De Black Friday mi-am cumpărat mai multe cărți în format electronic de la Humanitas și Elefant, o mare parte dintre achiziții find plănuite cu cel puțin câteva luni în urmă. Aceste cumpărături au fost primele mele achiziții de ebooks de la o librărie online din România, și totodată primul meu contact cu formatul epub protejat prin DRM-ul care, printre altele, împiedică lectura respectivei cărți pe dispozitive Kindle, inconvenient menționat inclusiv pe site-urile librăriilor.
Acest obstacol, după cum veți vedea în continuare, poate fi eliminat chiar mai simplu decât mi-am închipuit inițial, soluția fiind oferită de două programe: Adobe Digital Editions și Epubsoft Adobe PDF EPUB DRM Removal. Cu primul vom obține cartea în formatul epub protejat, iar cu al doilea vom elimina sistemul de protecție DRM.
Descărcarea cărții în epub protejat prin DRM
Când cumpărați o carte prin Internet, librăria online vă pune la dispoziție un fișier în format acsm. Acesta nu este altceva decât un link de download al fișierului epub care conține cartea, dar care are proprietatea de a autoriza citirea acestuia de pe dispozitivul pe care s-a realizat descărcarea.
Prin urmare, pentru a putea transfera cărțile protejate cu Adobe DRM în dispozitivele Kindle, mai întâi va trebui să descărcați respectivele cărți în computer și să autorizați computerul să le poată citi. În acest scop descărcați de aici Adobe Digital Editions și instalați-l. După instalare, programul vă va solicita autorizarea computerului. Pentru asta veți avea nevoie de un cont Adobe. Dacă nu dispuneți deja de unul, aveți posibilitatea de a crea unul nou chiar în fereastra de autentificare.
După crearea ID-ului, autentificați-vă în program folosind adresa de email și parola introduse la crearea contului, apoi apăsați butonul Authorize pentru a autoriza computerul să citească toate cărțile protejate prin sistemul de protecție Adobe DRM pe care le-ați achiziționat online.
După autorizare, deschideți cu Adobe Digital Editions fișierul acsm, adică link-ul de download al eBook-ului achiziționat și pe care doriți să-l transferați pe un eBook Reader Kindle. Când acesta a fost listat, faceți click dreapta pe el și alegeți din meniul contextual opțiunea Show File in Explorer:
Această acțiune va face ca Windows Explorer sau, după caz, File Explorer, să deschidă folderul ce conține eBook-ul în formatul epub, cel descărcat după autorizarea computerului.
Eliminarea protecției Adobe DRM
Bun. Aveți cartea în format epub dar, dacă veți încerca să o transferați pe Kindle sau pe orice alt eBook Reader incompatibil cu sistemul de protecție Adobe DRM, veți vedea că acest lucru nu este posibil. Pentru a putea realiza transferul, mai întâi va trebui să eliminați protecția DRM, operație pe care vă recomand să o efectuați cu Epubsoft Adobe PDF EPUB DRM Removal, program ce poate fi descărcat în versiune de probă de aici.
După descărcarea și instalarea programului Epubsoft Adobe PDF EPUB DRM Removal, deschideți în acesta fișierul epub obținut în urma conversiei realizate cu Adobe Digital Editions eBook.
Selectați-l și apăsați butonul Convert Now! În doar câteva secunde, Epubsoft Adobe PDF EPUB DRM Removal va genera un nou fișier epub fără protecție Adobe DRM, care va putea fi transferat pe Kindle. Locația fișierului o puteți accesa apăsând butonul Open.
Pentru a transfera în sfârșit cartea pe eBook Reader, deschideți programul cu care realizați de obicei această operație (eu folosesc Calibre), deschideți fișierul generat de Epubsoft Adobe PDF EPUB DRM Removal, conectați ebook reader-ul la PC și transferați-l în acesta.
