La realizarea anumitor acțiuni în Windows, precum și la fișarea mesajelor de notificare sau de avertizare a prezenței erorilor, sistemele de operare Windows emit un sunet anume. Personal, sunetele acestea nu mă prea încântă ci din contră, ele reușesc să-mi distragă atenția sau, atunci când un program anume raportează o eroare, să mă enerveze și mai tare, așa că le dezactivez.
Pentru a dezactiva sunetele de notificare ale sistemului de operare, în panoul de proprietăți ale sunetului, în fila Sound, alegeți la Sound Scheme opțiunea No Sounds. Pentru a deschide rapid panoul de proprietăți ale sunetului calculatorului, în loc să-l accesați via Control Panel, puteți executa în caseta Run comanda mmsys.cpl:
În schimb, dacă doriți să înlocuiți sunetele actuale de notificare pentru anumite acțiuni, selectați în lista Program Events acțiunea cărei sunet de notificare doriți să i-o înlocuiți, apoi apăsați butonul Browse și alegeți un sunet în format .wav, de 1-2 secunde, care să-l înlocuiască pe cel curent.
Dacă nu dispuneți de fișiere audio în forma .wav, puteți descărca unele gratuite de pe soundjax.com, wavsource.com, sau orice alt site asemănător.
Bineînțeles, cu ajutorul unui program de conversie puteți converti în format .wav orice alt fișier audio, apoi puteți decupa cu Power Sound Editor fragmentul pe care doriți să-l utilizați ca sunet de notificare. Iar dacă tot vorbim de sunete, profit de ocazie pentru a vă reaminti că puteți dezactiva și sunetul redat la pornirea computerului, dezactivând „Play Windows Startup sound„.
ce trebuie sa fac atunci cand am activata casuta cu redarea sunetului de la porrnire si sunetul de la oprire PC .. ..si nu pot auzii sunetul cu tasta TEST .. deci nu au efect cand pornesc si opresc calculatorul… .MULTUMESC…..
Ce e selectat la Sound Scheme?
windows default..
multumesc…