Mă surprinde numărul mare de persoane care ajung pe blog în căutarea unei soluții pentru instalarea în Meizu MX5 a firmware-ului internațional. Inițial m-am oferit să-i ajut personal pe cei care îmi solicitau ajutorul, dar deoarece numărul cererilor a crescut atât de mult în ultima vreme încât nu le mai pot face față, mă văd nevoit să public un ghid de instalare a acestuia.
E frustrant să îți cumperi un smartphone cu Android și să descoperi că, pe lângă faptul că nu dispune de Google Play, magazinul oficial de aplicații nu poate fi instalat cu ușurință. Meizu, din păcate, nu are de ales: în China, actualmente, Google și serviciile sale au interdicție.
Dacă vreți doar magazinul de aplicații Google Play
Cei care eșuează atunci când încearcă să efectueze instalarea pe cont propriu, uită un lucru esențial: Google Play nu poate funcționa fără Google Play Services, iar acesta din urmă are versiuni diferite pentru fiecare arhitectură în parte.
Înainte de toate, din AppCenter, va trebui să instalați Google Installer.
Meizu MX5, și știți acest lucru fiindcă îl dețineți, altfel n-ați fi parcurs aceste rânduri, are un procesor de 64 de biți aparținând arhitecturii arm64-v8a. Prin urmare, va trebui să descărcați și instalați versiunea Google Play Services dezvoltată special pentru această arhitectură.
O găsiți aici, dar nu uitați că pentru a o putea instala, mai întâi va trebui să permiteți, din Setări » Amprentă și securitate » Securitate, instalarea aplicațiilor din surse necunoscute.
După instalarea Google Play Services veți putea deschide și folosi magazinul Google Play.
Pregătiri pentru instalarea firmware-ului internațional
Dacă actualmente folosiți telefonul Meizu MX5 cu oricare dintre firmware-urile chinezești A sau U, când veți încerca să-l instalați pe cel internațional, care vine neînsoțit de bloatware și acompaniat de Google Play Services, veți fi avertizați că acesta este corupt.
Pentru a evita apariția acestui mesaj de eroare, resetați telefonul la setările din fabrică din Setări » Despre telefon » Stocare. După reinstalare, dacă nu dispuneți deja de aceasta, descărcați și instalați cea mai recentă versiune a firmware-ului chinezesc folosit, de aici.
Actualizarea se face prin descărcarea firmware-ului și executarea sa din File Explorer.
Aveți grijă ca firmware-ul să apară în telefon cu numele „update”, altfel nu veți putea face upgrade-ul la noua versiune, ci vi se va oferi doar posibilitatea să extrageți arhiva.
Rootarea telefonului Meizu MX5
După instalarea noului firmware, va trebui să rootați telefonul. Pentru asta, accesați Settings » Account » Flyme account. Conectați-vă la contul Flyme.
Reveniți la Settings » Fingerprint and security » Root permission.
După rootare, descărcați și instalați SuperSU și Terminal Emulator. Deschideți SuperSU și, dacă vi se cere să faceți asta, acordați-i drepturi root, apoi optați pentru instalare normală.
Descărcați în PC și mutați în memoria telefonului acest script. Deschideți Terminal Emulator, tastați comanda su și apăsați Enter. Acordați-i permisiuni apăsând Grant.
Tastați comanda cd sdcard și apăsați Enter. Tastați comanda sh chid.sh și apăsați Enter.
Scriptul de mai sus schimbă ID-ul telefonului în unul care va permite instalarea firmware-ului internațional. După efectuarea modificărilor, telefonul va reporni.
Instalare firmware internațional I/G în Meizu MX5
Descărcați de aici cea mai recentă versiune a firmware-ului internațional. Nu uitați ca înainte de descărcare să ștergeți din telefon firmware-ul anterior.
Deschideți File Explorer și instalați firmware-ul internațional. Dacă ați urmat cu atenție pașii indicați mai sus, fără să omiteți niciunul, instalarea se va efectua fără probleme.
