Deoarece știu că mulți dintre cei care-mi urmăriți blogul aveți un LG Optimus One P500 așa considerat oportună publicarea unui scurt ghid de instalare a Android 4.0 (Ice Cream Sandwich) în acesta. Eu l-am instalat ieri și sunt foarte mulțumit de pasul făcut.
Sunt mulțumit atât din punct de vedere al noilor caracteristici disponibile în această versiune de Android, cât și a performanței și autonomiei telefonului.
După cum probabil știți, LG a spus că nici vorbă de Android 4.0 pe Optimus P500. Motivele invocate de ei nu le cunosc prea bine, însă, dacă nu mă înșel, am impresia că dădeau vina pe cerințele de sistem ale Ice Cream Sandwich, zic ei, neîndeplinite de acest smartphone.
Cu alte cuvinte, P500 nu este capabil să susțină Android 4.0 și în consecință trebuie neapărat să iasă din calcul. Cum era de așteptat, în ciuda faptului că în teorie este imposibil, au apărut diverse ROM-uri bazate pe Android 4.0 ce rulează nemaipomenit pe acest telefon, iar despre unul dintre acestea am să vă vorbesc în continuare; de altfel, imaginea de mai sus nu este altceva decât un screenshot făcut de mine în urmă cu câteva minute.
ROM-ul care aduce Android 4.0 în LG Optimus One se numește Oxygen 3 și la momentul scrierii acestui articol a ajuns la versiunea 0.3.6 și, după cum poate fi observat și în screenshot, este o versiune a Android 4.0.4 adaptată pentru P500.
Iată ce trebuie să faceți pentru a-l instala:
- Descărcați de aici și puneți pe cardul SD fișierul .zip ce conține ultima versiune a ROM-ului.
- Opriți telefonul și reporniți-l în modul Recovery.
- Realizați un Wipe Data/Factory Reset.
- Navigați la Install Zip from SD Card » Choose Zip from SD Card » selectați fișierul .zip, instalați-l apoi reporniți telefonul și așteptați ca instalarea să fie realizată.
E important ca înainte de a instala Oxygen 3 să vă asigurați că ați actualizat baseband-ul. Dacă nu știți despre ce este vorba, înainte de a realiza instalarea, citiți acest articol.
În cazul în care veți realiza acest tip de instalare pentru prima dată, vă recomand să citiți cu atenție articolul „Cum se instalează altă versiune de Android (alt ROM) în smartphone„.
Riscuri n-ar trebui să existe, iar când spun asta mă refer la riscul „brick-uirii” smartphone-ului, dar datele din telefon se vor pierde cu siguranță. Prin urmare, înainte de instalare faceți un backup complet al tuturor fotografiilor din smartphone, al documentelor, melodiilor și celorlalte fișiere a căror pierdere v-ar putea da bătăi de cap sau… indispune.
Doi la mână, aveți oricând posibilitatea de a reveni la ROM-ul anterior, inclusiv restaura firmware-ul oficial în cazul în care ajungeți la concluzia că Android 4.0 nu este pentru voi, nu sunteți mulțumiți de comportamentul sau autonomia telefonului cu ROM-ul Oxygen.
aceasi poveste s-a spus si cu Samsung Galaxy S, ca nu va primi Ice Cream Sandwich din cauza cerintelor de sistem. dar peforum-urile de specialitate abunda cu ROM-uri ICS ba chiar au aparut si variante cu mai noul Jelly Bean. sincer am instalat destule din ele, si variante GB, si ICS, si JB, si parca ICS si JB ( desi mai au unele mici bug-uri) ruleaza mai decent si raspund mai bine la comnezi decat vers de GB. asta e doar parerea mea. oricum frumos articolsi sa te bucuri de telefon :)
Ține cont că majoritatea ROM-urilor sunt făcute de 1-2 programatori independenți. Mai ține cont și că fac asta din plăcere și că puține persoane fac donații pentru a-i sprijini, iar din acest motiv cei mai mulți dintre ei își concentrează atenția pe telefoanele actuale, topuri în vânzări.
