Recent am citit un articol foarte bine scris de ThinkRoot despre trecerea de la Windows 11 la Linux, o temă care revine ciclic în discuțiile pasionaților de tehnologie. Deși apreciez argumentația, nu pot să nu observ o idee pe care o consider destul de șubredă: premisa că utilizatorul obișnuit face acest pas din dorința de a deține controlul asupra datelor personale. Din experiența mea de sysadmin și om de suport pentru familie și prieteni, realitatea din teren arată complet diferit față de idealurile comunității open-source.
Omul vrea să-și facă treaba pentru școală, facultate sau micile „ciubucăreli” fără să se lupte cu sistemul de operare. Iar când îi spui că „nu prea merge Photoshop, dar poți folosi GIMP”, discuția se încheie de obicei înainte să înceapă cu adevărat. Utilizatorul va trage mereu spre ceea ce îi este familiar, chiar dacă acel „familiar” vine la pachet cu telemetria agresivă din Windows 11. Am reinstalat de nenumărate ori computerele celor apropiați și, indiferent de cât de mult i-aș fi bătut la cap cu securitatea, bariera tehnică a rămas punctul critic.
Aici intervine adesea argumentul salvator al entuziastului: virtualizarea. Vi se spune că puteți rula orice în KVM, dar să fim serioși, de ce ar face un utilizator obișnuit acest efort logistic? Dacă cineva are nevoie de un program standalone pe care Windows îl rulează nativ, nu va vedea niciodată sensul în a irosi resurse și timp configurând un sistem de operare în interiorul altui sistem. Pentru „prietenul” care întreabă, răspunsul e simplu: dacă ai nevoie de o cârjă atât de mare ca să folosești Linux, înseamnă că Linux nu este, în acel moment, unealta potrivită pentru tine. E simplu.
Desigur, dacă cineva are nevoie doar de browsing și email sau se joacă titluri care rulează impecabil prin Proton, s-ar putea să fie deschis la experimente. Mai ales când vă vede pe voi folosind un sistem care arată atractiv și se mișcă fluid, curiozitatea poate învinge obișnuința pentru o scurtă perioadă. Însă, pentru restul lumii, Linux rămâne „chestia aia complicată” care nu le deschide fișierul de care au nevoie la serviciu sau la școală.
Incompatibilitatea programelor și fragmentarea ecosistemului
Avea Jay un video în care menționa foarte clar de ce Linux nu este încă pregătit pentru mase și, culmea, și-a luat multe bâte în cap tocmai de la cei care „apără” și „promovează” acest ecosistem. Problema majoră nu este doar lipsa Photoshop-ului, ci faptul că foarte puțini dezvoltatori oferă pachete de instalare universale. Google este printre puținii care fac lucrurile corect cu Chrome, oferind versiuni descărcabile pentru Ubuntu, Debian, openSUSE și Fedora. În rest, te bazezi pe magazine de aplicații care, pe majoritatea distribuțiilor, sunt „vai de steaua lor norocoasă”.
Această dorință de a avea mii de distribuții este o sabie cu două tăișuri. Este grozav să ai de unde alege, dar asta înseamnă că ai nevoie de mii de versiuni pentru fiecare aplicație în parte dacă vrei o integrare perfectă și o stabilitate care să bată Windows-ul sau macOS-ul. Fără o standardizare reală, „paradoxul compatibilității” va continua să țină utilizatorii de rând departe de Linux.
Problema nu este terminalul, ci hardware-ul
Aud tot mai des că problema neadoptării Linux-ului ar fi terminalul și faptul că noi, „evangheliștii” sistemului, îl menționăm prea des. Nu sunt de acord cu această abordare; adevărata problemă este hardware-ul. Driverele rămân o bătaie de cap imensă pentru utilizatorii obișnuiți. Inclusiv pentru mine este frustrant să editez manual GRUB-ul după fiecare update de kernel doar pentru a repara sleep mode-ul pe un laptop Dell, astfel încât acesta să se comporte normal.