După instalare, sistemul va optimiza aplicațiile. Asta a fost tot! După cum ați văzut, deși pare o procedură complicată, cu puțină răbdare și indicațiile corecte ea va putea fi efectuată fără nici un risc de către orice posesor de Meizu MX5. Dacă aveți întrebări, am rugămintea să mi le adresați sub forma unui comentariu la acest ghid. Vă mulțumesc!
te rog poti sa ma ajuti cu instalarea firmwarelui international eu sunt cam atehnic fac o cinste calumea tel meu este
Tu nu vrei să te ajut, că deja am făcut asta în articol, tu vrei să ți-l instalez eu. :)
Atehnic sau nu, din limbajul folosit și explicațiile date, e imposibil să nu reușești. Măcar încearcă.
salut! am instalat firmwareul chinezesc si pe urma am instalat google installer din marketul telefonului si a mers. victorie!!! pt mine e suficient. multumesc mult, raman dator.
Din neatentie, am instalat versiunea Flyme OS 5.1.2.0A, dupa care am realizat ca nu era versiunea pe care o doream, cea internationala Flyme OS 5.1.2.0G. Acum nu mai reusesc sa instalez versiune internationala. dupa ce dau resetare telefon la setari din fabrica, imi instaleaza mereu versiunea chinezeasca. am incercat sa copiez kitt-ul de update ptr versiunea internationala in radacina si sa nu ii dau clear data, dar nu reusesc. imi instaleaza in continuu versiunea chinezeasca.
Need Assistance, please!
Multumesc!
Șterge din telefon și PC toate fișierele descărcate, inclusiv update.zip (ca să eviți confuzii). Apoi reia toată procedura începând de aici.
Salut, Cristian
De cand mi-ai trimis mesajul, cu pasii ce trebuie urmati si pana acum, am urmat instructiunile tale. Rezultatul este acelasi: firmware corrupt. Am repetat de doua ori procedurile dar tot varianta chinezeasca ramane. Sincer, nu stiu ce sa-i mai fac, doar sa il returnez de unde l-am cumparat.
Poate totusi ai cum sa ma ajuti in vreun fel.
Cu stima
La executarea comenzii „sh chid.sh” ce se întâmplă?
Nimic, nu se restarteaza telefonul
Ești sigur că fișierul chid.sh se află „în rădăcina” memoriei telefonului?
Da, l-am copiat in radacina.
Alt aspect: am contiunat cu instalarea aplicatiilor pe varianta chinezeasca si cand e vorba sa-mi faca update-uri la aplicatiile uzuale, imi da eroare.
Aia cu update-urile se rezolvă prin resetare. Vreau să faci următoarea chestie: deschide Terminal Emulator, tastează su, apasă Enter și fă un screenshot.
Tastează ls și fă screenshot-uri să văd tot conținutul ferestrei. Apoi trimite-le pe toate la adresa de email de contact.
Salut!
Cand mi-ai trimis ultimul mesaj, eram in curs de reinstalare pentru a N-a oara. De data asta toate s-au desfasurat conform celor scrise de tine in tutorial.
Gata, am reusit!!!!
Multumesc pentru asistenta si pentru rabdare!!!
Cu stima
Cu multă plăcere! Mă bucur că ai reușit!
daca ai adus vorba de google play store mai sunt si altele cum ar fi mobomarket
Buna ziua. Am si eu un Meizu m2 mini din noiembrie 2015. De circa o luna de zile am probleme cu el.Se blocheaza si nu mai porneste decat dupa restart, se incalzaste destul de tare in zona camerei, o aplicatie mi-a indicat chiar si 42 de grade, deasemenea ecranul pe fond negru are niste umbre de culoare rosie. Ca si sistem are Flyme 4.5.3C. Se poate face ceva prin upgrade de sistem sau de vina este display-ul. Upgrad-ul se face ca si la modelul Meizu detinut de dvs. Poate aveti timp pentru un raspuns. Multumesc.
Respectivele umbre se văd și atunci când telefonul pornește, când pe ecran se vede doar logo-ul Meizu?
Nu. Apar dupa ce trece si acel logo cu Flyme.
