Cel mai bun mouse de gaming pe care l-am folosit vreodată: G402 Hyperion Fury. Conform Logitech, și cel mai rapid!

Logitech G402 Hyperion Fury este cel mai bun și rapid mouse de gaming pe care l-am folosit vreodată. Am prieteni gameri, adică genul de persoane care petrec în fața unui joc în jur de 8 ore pe zi. Doi dintre ei își câștigă existența din asta, făcând demonstrații la evenimente de promovarea a jocurilor, componentelor sau perifericelor dedicate gamerilor și testând jocuri ce urmează să apară pe piață. Cu ajutorul lor am putut testa bestii precum G502 Proteus Core, G700s, R.A.T. 9 sau Razer DeathAdder 2013 în singurul joc cu care-mi omor timp liber de vreo 8 ani: OpenArena.

Logitech G402 Hyperion Fury

În cei 8 ani despre care vă vorbeam mai sus am dobândit dexteritate în OpenArena, devenind înainte să-mi dau seama o mică vedetă pe serverul Rofl all rockets. Am început să primesc tot mai des invitații în tot felul de clanuri dar le-am refuzat pe majoritatea pe motiv că n-am timp să discut cu ei strategii și aspecte ale confruntărilor ce aveau loc în cadrul clasamentului general.

Am continuat să-mi văd de distracția mea fără bătăi de cap până când am fost contactat de clanul GoD (Glad or Dead), cel mai apreciat dintre toate la acest tip de joc. I-am refuzat de câteva ori folosind aceeași scuză, dar au insistat. Ultima invitație mă exonera de toate obligațiile mai puțin participarea la „ședința” dinaintea confruntărilor și confruntările cu alte clanuri.

Intrarea în clanul respectiv mi-a deschis o poartă spre informații prețioase despre componente și periferice dedicate gamerilor, mi-a oferit posibilitatea de a testa, chiar dacă neoficial, jocuri, patch-uri și expansion pack-uri nelansate încă pe piață, și tot datorită clanului am legat noi prietenii.

Aceste prietenii bineînțeles că au început online, dar au continuat și s-au dezvoltat offline, altfel n-ar fi avut sens, iar de pe urma lor am avut doar de câștigat. Nu e vorba de bani, ci de informații care mă bombardau sub formă de sfaturi sau pur și simplu le prindeam din zbor din discuțiile și argumentele cu care se contraziceau „ciudații” din lumea în care intrasem. Așa am învățat ce aspecte să apreciez la o placă video, la un procesor, la o memorie RAM, la un mouse, la o tastatură sau la un monitor. Toate aceste informații am început să le pun în practică și prezența pe biroul meu a „Furiei Negre” de la logitech e o dovadă a acestui fapt.

Când am ales acest mouse n-am vrut să țin cont de ce folosesc prietenii mei gameri deși unul dintre ei îl preferă (al doilea folosește un DeathAdder, iar al treilea se declară foarte mai mulțumit de G502, având chiar 3 exemplare ale acestuia), ci de experiențele avute cu cele testate.

Eu am făcut o analiză a ceea ce necesit atunci când lucrez și atunci când mă joc și am încercat să găsesc echilibrul perfect între ambele. Când lucrez îmi place să o fac în cele mai comode condiții (de asta folosesc o tastatură Microsoft Comfort), iar când mă joc, pe lângă confort, am nevoie de rapiditate în reacții. Mouse-ul anterior mi-a provocat un „defect profesional” în jocuri. Acesta, datorită construcției sale, era inconfortabil și lent, atât de lent încât mă obișnuisem să trag în adversari înainte de a fi necesar în condiții normale, altfel aș fi ratat ținta.

O altă problemă o întâmpinam la schimbarea rapidă a direcției. Într-un joc FPS schimbi rapid traiectoria, iar dacă mouse-ul e lent, arma țintește târziu locul dorit chiar dacă mâna ta este deja în poziția corectă.

Tehnologia Fusion Engine permite senzorului optic al G402 să detecteze peste 12 metri/s (IPS), în timp ce tehnologia Delta Zero asigură în jocuri o acuratețe de neegalat la momentul actual, deci problemele descrise mai sus nu vor fi întâlnite folosind acest mouse.

g402 hyperion fury

Atunci când am ales G402, a contat și dimensiunea sa, cei 136 mm x 72 mm fiind suficienți pentru a-mi ocupa toată palma și permite să lucrez sau joc relaxat. A contat și design-ul. Deși imaginile oficiale pot da de înțeles alta, suprafața e netedă și plăcută la atingere, iar forma sa ergonomică face ca mouse-ul să umple perfect podul palmei și să-i ofere un punct de sprijin uniform. Astfel, palma și degetele stau în permanență într-o poziție naturală, relaxantă chiar.

hyperion fury

Un rol mai puțin important în timpul alegerii mouse-ului l-a avut rezoluția, iar asta deoarece toate mouse-urile pe care pusesem ochii garantau rezoluții superioare a 3000 DPI, arhisuficiente pentru necesitățile mele.

g402-dreapta

În schimb, a contat poziționarea butoanelor, softul de configurare care era important să ofere posibilitatea mapării inclusiv a butoanelor multimedia, precum și posibilitatea de a trece rapid de la un profil la altul sau de la o rezoluție la alta, foarte utilă în timpul folosirii lunetei.

Singura chestie care nu mi-a plăcut e lipsa posibilității de a-i particulariza greutatea, o caracteristică foarte comună la mouse-urile de gaming. Nu-i nici prea greu și nici prea ușor, greutatea sa e ideală pentru ca mouse-ul să alunece lin pe un mousepad fără să se clatine, dar aș fi preferat să am acestă posibilitate. G502 permite acest lucru, dar și prețul este pe măsură, iar de moment, și o spun cât se poate de sincer, chiar nu eram dispus să dau aproape 400 de lei pe un mouse doar pentru această caracteristică și altele de care n-am nevoie.

În concluzie, dacă vreți performanțe maxime în jocuri FPS dar și confort în timpul lucrului, Logitech G402 Hyperion Fury reprezintă cea mai bună alegere pe care o puteți face la un preț rezonabil.

4 Comentarii

  1. Nu sunt gamer, dar mi-a plăcut articolul: un mouse pare ceva normal la prima vedere, dar diferenţele şi topul este stabilit de cei care folosesc la maxim un mouse, şi pentru care cele mai mici imperfecţiuni sunt sancţionate cu o excludere din „clasament”. După câte am observat, mausurile de gamming nu sunt chiar dintre cele mai arătoase, culminând cu R.A.T. 9 (!), pe lângă care G402 este chiar foarte plăcut că şi aspect. Evident, contează doar performanţă, şi mai puţin aspectul !

  2. Mulțumim pentru recomandare!
    Am o întrebare: adresa de e-mail de pe pagina de Contact mai este valabilă? Dacă nu, cum aș putea lua legătura cu dumneavoastră, într-o problemă ce nu-și are locul (cred eu) la rubrica de comentarii și care, poate, necesită o discuție mai îndelungată.
    Îmi cer scuze pentru off-topic, o zi bună vă doresc! :)

    1. Am înțeles! Vă mulțumesc frumos și îmi cer scuze dacă am fost prea insistent.
      P.S: Ce v-a adus moșul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.