E posibil ca unele programe, deoarece au fost dezvoltate pentru a funcționa doar în Windows XP și Windows Vista, să nu poată fi instalate în Windows 7. Cu timpul, cele mai populare programe vor dispune de versiuni compatibile cu Windows 7, dar până atunci, pentru a putea utiliza versiunile existente, le putem instala apelând la modulul de compatibilitate.
Pentru a instala un program în regim de compatibilitate cu o versiune anterioară de Windows, facem click dreapta pe executabilul acestuia și alegem Properties.
În fereastra ce se va deschide, facem click pe fila „Compatibility” (1). În panoul „Compatibility mode„, selectăm caseta „Run this program in compatibility mode for” (2), apoi selectăm în lista versiunilor anterioare de Windows (3), cea pentru care a fost dezvoltat respectivul program (obținem aceasta informație de pe site-ul oficial al dezvoltatorului):
După realizarea pașilor indicați mai sus, apăsăm butonul Apply, închidem fereastra de proprietăți, apoi încercăm să instalăm programul.
Dacă în acest mod nu se rezolvă problema, redeschidem fereastra de proprietăți și, tot în fila „Compatibility„, selectăm caseta „Run this program as an administrator” din panoul Privilege Level, aplicam modificările apăsând butonul Apply, închidem fereastra de proprietăți și reîncercăm instalarea programului. Dacă fișierul de instalare nu este corupt, acesta ar trebui să ruleze de această dată. În caz contrar, descărcați-l dintr-o altă sursă de încredere.
Poate fi mutata varianta de joc de table din xp in win 7 ? daca se poate si exemplificare. multumesc
nu stiu la ce joc te referi
Backgammon care vine preinstalat in xp