Despre fiabilitatea UPS-ului APC BV500I-GR

Locuim într-o localitate în care penele de curent sunt destul de rare, circa 2-3/an, dar avem în schimb fluctuații de tensiune care uneori inclusiv mai ard electronice prin vecini. Fiind informați despre problemă chiar din momentul în care ne-am mutat aici, în 2018, am cumpărat un UPS APC BV500I-GR cu protecție la fluctuații (AVR), de la care am alimentat consola, televizorul și routerul.

UPS APC BV500IGR

În perioada pandemiei de covid am reînceput să folosesc desktopul pentru experimente, l-am alimentat direct de la priză fiindcă nu mă interesa forte mult soarta lui. Aproape săptămânal, acesta se oprea din senin, în diferite momente ale zilei. Inițial am crezut că e o problemă cu modulele de memorie RAM, apoi cu placa de bază, sursa, etc., dar de fiecare dată ajungeam la aceeași concluzie: componentele funcționau perfect.

Căutând o explicație, am găsit pe Reddit întrebarea cuiva care avea probleme similare cu aceeași sursă care era montată în PC-ul meu, iar printre sugestiile primite era și una în care se recomanda instalarea unui stabilizator de tensiune. Așa am făcut legătura cu problema mea. Știam că sunt fluctuații în rețea, dar în capul meu, cumva, asta însemna doar supratensiuni.

După cum ziceam, nu mă interesa foarte mult soarta desktopului, n-aveam nimic delicat în el, iar o dată ce am aflat sursa opririlor spontane nici nu mi-am mai bătut capul cu asta. În toamna anului 2021, și știu asta din metadatele fotografiilor făcute cutiei UPS-ului, părea că aceleași probleme începuseră să-mi afecteze funcționarea NAS-ului și a Raspberry Pi-ului, am mai cumpărat unul, pe cel din fotografia de mai sus.

Cum moare un UPS de la APC

Manualele oficiale ce însoțesc UPS-urile de la APC pe care le-am cumpărat până acum, afirmau că bateria montată în acestea ar dura de la 3 la 5 ani, în funcție de condiții, pene de curent și alți factori, dar cer este că UPS-ul BV500I-GR achiziționat în 2021 începuse să dea semne de oboseală în primăvara acestui an, adică după „doar” 2,5 ani de utilizare. Semnele sunt cât se poate de clare și evidente: UPS-ul începe să țiuie pe neașteptate. Pentru a opri țiuitul trebuie neapărat să oprești și deconectezi toate dispozitivele alimentate prin intermediul acestuia, să-l scoți din priză și să-l pornești fără sarcină.

Conform producătorului, asta se întâmplă deoarece testul periodic al bateriei realizat automat la fiecare 15 zile calendaristice a identificat o problemă cu bateria ori consumatorii conectați la el depășesc capacitatea sa. Ciudat e că UPS-ul nostru țiuia ba la 15 zile, ba la 45 de zile, uneori în toiul nopții, iar dacă-l scoteam de la priză încă ținea pornite home server-ul (35W +/- conform Shelly 1) și Mac-ul (18W) câteva minute bune, așa că i-am tot amânat pensionarea până vinerea trecută.

Faptul că țiuia noaptea, când consumatorii conectați la el nu ajungeau nici măcar la 25W între router, ONT și AP-ul Unifi, iar Shelly 1 nu înregistra nicio creștere bruscă a consumului m-au determinat să cred că bateria era pe ducă, dar nici nu pot confirma asta fiindcă n-am cu ce să o testez.

Fiind vorba de un model pentru care producătorul nu permite înlocuirea bateriei de către utilizatorul final, nu găsești pe Amazon ori ste-uri similare baterii omologate de către producător. Dacă găsești ceva care d.p.d.v. al specificațiilor pare că ar putea funcționa, acestea costă cât un UPS nou.

UPS APC BVX700LI-GR

Vinerea trecută, la 09:02 dimineața, la doar 2 minute de la începerea serviciului, începuse UPS-ul să țiuie. Verific calendarul (da, eu sunt așa), ultima dată îl apucase țiuitul pe 2 septembrie, pe la 17:00, așadar nici vorbă de testul periodic de care vorbesc cei de la APC-ul prin manuale.