Cum ar putea face acest lucru mama din interfața grafică? Dacă vreți să vedeți cât de independent este un utilizator obișnuit atunci când îi puneți Linux, cumpărați-le părinților un laptop Acer, HP sau ASUS și puneți-le Ubuntu. O să vă convingeți rapid de realitate. Într-o lume ideală, am găsi pe eMAG sau în Flanco dispozitive precum cele de la Slimbook sau System76 la prețuri accesibile. Până atunci, n-am văzut pe nimeni să renunțe la Windows pentru că m-a văzut pe mine rezolvându-i o problemă de conectivitate cu netsh winsock reset.
Paradoxul intimității digitale
Să fim sinceri, pe marea masă a utilizatorilor nici nu-i interesează cu adevărat ce se întâmplă cu datele lor în spatele cortinei. Majoritatea sunt perfect conștienți că, atâta timp cât folosesc Android, iOS, Gmail, Chrome și WhatsApp, trenul intimității a plecat de mult din gară. Să instalezi Linux doar pentru a rula aceleași aplicații Google și Meta pe un desktop diferit este, în cel mai bun caz, o formă de placebo digital care nu rezolvă problema de fond a controlului asupra vieții digitale.
O trecere reală și asumată către controlul datelor ar presupune o schimbare radicală a întregului stil de viață online. Ar însemna să vă mutați email-ul pe platforme securizate precum Tutanota, să înlocuiți WhatsApp cu Signal și să renunțați la Facebook în favoarea Mastodon. Fără aceste sacrificii de confort, schimbarea sistemului de operare rămâne doar o curiozitate tehnică pentru cei care vor să se simtă puțin mai „safe” în timp ce dau scroll pe aceleași feed-uri centralizate.
În concluzie, Linux pentru „toată lumea” rămâne un vis frumos, dar nerealist atât timp cât pragmatismul bate ideologia în viața de zi cu zi. Până când marile suite software nu vor fi prezente nativ sau utilizatorii nu vor fi învățați încă din băncile școlii să renunțe la ecosistemele care le colectează datele cu lopata, Windows va rămâne regele necontestat al desktop-ului. Până la urmă, sistemul de operare este doar o unealtă, iar oamenii vor mereu unealta care le face viața mai simplă.
„În concluzie, Linux pentru „toată lumea” rămâne un vis frumos, dar nerealist atât timp cât pragmatismul bate ideologia în viața de zi cu zi. Până când marile suite software nu vor fi prezente nativ sau utilizatorii nu vor fi învățați încă din băncile școlii să renunțe la ecosistemele care le colectează datele cu lopata, Windows va rămâne regele necontestat al desktop-ului. Până la urmă, sistemul de operare este doar o unealtă, iar oamenii vor mereu unealta care le face viața mai simplă.”
Pentru mine, acel vis frumos a venit într-o zi la fel ca oricare alta, pot să zic aiurea-n tramvai, fără ceva special anume, ci pur și simplu din curiozitate. Cochetam cu Linux-ul de prin 2001, dar crede-mă că până în 2008 nu am instalat vreunul dintre distro-uri pe computer. Am încercat în 2001 Xandros, cumpărând un CD de undeva din Strada Planetelor, din Capitală. Oricât m-am chinuit eu să-l instalez, nu am reușit, și-l rulam live, și nu mi se părea cine știe ce. Era vremea lui Windows 98 și apoi a apărut Windows XP și toate celelalte după. Așa că am uitat complet de Linux.
În 2008 m-am mai lovit întâmplător de câteva ori de Ubuntu, am reușit să-l instalez, dar habar nu am avut mai departe cum să-l reglez sau să instalez vreun program în el. Iar prin 2014 – 2015, ca răspuns la blocarea browser-ului Opera în filmele online, adică făceau computerul pilaf, am început din nou să explorez cu Linux Mint, pe stick-uri USB ISO Live. Nu prea-mi băteam eu capul să-l instalez pe atunci, aveam și niște desktopuri de mai toată jena, cred că CPU cu două, apoi cu maximum patru nuclee, nu opt ca în ziua de azi, și mergeau filmele pe ele. Cu timpul mi-am bătut capul cum să le instalez, mai mult pe SSD decât pe HDD, și uite așa, am ajuns să folosesc zilnic Linux Mint pe tot ce am în casă. Nu înseamnă că am aruncat la gunoi Windows 10 și 11. Le mai am activate de pe laptopurile din casă pe două SSD-uri, dar nu le mai folosesc absolut deloc. Le mai bag din când în când în computer, pentru a face update-ul la Bitdefender-ul gratuit (păcat că Kaspersky cere card de bancă etc., etc.) și atât, nu le utilizez nici măcar o dată în ceva.