Salut. Pentru un meizu mx4 pro? sunt aceasi pasi?
Nu, diferă metoda în totalitate.
Ma poti ajuta? Trebuie sa-mi vina si mie telefonul si vine cu 4.2.8.2 A. Si as pune international. 4.5.7 pentru ca este mult mai optimizat.
Nu știu, dar pot încerca, cu condiția să mă lași să documentez toată procedura (voi avea nevoie de screenshot-uri), ca să public ghid pe blog în caz că reușim.
vorbim cand imi vine.
Salut!
Sunt singurul deținător de Meizu Mx5 care are probleme cu GPS.ul?! Este haotic cu toate programele: Here, Sygic, Google maps, Maps.me. Waze nici nu reușește să încarce harta!
Am mers în paralel și cu un Huawei ascend g7, care a funcționat foarte bine.
Cristi, îmi poți spune care ar fi cauza?
Merci!
Ce versiune a firmware-ului folosești? Apropo, eu n-am avut probleme de genul.
Flyme OS 5.1.2.0G.
Sygic.ul, de multe ori, se închide până să îi bag adresa de destinatie
Folosesc doar Maps și Waze, nu mă pot pronunța în cazul altor aplicații, dar am totuși o curiozitate: ai optat pentru ștergerea datelor și a aplicațiilor când ai făcut ultimul update de firmware?
Da, am urmat pașii indicați de tine.
Ai exclus aplicațiile de la suspendare de către economizor?
Deja de aici m.ai băgat în ceată! Se poate sa.mi vb pe o limbă pe care o înțeleg? :D
Security (aplicația) » Power » App management » bifează aplicațiile problematice, ca să nu mai fie închise automat. Sunt curios dacă se rezolvă.
Deschid Security, apăs Power și îmi apare ceva cu 92 Optimize now. Același lucru îmi apare dacă apăs și pe restul de iconițe (cleaner, accelerator, data, harassment blocking, permission, purify și anti-virus.
Ar trebui sa arate asa.
Nu arata deloc așa. Oricare iconiță, din meniul security, pe care o apas, îmi apare chestia cu 92 Optimize now. Nu se deschide niciun submeniu.
Ciudat. Da-i o optimizare, sa vedem dacă după ce faci asta te lasă să accesezi ceva. Dacă nici așa nu merge, șterge-i datele (Settings » Apps » All » Security » Clear data).
Am încercat ambele variante. La security se întâmplă același lucru cu iconițele din meniu și sygic se oprește până să îi introduc destinatia
Ceva nu este în regulă. Dacă nu ai împiedicat în vreun fel pornirea serviciilor aplicației Security, poate nu s-a instalat corect. Cât despre Sygic, vorbim de versiunea cumpărată din Play sau despre altceva. Ce versiune mai exact? Ai instalat cumva Xposed Framework?
Nu am aplicat niciun fel de restricții. Versiunea sygic, nu e una oficială. Până să instalez versiunea internațională, sygic și waze au funcționat pe versiunea chinezeasca
Pentru cei care si.au cumparat bumper metalic ptr protectia telefonului Meizu MX5 si au probleme cu gps-ul, va recomand sa scoateti bumper-ul atunci cand folositi gps-ul.
Valabil și în cazul semnalului wifi slab.
Dar GPS.ul tot haotic funcționa cu oricare din programe și pe versiunea chinezeasca
Salut.
Detin un Meizu MX5 si am trecut la versiunea Flyme OS 5.120 G.
Totul merge foarte bine cu o singura exceptie.O data la cateva zile telefonul se restarteaza singur.
Pana acum am incercat sa-l las cu si fara root, prezinta acelai simptom.Nu folosesc aplicatii ciudate doar cele uzuale si nici nu ma joc pe telefon.
Aveti cumva vre-o idee sau o solutie la acest timp de problema ? A mai intampinat cineva acest fenomen?
Va multumesc anticipat.
Salut Cristi,
Am un Meizu MX4 Pro updatat de curand (ieri) cu Flyme 5.1.3.0A , te rog mult sa-mi spui cum pot dezinstala aplicatile chinezesti gen News, Life, Smartvoice si alte balarii chinezesti :) Vreau sa pastrez varianta A de Flyme.