Cu cât e mai vechi un telefon, cu atât mai puțină atenție va primi și prin urmare bug-urile dispar mai lent sau rămân acolo pentru totdeauna.
Ce nu mi se pare mie normal e ca o companie să-ți spună după 1 an de la achiziționarea telefonului că trebuie să-ți cumperi altul…
asta asa e. dar la fel mi se pare o prostie ca nu au lansat un update la ICs ptr el. e capabil sa suporte ICs-ul si asta s-a vazut pe forumuri. dar ei au preferat sa scoata variante ale telefonului: Galaxy S Plus ( are doar un procesor single core de 1,4 Ghz, in loc de 1 Ghz ) Galaxy S Advance ( procesor dual-core de 1 Ghz ) dar culmea ambele nu sunt din nou eligibile ptr ICS. e bataie de joc ca sa am parte de un ICS oficial (si sa am parte si de garantie) sa imi cumpar alt telefon dupa nici, sa zicem, un an si un pic.
e adevarat ca sunt multe ROM-uri si ca multi le fac independent si nici nu se doneaza. acuma, cel putin pe xda, vad ca multi dezv de ROM-uri neoficiale se grupeaza pe echipe ( Darky, Team ICSSGS, s.a.m.d.).
astea oricum sunt chestii de marketing. nu scot update la terminal ca e vechi. mai bine scot o vers mai buna a lui ( care in final nu va primi nici el update ) ca poate „fraierii” o sa il cumpere. sincer ma bate gandul sa trec de pe android pe nokia ( astept sa apara modele lumia 820,920 in Romania ) sau poate la apple. dar mi-s cam satul de android si de unele terminale bazate pe android.
eu is de 2 luni cu CyanogenMod 9 ( fara alt custom rom peste ) si merge brisca fara probleme. Gingerbread-ul mi se pare mai rapid la meniu dar la incarcarea programelor mi se pare lent, foarte lent.
O zi cat mai placuta
Cum pornesc telefonul in mod recovery?
Pornești telefonul având apăsate următoarele butoane VOL DOWN + HOME + POWER. Mai multe informații găsești aici.
Excelent. Am urmat pas cu pas tot ce trebuie realizat pentru un custom rom nou, dupa aceste articole si nu am intampinat nicio pbl. Bravo Cristi! si sa ne mai tii la curent cu noutati pentru LG P500.
Cât timp va mai supraviețuii LG-ul meu, cu siguranță o voi face.
Cristi exista vreo solutie ca sa putem avea aplicatia de radio? Ea lipseste din pacate din acest oxygen ics
Salut . Pina ajungi acasa poate mi spui ceva de htc wildfire S daca suporta sau nu Android 4 , e cam aceeasi chestie din punctul lor de vedere-adica nu . Sa auzim de bine.
Salutare!
Imi puteti spune si mie ce buguri intampinati cu acest ROM???
la descarcari sunt trei fisiere zip. pe care il scot?
oxygen_ics_v1.0.0.zip
inaintea de al instala nu stii vreo metoda de a sterge tot de pe card(fara fisieru .zip contacte si cateva mel)?
Ba da, înainte copiezi datele pe PC :)
am o problema…apas pe vol down+home+power dar nu intra in modul recovery:((
Trebuie să se poată.
nu am mai salvat nimik deoare nu recunostea pc-ul telu!
l-am instalat..Merge super…singura problema intampinata este ca nu merge file manager,asa ca am scos Astro si inca o problema ar fi ca nu pot trimite fisiere din Astro file manager decat prin email!
Imi recomanzi o alta aplicatie de acest gen?..care sa poata citi si fisierele format txt.doc.pdf si care sa imi permita transferarea fisierelor!
Ce sa mai spun?!:..Cu acest Rom se misca super ok,foarte interesant,la curent cu noua moda.Acum bateria nustiu cat ma va tine. Plus ca Pc-ul mi-l recunoaste,ceea ce nu se intampla inainte!
