Cadoul din cutia de pantofi
Provin dintr-o familie modestă, cu tată electrician, bunic zugrav, bunică și mamă casnice. Ai mei au divorțat când aveam 2 ani. Fusesem încredințat mamei mele. Ea a rămas în Vulcan, tata și familia lui s-au mutat în Bistrița. Tatăl meu, tot prin acea perioadă, fusese diagnosticat cu diabet zaharat, iar înainte să împlinesc 6 ani, rămăsese fără ambele picioare, amputate din cauza unor răni care, datorită bolii, nu cicatrizau. Distanța și boala tatălui meu ne-au depărtat într-atât de mult încât primele mele amintiri cu el își au originea în poze pe care mi le arăta mama. A murit când aveam 8 ani, mult prea devreme să apuc să-l cunosc în circumstanțele date.
Ca femeie într-un oraș minier era aproape imposibil să-ți câștigi existența, darămite să mai întreții și un copil! Chiar și așa, prin sacrificii pe care numai ea le știe, mama a reușit să-mi ofere o copilărie fericită, nicidecum una marcată de lipsuri ci din contră, știam că dacă mama îmi promite ceva, e doar o chestiune de timp până când dorința mea se va împlini. Uneori treceau zile, alteori ani, dar de cele mai multe ori dorințele mele se îndeplineau. Pentru mine nu conta că Moș Crăciun ajungea în decembrie, aprilie sau august, important era că ajungea la un moment dat. De altfel, dacă bine-mi amintesc, Moș Crăciun a ajuns o singură dată mai devreme, nu eram acasă, așa că m-a căutat și găsit într-un final la grădiniță.
Continuă să citești …