De multă vreme plănuiam să testez FydeOS, un fork de ChromiumOS care mi-a atras atenția prin promisiunea de a rula aplicații de Android și Linux fără prea mari bătăi de cap. Citind despre proiect, am aflat că există variante optimizate pentru inclusiv o versiune dedicată pentru Surface Pro 5, unul dintre dispozitivele care îmi servește drept banc de probe în astfel de experimente.
Un factor decisiv a fost faptul că Windows 11 a început să „cocoșeze” vizibil resursele tabletei, transformând utilizarea zilnică într-un exercițiu de răbdare.
După cum se poate observa și în captura de ecran de mai sus, consumul de memorie și procesor a ajuns în punctul în care sistemul și bloatware-ul acaparau constant mare parte din resurse, așa că tranziția către un sistem mai ușor a devenit rapid o prioritate deși știam că asta implică să renunț la funcționalități pe care, personal, le consider foarte utile, cum ar fi Windows Hello.
Pregătirea și instalarea sistemului
Pentru a putea instala FydeOS, primul pas a fost să intru în setările de firmware pentru a dezactiva Secure Boot-ul și pentru a muta stick-ul USB pe primul loc în lista de boot. Pentru scrierea imaginii am folosit Balena Etcher; am găsit câteva indicii pe forumuri cum că Ventoy ar putea cauza probleme de compatibilitate în acest caz specific, așa că am preferat să merg pe o metodă sigură pentru a nu pierde timpul inutil.
FydeOS s-a dovedit a fi un sistem de operare extrem de prietenos încă de la primele interacțiuni. Procesul de instalare și configurare inițială nu necesită neapărat consultarea documentației, deoarece totul se bazează pe intuiție, experiența fiind foarte similară cu asistenții de configurare pe care îi întâlnim pe dispozitivele cu Android.
După finalizarea instalării propriu-zise, tot ce a trebuit să fac a fost să adaug contul Google, să accept termenii și condițiile și să trec prin câteva setări minime de personalizare a sistemului.
Surpriza plăcută a fost rapiditatea execuției: pe Surface-ul meu, toate aceste operații au durat mai puțin de 10 minute până când am ajuns pe desktop-ul curat și gata de utilizare.
Performanță brută și mici neajunsuri hardware
FydeOS vine „la pachet” cu aproape tot ce ar putea avea nevoie un utilizator obișnuit, însă ceea ce m-a dat pe spate cu adevărat a fost rapiditatea cu care se deschid aplicațiile. De la browser la editoare de text, totul se mișcă instantaneu, o fluiditate pe care nu am întâlnit-o pe nicio distribuție de Linux testată anterior, indiferent de hardware-ul utilizat. Cum era de așteptat, recunoașterea facială a devenit istorie, însă touchscreen-ul a compensat din plin, fiind mult mai responsiv decât pe Windows, unde teoretic beneficiază de driverele oficiale.
Nici pe partea de conectivitate n-am avut ce să reproșez, atât Wi-Fi-ul cât și Bluetooth-ul funcționând impecabil din prima secundă. Citisem prin diverse locuri că unii utilizatori au întâmpinat probleme la intrarea în standby prin închiderea tastaturii, însă la mine totul a decurs normal.
Singura ciudățenie apare la revenirea din standby, când ecranul devine complet alb timp de aproximativ două secunde, un efect destul de orbitor care pare să fie un bug minor de gestionare a luminozității.
Unde se rupe filmul: Subsistemele Android și Linux
Deși pentru browsing, streaming multimedia și aplicații web de bază FydeOS este nemaipomenit, fluxul meu de lucru depinde de câteva instrumente la care nu pot renunța: LocalSend, Syncthing, Obsidian și Xournal++. Din păcate, aici experiența s-a degradat rapid, deoarece aceste aplicații s-au dovedit a fi imposibil de utilizat în parametri normali. Problema nu este neapărat instalarea lor, ci modul defectuos în care rulează pe acest sistem.
De exemplu, pentru LocalSend am activat modul dezvoltator și subsistemul Android, însă aplicația refuză să se deschidă corect, afișând doar un dreptunghi negru inert. Am încercat și varianta Linux (Debian-based), testând atât pachete .deb cât și Flatpak, dar rezultatele au fost identice.
Mai mult, subsistemul Linux eșua în două din trei încercări de pornire, cerându-mi un restart al sistemului care nu rezolva nimic fără o repornire completă a tabletei.
