercând să-i fac retur, Amazon mi-a restituit banii și mi-a dat de înțeles că mă pot spăla cu el pe cap.
Există, totuși, un adaptor special conceput pentru Wii care costă 10€ pe Amazon și funcționează impecabil.
Cu jocurile e mai greu în 2024 dacă n-ai păstrat consola. Am găsit câteva pe eBay însă fără nicio garanție că ar funcționa, așa că mai întâi voiam să-mi încerc norocul cu unul dintre mod-urile disponibile. Am reușit din a doua încercare urmând instrucțiunile pentru ModMii, după o tentativă cu HackMii.
Mai multe bătăi de cap mi-a dat copierea jocurilor pe USB. Loader-ul și ce mai are nevoie consola pentru a funcționa le-am lăsat pe cardul SD, jocurile pe un stick USB de 32GB, unde le-am copiat cu Wii Backup Manager, după ce le-am descărcat în format WBFS de pe Internet Archive.
Pentru ca acesta să funcționeze în Wii l-am formatat cu instrumentul dedicat al aceleiași aplicații urmând instrucțiunile de aici. Stick-ul USB nu funcționează în oricare dintre porturile consolei Nintendo Wii, ci doar în cel aflat spre exteriorul acesteia, detaliu pe care l-am aflat destul de târziu.
Pentru ca jocurile să ruleze în Nintendo Wii de pe stick-ul USB trebuie folosit un launcher. Există vreo trei din câte am dedus, însă mi-a funcționat USBLoaderGX, primul pe care l-am încercat, așadar m-am oprit la acesta. La deschidere, acesta încarcă tot ce este nevoie pentru a rula jocurile aflate în pendrive.
De funcționat, consola funcționează impecabil. David se distrează de minune și dacă ar fi după el s-ar juca ore în șir, dovadă că Nintendo Wii, spre diferență de altele, continuă să fie o consolă de jocuri pentru toate vârstele, mult mai ușor de înțeles chiar și decât modelul actual, Nintendo Switch.
Este, totuși, destul de periculoasă pentru copii, așadar, pe lângă limitarea timpului de joc, copiii trebuie supravegheați. Altfel, în timp ce joacă unele ce implică activitate fizică intensă, adică oricare dintre cele disponibile în Wii Sports, aceștia se pot accidenta destul de grav.
Lui David, care a împlinit de curând 6 ani, i-am limitat accesul la consolă la 1, maximum 1,5h/zi, cu pauze la fiecare 20-30 de minute, și se poate juca doar în weekend, când unul dintre noi îl putem supraveghea. De cele mai multe ori, însă, ne jucăm împreună tenis ori golf.
În concluzie, cu doar 40€ (consola, transportul, adaptorul HDMI, cardul SD și stick-ul USB), ai distracție garantată pentru toată familia. Dacă găsiți una la preț asemănător, nu stați pe gânduri, merită fiecare bănuț!