Multumesc!
Cea mai simplă soluție e să folosești Titanium Backup Pro și să le „îngheți” pe toate celelalte.
Buna seara,
Revin cu o intrebare .?Cum fac asta ? ” Nu uitați ca înainte de descărcare să ștergeți din telefon firmware-ul anterior” Va referiti cumva la wipe si upgrade in procedura de instalare sau alt mod de stergere?.
P.S Referitor la comentariul meu de mai sus: Se pare ca fenomenul de restart apare atunci cand instalez aplicatii ce iau locul celor de sistem.Ex .Tastatura google.
Multumesc!.
Nu, e vorba despre firmware-ul A, mai precis de zip-ul ce-l conține, instalat prima dată.
Mihail, cum merge cu 5.1.3.0? Antutu, Bateria?
In Antutu am scos putin peste 56000 iar bateria ma tine fara probleme 24 ore in utilizare normala,( aprox. 2 ore de convorbiri, FB, YouTube si Email), cu datele activate permanent.
Ok dupa instalarea firmware international=>no more Flyme account…intrebarea este cum poti face root. Initial am facut asta cu versiunea Flyme A…
Vezi că ai în articol link spre tutorialul de root.
Incerc de ceva timp sa instalez flyme 4.5.4.1 pe meizu m2 si cand apas pe restart imi da tot aceasi ecran cu comenzi.Ce ar trebui sa mai fac ??
Eu nu reușesc sa îmi fac cont pe flymy, care este procedura mai exact mulțumesc
Salut, sunt pe punctul de a face retur. Meizu Mx4 Pro
Setarile de la Mx5 merg si la Mx4 Pro ?
Pentru instalarea Google Play da, pentru instalarea firmware-ului nu.
Salut!
Am urmatoarea problema:
-dupa ce am instalat google installer, am pus magazin play.
-cu dayele activate, functioneaza totul perfect ok, mail, sincronizari, net, youtube …
-NU FUNCTIONEAZA download-ul de aplicatii din Magazin play pe date, numai pe Wi-Fi.
Maine ar fi a 14-a zi de cand am luat telefonul. Din pacate, de abia ieri am descoperit asta, ceea ce nu ma afecteaza prea mult si cred ca exista solutie, numai timp sa am.
Meizu Mx4 Pro e pe 64 bit, cred ca trebuie Google Play Services … dar nu am reusit, inca.
Versiune firmware?
4.2.8.2U
Salut. Am facut solicitare de retur cu banii inapoi in cont …
M-a sunat de la fan … si am spus sa vina maine fiindca … sincer, in pofida catorva lipsuri, imi place mult telefonul. E vorba de Meizu Mx4 Pro.
Imi place foarte mult cum se aude in casti, am cumparat casti de la visual fan, adica allview, castile de la modelul viper se aud superb
camera face poze deosebite pe modul manual
nu am avut timp sa incerc pe filmare 4k, dar sunt sigur ca va fi ok si acolo
in schimb ma enerveaza ca nu am butonul de meniu, cel fizic, al telefonului, am un soft de camera supraveghere care vede numai o singura camera (doar pe prima) cu telefonul, nepermitandu-mi sa vad si pe celelalte din cauza ca nu are butonul meniu.
In fine … sunt intr-o mare dilema, banii inapoi sau il pastrez ????
AMR @20h
:)
Salut! Am instalat noul firmware dar nu pot sa setez ora cum trebuie. nu gasesc time zone-ul de Bucuresti in setari. In felul asta pe toate aplicatiile de mesagerie am ore diferite in care am trimis mesaje, si alte probleme. Ai idee cum as putea remedia problema?
salut Cristi,
Am luat si eu telefonul asta de la quickmobile, am google play pe el si romana.
Am totusi unele optiuni in engleza, desi este romana selectata, cred ca e de la soft.
Am o intrebare: e obligatoriu sa fac root la telefon pt a instala firmware-ul international?