Dacă vă este solicitată realizarea unei noi conversii, dați curs solicitării și așteptați efectuarea tuturor operațiilor. Dacă ați realizat corect toți pașii indicați mai sus, transferul se va realiza fără probleme și veți putea începe lectura cărții proaspăt achiziționate.
Buna ziua,
Nu am incarcat varianta pe care o dati dv aici. Sper din tot sufletul sa mearga, dar am un mare semn de intrebare si poate ma lamuriti. Eu faceam chesta asta cu DRM removal cu ajutorul lui Calibre. Nu mai stiu exact cum – descarcai un add-on pe care il gaseai in setari. Apoi intrai in setarile suplimentare cu care venea acest add-on si acolo bagai nu stiu care cifre din cele 16 (parca) de la cardul cu care achizitionezi cartea. Numai asa stia ca este al tau produsul si nu al altuia. Ca sa nu mai zic ca eu nu am reusit sa deschid cu ADE carti luate de altii.
Asta vreau sa intreb acum: cum recunoaste programul asta de DRM removal faptul ca e cartea cumparata de mine ? Mersi.
Nu știe, doar elimină protecția.
Buna,
Imi poti spune, te rog, ce e de facut dupa ce expira licenta Epubsoft Adobe PDF EPUB DRM Removal?
Multumesc!
Multumesc, domnule Cristian, pentru acest mare ajutor! Era foarte incomod sa citesc pe calculator! Am transformat cartea cu EPUB Converter si merge !
Inca odata tin sa iti multumesc!
Chiar funcționează cu Epubsoft Adobe PDF EPUB DRM Removal.
Mulțumesc tare de articol! Util de tot! Mai ales că achiziționasem un epub și dețin un kindle…
Mersi mult. Merge
Va rog sa-mi spuneti daca lipsa unor pagini este din cauza cartilor cumparate sau alt motiv. mai exact a mers super pana cand cu 3 volume de la Elefant am avut ceva probleme.lipseau pagini si uneori capitole intregi. daca stiti de problema va rog sa ne spuneti. doresc sa mai cumpar niste carti si vreau sa fiu sigur ca totul functioneaza. in rest toate cele bune
Luați legătura cu vânzătorul, problema e clar de la ei.
Super util! Multumesc mult pentru ajutor!
Salut.
Ma poti ajuta cu o metoda de deblocare a Kindle(modare) astfel incat sa poata vedea si formatul epub?
o sa incerc. daca chiar reusesc….nu stiu….sa-ti dea dzeu sanatate!
Mi-am schimbat calculatorul, am instalat Adobe și nu se deschide. L-am reinstalat de 5 ori și mi-am pierdut răbdarea. Cum reușesc eu să-mi transfer cărțile de pe elefant pe ereader daca sunt protejate? Am un poket book de care sunt foarte multumita. Până la această versiune de Adobe nu am avut probleme….
Minunat! Multumiri!
Multumesc frumos! Foarte util.
Multumesc! Foarte util.
multumesc! a mers din prima, fara probleme!
foarte util. multumesc!
A functionat :) Multumesc!!!!
A functionat perfect! Va multumesc!
Am reusit! Va multumesc. Este vinerea mare iar la libraria de unde am cumparat niste ebook-uri nu imi raspundea nimeni.
Eu folosesc un calculator cu Ubuntu 18.04.4 LTS. Am cumpărat 3 ebook-uri înainte să aflu că nu le pot citi pe KIndle… și dacă aș putea să rezolv problema am în plan să mai cumpăr de la ei pt că am găsit multe ebook-uri tentante. Vă rog să-mi spuneți dacă modalitatea descrisă o pot folosi și eu sau funcționează doar pe Windows. Sau dacă există o modalitate compatibilă cu Ubuntu. Vă mulțumesc anticipat.
Ar trebui să se poată, eu folosesc în Pop!_OS! (ubuntu 20.04), Calibre și plugin-ul DeDRM_tools.