Pentru o accesare mai rapidă a acestora, putem adăuga o scurtătură spre foldere în Taskbar-ul (bara de activități) sistemelor de operare Windows 7 și Windows Vista. În Windows 7 avem la dispoziție două căi prin care putem face asta. De exemplu, putem trage cu mausul folderul spre care dorim să fixăm o scurtătură în bara de activități, și să-i dăm drumul deasupra iconiței (pictogramei) Windows Explorer:
După cum puteți vedea în captura de ecran de mai sus, eliberăm butonul mouseului chiar în momentul în care deasupra iconiței Windows Explorer apare textul „Pin to Windows Explorer„.
După fixare, dacă realizăm un click dreapta deasupra iconiței Windows Explorer, vom vedea o listă cu toate scurtăturile spre folderele fixate în acest mod:
Adăugarea folderelor pe Taskbar creând o nouă bară de instrumente
O altă modalitate, puțin mai complicată dar cu un rezultat asemănător, constă în crearea unei noi bare de instrumente. Pentru asta, facem click dreapta pe un spațiu liber pe bara de activități, apoi alegem Toolbars » New toolbar…
Se va deschide o fereastră a Windows Explorer în care va trebui să alegem folderul pe care dorim să-l adăugăm pe bara de activități pentru o accesare mai rapidă. După selectarea folderului dorit, apăsăm butonul Select folder:
Această acțiune va face ca în partea dreaptă a barei de activități, cu puțin înainte de locul în care este afișată ora sistemului, să fie plasată o scurtătură spre folderul ales, alături de o săgeată dublă care va lista conținutul acestuia:
Puteți adăuga în acest fel scurtături spre toate folderele pe care le accesați în mod frecvent, cum ar fi cele în care stocați muzica, pozele și filmele, evitând în acest fel parcurgerea rutei spre acestea din Windows Explorer, așa cum ați fi făcut în mod normal.
Dacă v-a plăcut acest truc și vreți să mai cunoașteți și altele, vă invit să vizitați arhiva etichetei “Trucuri Windows, dând click aici.
Dacă aveți întrebări, dacă ați identificat vreo greșeală, sau dacă doriți să împărtășiți cu ceilalți cititori ai blogului un truc nou, aștept mesajul vostru sub forma unui comentariu la acest articol.