Dacă vă numărați printre utilizatorii Windows care preferă o instalare „curată” în detrimentul oricărei alte metode avute la dispoziție, ori dacă nu puteți sau nu doriți să efectuați o imagine a sistemului imediat după configurarea sa, un backup al driverelor v-ar fi foarte util.
Prin metoda descrisă în continuare, cea mai simplă dintre cele pe care le cunosc, puteți crea fără ajutorul unui terț program o copie de siguranță a tuturor driverelor instalate în Windows, la care veți puteți apela după fiecare reinstalare a sistemului de operare.
După cum ați putut observa în animația anterioară, totul se rezumă la executarea comenzii de mai jos într-o fereastră a PowerShell deschisă ca administrator.
Export-WindowsDriver -Online -Destination d:\Drivers
Ca de obicei, pentru executarea unei aplicații oarecare cu drepturi de administrator, tastați în caseta de căutare a Windows numele respectivei aplicații, dați click dreapta la apariția ei în listă, apoi faceți click pe opțiunea Executare ca administrator:
Comanda specificată, din cadrul căreia va trebui să modificați, eventual, litera unității de disc în care va fi salvată copia de siguranță, va exporta în folderul Drivers fiecare dintre driverele instalate la acel moment în calculator.
Nu mai trebuie decât să copiați folderul respectiv într-o locație la îndemână, de unde să le puteți reinstala prin metoda descrisă aici. Firește, nu vă recomand efectuarea unui astfel de backup imediat după instalarea driverelor, ci abia după câteva ore de utilizare a lor, timp în care eventualele conflicte ar fi avut timp suficient să se manifeste.
Am tot vrut sa te intreb, cum faci animatiile acelea?
Cu ScreenTGif
Mersi!