Știți că îmi place să vă țin la curent, vă interesează sau nu, cu gadget-urile și perifericele pe care le achiziționez, dar și cu ce se întâmplă cu acestea în timp. După ce am avut probleme cu boxele, a venit rândul mausului G402 Hyperion Fury să cedeze, asta mai mult ca o confirmare că Logitech a început să fabrice produse de „doi bani” pe care le vinde scump.
Nu i s-a rupt nicio extremă, cum am văzut că se tem unii care habar n-au despre ce vorbesc, ci i-a cedat altceva, habar n-am ce anume, că nu m-am băgat să demontez un maus care încă mai costă 50€.
De câteva zile, cu butonul stâng mai puteam face doar click, nu și selecții. Dacă îl țineam apăsat timp de 10 secunde pentru a selecta ceva, fișiere, texte sau zone din fotografii, indiferent de programul în care făceam asta, se comporta ca și cum aș fi luat degetul de pe el și l-aș fi reapăsat rapid de două, trei ori.
De data asta am apelat la garanție și se ocupă Depanero de el, iar cu ocazia asta aflu și dacă e ultima dată când le las pe mână un produs.
Cererea am făcut-o pe eMag joi dimineață, curierul ar fi venit după el în aceeași zi, dar nu aveam eu printate factura și garanția, așa că l-am rugat să amâne ridicarea cu o zi. A plecat de la mine vineri seara, împachetat în ambalajul original, iar fost înștiințat prin email că mausul a ajuns la ei. Voi revenit cu detalii când îl voi vedea zburdând iar pe mouse pad.
Apropo de probleme, Pluto și-a pierdut glasul bass-ul de vreo două luni. Nu-i găsesc garanția și factura, poate și fiindcă nici nu le-am căutat, dar când le găsesc o trimit și pe ea în service.
Stii care este regula nr 1 in electronica ?
” Nu cedeaza – incearca un ciocan mai mare ! „
lol
mda, pare un switch defect, al meu g5 are switch-uri Omron, se tine tare de mai mult de 10 ani la desk-ul de acasa, min 6 ore pe zi.
Asa erau si microsoft modelele vechi si mari, al tau sigur are vreun genius ..
In punctele cheie la perifericele cu obraz subtire ar trebui numai componente japan.
In momentul asta folosesc un A4Tech Glaser X6-90D pe care-l am de cativa ani buni. Merge inca exceptional. Am facut o pauza de vreo 2 luni cu el pentru ca am primit cadou un Steelseries Sensei raw rubber surface 62155 care m-a uimit cat de fain poate sa functioneze si sa fie, dar pana intr-o zi cand rotita deruleaza trei pasi inainte si unul inapoi :D. Ma sacaie defectul asa ca nu l-am mai folosit. Vreau sa-l desfac si sa vad care-i baiu. Costa vreo 50€ pe aici si arata chiar interesant.
Vreau si eu un A4Tech Glaser X6-90D dar nu il gasesc pe la nemţi..
În ultimii ani (4-5) am folosit periferice Microsoft și sunt foarte mulțumit de ele, inclusiv de mouși. În prezent folosesc setul Sculpt Ergonomic Desktop, după cum bine știi, Cristi. Da, e ciudat acel mouse-grenadă (sau bombiță), dar m-am adaptat și pentru ce fac eu pe PC (orice în afară de gaming) e arhisuficient ca precizie și e comod. Spun asta ca unul care stă garantat la PC cate 12 ore pe zi minim 14 zile pe lună.
Microsoft a facut periferice peste medie intotdeauna, cu exceptia unui mouse, flex sau cum se mai numea (parerea mea evident), folosesc o tastatura „natural” si una „elite” de la ei de ani buni.
Am un kit Logitech wireles EX110 luat acu 6 ani cred. Folosit intens si pentru jocuri la inceput. Scrisul de pe taste a inceput sa se duca acu 3 ani, acu un an a trebuit sa curat switchurile din mouse. Se comporta exact la fel ca al tau, pe care l-ai trimis inapoi in garantie.