Astăzi a avut loc un accident inexplicabil, dpdv al condițiilor în care s-a produs, pe Bd. Drumul Taberei. Unul dintre autoturisme a intrat pe contrasens (traiectoria marcată cu săgețile roșii) și s-a ciocnit frontal cu altul care circula regulamentar (verde).
Practic, aici a virat spre stânga apoi, în loc să-și continue deplasarea pe sensul corect de mers, a continuat spre dreapta, pe contrasens. Nu există un indicator care să-ți interzică virajul la dreapta, sau care să te oblige să virezi la stânga, poate și din această cauză eroarea care a dus la producerea accidentului.
Mai e și cumva în curbă bulevardul, deci încă o șansă în plus să nu te vadă celălalt, dar totuși, cum să nu-ți dai seama că ești pe contrasens când vezi că vin mașini doar din față?!? Iar viteză se pare că aveau ambele, una dintre ele ajungând după impact chiar pe scuar!
Când ajungi pe contrasens din cauza unei semnalizări deficitare sau inexistente, ce faci, pui avariile și dai înapoi, sau îți continui drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?!?
Logica îmi spune că prima variantă e corectă, dar poate că doamna care a produs accidentul a făcut un atac de panică și înainte să se dezmeticească era deja în ambulanță. Altă explicație mai logică decât asta nu reușesc să găsesc.
Acum cativa ani, pe A1 in Pitesti, a avut loc un accident, dupa ce cineva a intrat pe autostrada pe contrasens. Apoi au urmat si altii.
Fără cuvinte!
Cît timp circuli pe un drum cu 2 benzi cu sens unic timp de cîțiva kilometri e clar că pe celălalt sens se va circula invers.Dacă a intrat pe contrasens și a văzut că doar el circula greșit atunci este suficient de clar.Ăla care a intrat pe contrasens e un idiot.
De unde si bancul ;un tip a intrat pe autostrada, pe contrasens. Politia vede si anunta prin megafon: atentie un idiot a intrat pe contrasens ! Cel aflat pe contrasens incepe si striga : Care din ei ,ca sunt mai multi !
Lasand gluma la o parte probabil ca doamna nu era din zona sau a observat greseala si a vrut sa traga pe dreapta .
Opinia mea e ca femeia a facut o confuzie si banuiesc ca dupa ce a realizat ce a facut s a panicat , iar panica i a redus optiunile . Am fost intr o masina ,in dreapta soferului ,cand a intrat cu 50 km/h in cel din fata fara sa franeze , am vazut cum reactioneaza femeile la volan cand le cuprinde panica , practic raman fara solutii.
Si mergand undeva local aproape (vreo 3 km) nu am mai pus centura , em spart parbrizul cu capul.
Din ce vad in poze, marcajul arata ca nu au voie decat sa intorci acolo. E usor curbat incat sa iti indice banda si sensul in care ai voie sa mergi. Poate gresesc eu
ce sa supun nu ma mai mira nimic pentru ca este romania !!! cam asta am avut de comentat momentan.