Eu il recomand la toti. merita 5 ****..Daca vor aparea buguri am sa le postez aici!.
P.S:..cand il puneti la incarcat sa nu va ingrijorati daca se deschide telu,asa se intampla mereu cand este conectat la acumulator!
Acum astept si eu sa imi raspunzi cristi!
si felicitari pt acest ROM
Felicitări celor care l-au făcut, eu n-am niciun merit. Eu folosesc File Manager.
Un prim bug:… Vizionarea videoclipurilor este sacadata.(ca si cum m-as uita la un video pe net cu viteza de 20 kb/s)Chiar nush dc.
Nici vidioclipurile pe care le fac eu nu merg!
Folosesc mobo player..
Cum as putea scapa de acest bug?
-daca nu este nicio metoda voi incerca alt ROM!
Youtube merge super bine!!..
Poate imi trebuie alt program pt Lg optimus care sa mearga pe android 4.0.4
Sa va dea Bunul Dumnezeu multa Sanatate dl. Cristi!
Multumesc din Suflet.
P.S.
Inca ceva:
De 1 ora sta ecranul cu OXIGEN afisat si nu mai porneste.
Asta dupa ce am pus android 4 Ice Cream Sandwich pe Card si l-am instalat.
Aveti idee ce poate fi?
Multumesc Mult.
mie nu mi s-a intamplat acest lucru!.
Ai dat wipe la tot? + format card?
eu am formatat si cardul ianinte!..apoi am scos din nou ROM-ul…am intrat in recovery,am dat din nou wipe,fara sa mai dau si format card;apoi lam instalat!..La mine a stat cam 5-10 min!
am dat Wipe Data/Factory Reset din butonul power si astept de circa 20 de minute ,e in regula?
foarte ciudat!
Dureaza cam mult!
Pana la urma sa deschis?..posbil ca ai multe date in telefon,cardu este de 16-32 gb si dureaza mai mult!
Salut.Am instalat şi eu aseară acest ROM, arata bine de tot chiar imi place! Am o rugăminte la tine dacă se poate să-mi spui cum fac sau unde trebuie sa intru pentru a putea seta opacitatea ca si zic asa, meniului, ca atunci când intru in el să fie vizibilă imaginea de fundal.
Asta chiar nu știu! Sincer, nu mai am nici telefonul de ceva vreme…
eu am incercat sa urmez pasi dar nimic cine poate sa ma ajute cu un video sau ceva sa ma faca sa ma destept si eu. Tin mult la acest telefon de asta nu l am dat si vreau sa ii pun si eu anroid 4 pe el. Va rog sa ma ajutati ce tre sa fac ce programe imi trebuie ca sa duc la final aceast upgrade.
VA multumesc
Salut! Astazi am instalat Rom-ul prezentat de tine mai sus. Si sincer are cateva mici defecte la afisarea unor obtiuni. Vreau sa te intreb care este cel mai bun ROM pentru LG P500? Sau mi-ai recomanda altceva pentru acest telefon?
Cel mai OK cu ICS mi se pare ROM-ul oxygen 1.1.0.
Salut am un LG L3 (E400) pot sa ii bag android 4.0 pe el are 2.3 acu ???
Conform acestui tutorial, da, poți.
Salut ! A mers pana la urma sa instalez oxygen_ics_v1.1.0.zip dar nu imi citeste cartela … baseband’ul l’am facut inainte si scria Completed si i’am dat x si am instalat oxygen dupa . Acum nu imi citeste pc’ul telefonul ca sa il instalez si nici nu apare in tel la „Baseband” versiunea sau ceva acolo ,apare „Unknown” , la fel si la wi-fi , mac , imei , ip , bluetooth . Te rog frumos ajuta’ma
te rog sa fi mai explicit cand spui Opriți telefonul și reporniți-l în modul Recovery.
Realizați un Wipe Data/Factory Reset.
Navigați la Install Zip from SD Card » Choose Zip from SD Card …????? ce trebuie facu ce butoane trebuiesc apasate ???????