Convins că a cedat cel achiziționat în 2018 (ba chiar îl lăudam sâmbătă, unui prieten, în timp ce-l așteptam pe cel nou, pentru cum a funcționat eroic timp de șase ani), am căutat tot un model de la APC, alegând în cele din urmă modelul BVX700LI-GR, de 360W.

UPS APC BVX700LI-GR

Sincer, dacă mi-aș fi dat seama la timp care dintre ele și-a dat duhul, mai mult ca sigur aș fi ales ceva de la Salicru ori Master Power, ambele lăudate pe site-urile de specialitate și în recenziile magazinelor online, dar am aflat asta azi, când deja e montat și în funcțiune cel nou, în timp ce căutam pe iCloud poze cu răposatul, pentru a vi-l lăuda și vorbi despre cum și-a făcut treaba eroic ani buni, și-am văzut asta:

UPS APC BV500I-GR - activare

E în regulă, nu am pretenția ca UPS-ul să țină zece ani, vreau doar să-și facă treaba și să o facă bine, dar adevărul e că înainte de APC cumpărasem unul de duzină de pe eMag și mi-a funcționat impecabil aproape patru ani, costând jumătate din prețul APC-ului.

Doi ani rezista toate, garantat! Nu de alta, dar fabricanții sunt presați de garanția pe care trebuie să o ofere în UE pentru a-și testa produsele și a se asigura că acestea nu cedează în primii doi ani de utilizare, iar pentru asta îl cumperi pe cel mai ieftin dintre cele cu minimum patru steluțe pe Amazon și n-ai cum să dai greș.

BVX700LI-GR

Revenind la BVX700LI-GR, are 60W în plus față de BV500I-GR, două prize mai puțin, două lumini în plus și pute a adeziv așa tare încât de vreo patru zile n-am mai închis fereastra biroului. Cu excepția panoului frontal, toată carcasa pare fi construită din același plastic de proastă calitate din care sunt făcute mașinuțele de 50¢ de pe Ali, iar partea inferioară a acesteia nu-i ajutată de niciun fel de material aderent.

Nici ambalajul n-are nimic special: UPS-ul vine învelit într-o pungă și fixat cu ajutorul unor cofraje în interiorul cutiei de carton, a cărei spațiul îl împarte frățește cu două broșuri formate din aceleași două pagini de instrucțiuni și informații despre siguranță traduse în diverse limbi.

Ce s-a întâmplat cu cel achiziționat în 2018

Încă are grijă de televizor și de consolă, dar când ne-am mutat aici l-am ascuns după mobilă atât de bine încât am uitat nu doar că e acolo, ci și că în 2021 achiziționasem altul. Ciudat e că nu dă semne de oboseală! Cum e posibil ca unul să crape după doi ani, iar celălalt să reziste mai bine de șase în aceleași condiții ambientale și de utilizare? Care dintre ele are defect de fabricație?

Așadar, îmi pare rău, dar nu mă întrebați despre fiabilitatea UPS-urilor APC, nu-s utilizatorul în măsură să vă lămurească aceste curiozități.

2 Comentarii

  1. Mă bucur că noi în Belgia nu avem problema asta, cel putin de 12 ani nu am întâmpinat așa ceva. Au fost maxim două pene de curent de 4 ani aproape de când ne-am mutat la casă. Iar din 2012 până prin 2020 cât am stat la apartament, nu îmi aduc aminte de pene de curent. Probabil vreo 2 în toți anii ăștia.

    Eu știu când pică curentul pentru că primesc notificare dacă pică conexiunea dintre termostat și centrala de căldură, indiferent dacă e vară sau iarnă. Când se reîncarcă modemul și revin toate la normal, dau push la notificare. Cred că nu e alarmă falsă pentru că de fiecare dată am încercat să accesez camerele live, erau și ele offline. Bine, sunt conectate la wifi, dar sunt pe baterie. Nu cred că s-ar restarta așa de nebun modemul. Până să primim ultima varianta de modem nou de la Telenet, cel vechi pierdea semnalul de cateva ori pe săptămână, câteva zeci de secunde, și nu primeam notificare sau ceva de la termostat. Deci banuiesc că notficările veneau doar după pana de curent.

    1. Aici mai repornesc după ce primesc vreo actualizare prin TR-069, știu asta de la gateway-ul Aqara care mă anunța că a pierdut conexiunea și verificam uptime-ul router-ului și vedeam că a fost repornit, iar routerul nu avea cum să se oprească altfel, fiind alimentat de la UPS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.