Daca fac root, pierd garantia?
Pot instala noul soft facand mai intai clear all data, apoi pun fisierul in telefon, apoi il deschid cu document viewerul lui?
Multumesc!
Da, e necesar, dar dacă pierzi sau nu pierzi garanția, îți poate spune doar magazinul. Apropo, cere confirmare în scris (pe email). Și da, poți curăța telefonul înainte.
Salut, vreau sa achizitionez un meizu mx5. L-am gasit la un magazin de electronice cunoscut in romania, nu vreau sa ii spun numele pentru a nu se crede ca fac reclama sau altceva. Sa revin la subiect, telefonul vine cu flyme 4.5, pot face direct update la flyme 5.1.6.0G? Sau este necesar sa fac update pe rand pana la acesta? Multumesc!
Recent mi-a relatat un cititor că n-a putut face saltul fără a trece prin toate versiunile Flyme. Eu nu-ți pot confirma sau infirma fiindcă nu mai am telefonul de o bună bucată de timp, iar atunci când îl aveam era mereu la zi.
Ca sa pot trece prin toate versiunile Flyme, de ce memorie as avea nevoie? Nu am un buget generos si nu imi permit un Meizu mx5 cu 32 gb spatiu de stocare. Multumesc frumos!
Ca sa pot trece prin toate versiunile Flyme, de ce memorie as avea nevoie? Nu am un buget generos si nu imi permit un Meizu mx5 cu 32 gb spatiu de stocare. Multumesc frumos!
Nu-ți fă probleme, poți upgrada astfel modelul de 16. În cel mai rău caz ștergi firmware-ul după instalare.
Salut.Azi mi-am luat si eu un Meizu Mx5 si am vrut sa ii fac update la ultima versiune de aoft dar cand copiez fisierul mi-l arata ca arhiva si atat.oare trebuie sa trec si eu prin toate firmware urile pana ajing la ultima,ca sa mearga sa fac update?Mentionez ca am descarcat pe pc si apoi copiat in memoria telefonului.Vreau sa urmez pasii care ii ai tu in tutorial pt a instala versiunea globala dar nu pot face update la ultima versiune de android 5.1
Dacă i-ai schimbat numele în „update” și tot nu te lasă, cred că trebuie să le parcurgi pe toate.
Nu am umblat la el,asa s-a descarcat cu numele „update”…il copiez in tel si nimic…o sa incerc sa le iau la rand sa vad ce reusesc.Ca sa pot instala versiunea globala trebuie neaparat sa fie ultima versiune de soft instalata sau merge si cu penultima sa zic,pt ca ultima versiune nu se downloadeaza…
M-am uitat la toate versiunile care sunt acum pe site si nu stiu cu care sa incep.Eu am Flyme OS 84.5.2.7A
Am incercat cu cea mai veche Flyme 4.5.2.1A si nu a mers,apoi cu Flyme 4.5.4.1A fiind(cred…) dupa versiunea pe care o am eu in telefon si tot nu a mers…Ai vreo idee sa ma ajuti si pe mine? Multumesc!
Am reusit sa instalez ultima versiune de soft din recovery.dar nu reusesc sa trec de comanda care trebuie introdusa in emulator,imi zice ca nu exista acel director si acel fisier…
Atat de multumit am fost de telefon ca am mai cumparat unul si pentru sotie…problema ca dupa ce am instalat versiunea 5.1.6.0 le-am facut varza pe amandoua din punct de vedere al netului…nu stiu de ce pierde conexiunea de date mobile dupa o anumita perioada de timp ca si cand ar intra intr-un fel de standby, iar mai nou am vazut ca nu mai pot instala de pe magazin google google play decat prin wi fi…am incercat sa dau revenire la setari, insa ia ca setare din fabrica tot ultima versiune de flyme
Revenirea la setările din fabrică nu va face revenire la firmware-ul anterior. Pentru a reutiliza un firmware mai vechi e necesar să faci downgrade. Din păcate, n-am fost inspirat să fac un ghid pe acest subiect înainte de accident. Sfatul meu e să aștepți lansarea unei noi versiuni, că presupun că nu ești singurul și vor rezolva problema.
