Update: Am primit între timp un voucher care, folosit la efectuarea comenzii, aplică brățării o reducere de 15$. Dacă sunteți interesați » EBMIBR2
Cu sprijinul celor de la everbuying.net, cărora le mulțumesc pe această cale, am reușit să fac rost de noua versiune a brățării de fitness de la Xiaomi: Mi Band 2. Aceasta este puțin mai „durdulie” decât versiunile anterioare, dar aduce în plus un nou senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac, un mic display și un buton fizic.
Vine însoțită de promisiunea unei mai bune monitorizări a activității fizice și a somnului, o să aflu dacă este sau nu este așa în zilele ce urmează. Deocamdată, tot ce pot să vă spun e că deși curierul mi-a adus-o într-o cutie, nicidecum la încheietură, brățara înregistrase deja vreo 2600 de pași, ceea ce, trebuie să recunosc, m-a cam dezamăgit.
Display-ul este în general stins, se aprinde și afișează ora atunci când ridici și întorci mână ca și cum ai vrea să afli ce oră este. Acest comportament l-am văzut și la primele versiuni, ale căror LED-uri se aprindeau la același tip de rotire a încheieturii.
Pentru activarea ecranului în alte poziții, este suficientă atingerea butonului tactil. Două sau mai multe apăsări va comuta între informațiile de afișat (oră, număr de pași, ritm cardiac). E un upgrade interesant micul display care, deși sunt convins că va reduce autonomia brățării, va avea ca efect creșterea celei a smartphone-ului, utilizatorul nemaifiind nevoit să-l activeze doar pentru a verifica ora sau numărul de pași făcuți.
De asemenea, brățara poate fi setată pentru a afișa notificări de apeluri, mesaje sau aplicații, situații în care va afișa pe ecran iconița aferentă fiecăreia. De exemplu, dacă primiți un apel de la o persoană din agendă, aceasta va vibra și va afișa pictograma unui telefon.
În fine, cu mai multe detalii voi reveni în 7, cel mult 10 zile, timp în care va ține locul ceasului cu scopul de a-l înlocui permanent; nu de alta, dar bateria sunt convins că va dura mult mai mai mult, iar ora o voi putea consulta de acum și cu ajutorul brățării.
Până la review, vă mai spun doar că Xiaomi Mi Band 2 e disponibilă la precomandă pe site-ul everbuying.net, care o vor primi pe stock începând cu 15 iulie, zi în care vor începe să și expedieze unitățile rezervate deja. Dacă vreți să știți ceva anume despre ea, sunt aici!
Salut. Am băgat codul si scade vreo 6$, nu 50%.
Observ că nici la mine nu e chiar 50%, dar reduce prețul cu 15$, nu înțeleg de ce la tine e altfel. Uite.
A mai încercat careva? Între timp am modificat și-n articol.
Înainte de aplicare prețul e 39 si ceva, iar după scade la 33,99. E buna si reducerea asta, doar am vrut sa atenționez ca nu e 50%.
Acela e prețul cu reducerea standard pentru precomandă. Altfel, ei vând brățara cu 49$. Le-am dat email și aștept răspuns, asta e tot ce pot face.
Salut Cristian, eu am versiunea anterioară și momentan nu cred că merită investiția într-un updgrade. Mi-am cumpărat și un homtom ht3 de la everbuying însă nu merge aplicația mifit instalată, la fel și instagram, feedly.. Îmi dă eroare 504 în google play și nici cu apk nu se instalează. Am încercat toate variantele dar tot nu i-am dat de cap. Presupun că are de-a face cu api-ul versiunii de android, 21 și 22. Poate tu știi mai bine… Am lollipop pe el, iar pe un lenovo cu kitkat nicio problema
Dacă nu te interesează ceasul, sunt de acord cu tine.
Mulțumesc dar am încercat deja asta plus alte metode si nu s-a schimbat nimic…
Salut,un update la articol dupa mai mult folosire cu mai multe detalii si pareri despre MiBand 2 ne poti da ? Multumesc si o zi buna sa ai !
Buna unele bratari xiaomi mi ban 2 au functiile de ceas de masurare puls kilometri parcursi si pasi dar unele nu ati arata km de pe bratara se poate face rost de aceea functie si cum activez senzorul din bratara din incheietura sau din aplicatie ca mie nu imi arata daca misc incheietura
E 28 USD pe alte site-uri.