În Tomată, până sâmbăta trecută, puteam asculta doar radio și CD-uri (care săreau la cea mai mică vibrație). Cu 350 de lei mai târziu pot asculta inclusiv muzica de pe Google Play, ocazie cu care am aflat că puteam muri ca prostul, printre airbag-uri: sistemul audio original —sau cum s-o numi— nu era prins cu niciun șurub! Practic îl puteam prinde în dinți la primul impact din spate…

RCN210

Pentru că n-aveam timp de altceva, pe cel nou l-am prins cu șuruburile consolei AC. Duminică am comandat un set de șuruburi noi din China (aici n-am găsit), iar ieri am luat un șurub și l-am dus în Auchan la comparat cu ce există la raft. Mă interesa să aibă același pas și ciupercă.

Am găsit așa ceva cu auto-filetare:

suruburi temporare

Le-am tăiat vârful, le-am rotunjit puțin pe șmirghel să nu distrugă clemele firave, după care am fixat consola AC cu ele în așteptarea celor din China, programate să sosească peste vreo 3 săptămâni.

Iar dacă tot am dat ornamentul jos, m-am scutit și de bâzâielile cablurilor la vibrațiile motorului, prin izolarea acestora cu burete și bandă textilă.

Mașina nașilor a fost lovită puternic de o dubiță, din spate, în timp ce stăteau la semafor. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi putut întâmpla dacă ne-ar fi lovit pe noi!

Iată de ce, dacă ați cumpărat o mașină SH, ca orice muritor de rând cu taxe și impozite la zi, e bine să vă asigurați că din bord nu lipsește niciun șurub. Un simplu șurub vă poate salva viața, cel puțin incisivii…

Publicitate:
5 comentarii
  1. Ai schimbat putin design-ul? Se vede mai bine asa, cel putin la mine. Albul de sus nu era bun pentru ochi :)

    1. Nici o treabă, trece pe lângă el, iar când propriile-i cabluri nu-l lasă să continue în linie dreaptă, își deviază direcția spre pasager sau șofer. Sau credeai că producătorul l-a prins în șuruburi, nu în cleme banale, fiindcă avea prea multe șuruburi pe stoc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.