Salut Cristian,
As dori ajutor in legatura cu un Meizu MX5 achizitionat de pe Aliexpress si care din pacate s-a blocat si imi cere un cod de deblocare. Am contactat vanzatorul dar nu reusesc sa rezolv problema.Putem sa discutam in privat ?
Multumesc.
Agenda mea da tot timpul rateuri. E din telefon. Ce ma sfatuiti sa fac?
Buna ziua.
Sunt nou in lumea FlymeOS. De o saptamana ma tot chinui sa instalez versiuni mai noi de FlymeOS fara rezultat insa. Folosesc cea stock cum mi-a sosit telefonul si anume 4.5.4.1A si oricare dintre upgrade-uri incerc, nu il pot deschide decat prin „View” si „Extract”.
Ma puteti ajuta in vreun fel?
Va multumesc frumos!
Dacă numele pachetului e „update”, ar trebui să se deschidă aplicația de actualizare. Asigură-te ca are numele respectiv.
Salut,ma poti ajuta,te rog.Am un Meizu m2 note,problema e ca nu pot sa-l rootez,la System Privileges imi scrie deschidere,daca apas pe el imi deschide direct permisiune administrator,dar telefonul nu este rootat….
Am intrat in bootloop dupa sh chid.sh .. Solutii?
Te rog imi poti spune daca aceeasi metoda se foloseste si pentru a upgrada versiunea 5.1.3.0 pentru 5.1.6.0G ? (am telefonul rootat cu RootKing)
Salut, am versiunea 5.1.3.0 g și vreau sa trec la 5.1.9.0 și nu reușesc când dau update îmi tot da file corupt
salutare…se poate face si pentru meizu m2 note…un tutorial ….am versiunea A 4.3 Interesant ca are google play…dar as vrea o varianta mai noua dar internationala…ms anticipat
Aș face dacă aș dispune de respectivul telefon, că nu-mi place să explic din ce mi s-a explicat.
Salut! Am un meizu mx4 pro, i-am facut conversie de la firmware U la firmware G, i-am pus firmware international, acum a aparut firmware nou tot G dar imi spune firmware corupt cand incerc sa-l instalez, mentionez ca deja am incercat cam toate variantele, am pus firmware-ul in radacina root-ului, am incercat sa-l descarc si de pe pc si direct pe tel, am mai rulat inca odata acel script pt. conversia la firmware international, degeaba, nu vrea de nici un fel. Cum se poate rezolva?
Salut,
Am urmat pasii, dar tot imi da ca si extract la update….il redenumesc din comp sa fie simplu..dar cand intru de pe tel..tot extract imi da..ma poti ajuta ? multumesc anticipat
Eu am reusit din recovery sa il instalez.Cauta pe youtube sigur o sa gasesti.
Salut de cateva zile ma tot chinui sa trec de la ultima vers. Flyme 6.0.0.0A la Flyme 5.1.12.0G am urmat toti pașii foarte atent și de n-ori … dar primesc Firmware corrupt.
Telefonul e rootat exact ca in descriere și verificat cu programul Root Checker, am sters de fiecare data toate fisierele sa nu confund cumva si la fel nu reusesc nici cum…
Menționez că am 2 telefoane la fel Meizu MX5 cu aceiași vers. de Flyme si nu pot sa trec la niciunul de pe vers. de Asia pe Global. Ma poate ajuta și pe mine cineva?
Salut,
Te sfatuiesc sa nu faci trecerea la versiunea G.
Cu versiunea chinezeasca ruleaza mult mai fluent si e mai rapid.
Dupa ce am trecut de la A la G am mari probleme, cand ajunge in jur la 50% bateria se opreste brusc telefonul. Am cautat pe toate forumurile posibile si nu are nimeni rezolvarea problemei si sunt foarte multi posesori cu aceasta problema majoritatea dupa schimbarea de versiune.
Acceasi problema o am si eu cu mx5 se inchide foarte des devine inoperabil
Foarte bun tutorial, tot respectul, multumesc!