Teama mea a fost, și de asta le-am păstrat în caz de orice eventualitate, că Linux nu va funcționa pe site-urile oficiale ale guvernului (nu cel român), dar nu am avut nicio problemă până acum, așa că sunt pensionate amândouă. Le am de când am cumpărat laptopurile, de la licențele lor, cât am putut să le transfer — nu știu nici eu cum am reușit, pe altele în schimb le-am pierdut — și oricum îmi ajung două, în caz că voi avea o urgență ceva. De fapt, cred că doar una, pentru că Windows 10 cred că nu mai este utilizabil, din câte știu eu.
Deci, nu am făcut nimic special; așa cum am învățat să tastez fără să mă uit la tastatură în câteva luni, fără să urmez nicio indicație prețioasă din celebrele explicații care există peste tot, tot așa a fost și cu Linux Mint-ul, a venit de la sine, pentru că dacă nu rezolvam cumva cu filmele, casa mea avea de suferit, om însurat ce să faci, așa că asta a fost, trebuia cumva să fac ceva să rezolv. Poate că nevoia te învață, cine știe. Nu sunt un expert în Linux și nici nu-mi arog vreun merit în așa ceva, dar atâta timp cât pot să-l instalez pe orice laptop sau desktop din casă, să-l șterg pe tot la nevoie și să-l reinstalez, să-l actualizez și să instalez pe el orice am nevoie, chiar și Mailspring-ul aflat de la tine, eu zic că este posibil pentru cine vrea și are interes.
Am avut interes pentru Linux din 2001, deoarece XP-ul mă lăsa cu un ecran negru la instalare și așa rămânea, chiar credeam că e defect computerul, dar recunosc că a fost mai simplu să-mi fac rost de încă 10 CD-uri cu XP-uri decât să învăț Linux. Asta era, nu te învăța nici naiba pe vremea aia. Acum, dacă nu erau filmele online, poate nici acum nu aveam nevoie de Linux și nici nu l-aș fi folosit. Dar pe „Ferestre” nu mai mergeau nici bătute, așa că am găsit altă soluție mai bună. Mi-au intrat și aici prin Mozilla Firefox, dar am șters tot complet și nu mai am treabă cu așa ceva.
Eu zic că se poate pentru absolut oricine, dacă nu are vreo pretenție specială, jocuri sau altceva. Mai ales că există acum și AI, care-ți dă mura-n gură, ca să zic așa. Chiar am stat azi de la ora 00:30 până la vreo 5 dimineața să văd ce înseamnă, mai bine zis să-mi deslușească AI-ul ce mi-ai răspuns despre Syncthing; am umplut 30 de pagini de Writer cu ce mi-a tot arătat el acolo și încă nu știu dacă voi urma sfatul tău. Nu că nu este bun, dar uneori chiar parcă mă depășesc și pe mine anumite chestii de finețe. Este exact ca în reclama aia de pantofi de sport: cine vrea, poate. Nu vă uitați la numărul anilor, pentru că și mie mi-a luat din 1996 până în 2019 să învăț să scriu la tastatură fără să mă uit, și să învăț Linux din 2001 până în 2014-2015. Restul e istorie. Adică, cât nu am avut nevoie deloc, sau am avut, dar nu eram hotărât total pentru că aveam o alternativă ușoară la îndemână, am ales întotdeauna alternativa cea mai ușoară pentru mine. Când am fost strâns cu ușa și nu am mai avut ce face, am învățat tot ce am avut nevoie pentru a rezolva ce era necesar. Deci contează foarte mult contextul, de aceea am dat și anii în care nu am făcut nicio schimbare, chiar dacă mi-o doream, dar nu era ceva musai în acel moment.
Mda, jos pălăria! Din păcate, realitatea e că nu toți au ambiția asta, așa că dau quit la prima problemă apărută.
Referitor la Syncthing, parcă foloseai Linux Mint, deci nu o să ai probleme. E foarte simplu de instalat, dar, dacă preferi, pot publica un tutorial pas cu pas pentru sistemul de operare pe care-l folosești.