Concluzie: Un experiment cu deznodământ neașteptat
Mi-ar fi plăcut ca această experiență să se termine altfel, mai ales că eram pregătit să plătesc cei 15 euro anual pentru abonamentul de actualizări, dar FydeOS nu este, cel puțin pentru moment, sistemul care să-mi satisfacă nevoile de productivitate. Alternative precum BlissOS au o interfață care nu mă atrage deloc, iar ChromeOS Flex iese din discuție din start deoarece nu oferă suport pentru aplicații Android.
Un lucru este cert: nici la Windows nu mă mai întorc pe acest hardware. În timp ce așez aceste gânduri în pagină, Surface-ul instalează Fedora 43, care pare că se va înțeleage mult mai bine cu Surface-ul mulțumită kernel-ului optimizat de proiectul Linux Surface. Voi reveni cu detalii despre cum se comportă această nouă configurație și dacă Fedora va rămâne „casa” definitivă a bătrânului Surface.















Salut! Interesant articolul despre FydeOS. Am și eu un laptop ASUS Vivobook Go 15 (E510) cu procesor Intel Celeron N4500 de 1.1 GHz (4M Cache, up to 2.8 GHz, 2 cores), 4GB DDR4 on board (Max Total system memory up to 4GB) și 128GB eMMC, expansion slots 1x M.2 2280 PCIe 3.0×2.
Acesta a avut Windows 10 (cred că era varianta S la început) și am reușit să-l pun pe un desktop cu tot cu activare și logare, după care am instalat direct Linux Mint pe cei 128GB eMMC ai lui, pentru că nu am mai avut chef să-l desfac și să-i instalez un SSD NVMe. Pur și simplu a funcționat direct pe eMMC. M-a mirat și pe mine, pentru că la un alt laptop ASUS identic, dar mai micuț ca ecran, nu a funcționat pe eMMC și a trebuit să-i instalez un SSD de 256GB.
Voiam să te întreb dacă crezi că merită instalat FydeOS pe acest laptop, cel cu Intel N4500, sau să rămân în continuare pe Linux Mint, pentru că funcționează ireproșabil pe eMMC-ul și cei 4GB RAM ai lui? Are vreun rost să șterg tot din sistem numai pentru o probă? Sau există posibilitatea cumva de USB Live cu FydeOS, ca să nu șterg nimic și doar să văd cum funcționează?
Așa cum am precizat, Linux Mint merge super excelent, îi fac update-urile mereu și nu-i pot reproșa nimic. Nici măcar nu am ce să-i reproșez când îl folosește doar nevastă-mea și-l utilizează doar să citească presa, doar YouTube și mail (de obicei era Thunderbird, dar după articolul tău cu Mailspring, a devenit ca și goana nebună după aur și l-am instalat peste tot pe unde am putut: desktopuri, laptopuri și cam atât).
Mi-a plăcut și îmi place foarte mult la Mailspring că totul este pe fond Dark, ceea ce este foarte important pentru mine, pentru că pe fond alb la e-mailuri nu prea disting uneori scrisul perfect. Dar așa, cu Mailspring, totul a devenit super ușor și super perfect pentru mine. Deci, felicitări și pentru articolul cu Mailspring, pe mine personal m-a ajutat foarte, foarte mult. Am mai încercat și BlueMail, dar durează până aduce mail-urile destul de mult; pentru cinci mail-uri mi-a luat minim 7 minute să le aducă și asta la fiecare repornire.
Deci, la asta mă gândeam: dacă are sens să schimb Linux Mint cu FydeOS și dacă e mai bun eventual? Pe partea de consum de baterie, deocamdată nu mă interesează, pentru că bateria este moartă deja (are peste 500 de cicluri de încărcare și nu mai pornește deloc), așa că este ținut în viață doar de firul de la curent, așa că nu am la ce să fac economie. Am de gând să-i schimb singur bateria, dar mai întâi trebuie să o cumpăr, să nu-l desfac degeaba.
Am vreun câștig cumva cu FydeOS dacă-l instalez? Mă gândesc doar la cei doi clienți de e-mail, Mailspring și Thunderbird, cum o să funcționeze pe FydeOS, pentru că bănuiesc că totul este în cloud, nu pe laptop? E periculos să țin totul în cloud, gen Mailspring și Thunderbird?
Poți testa FydeOS fără să ștergi nimic folosind un stick făcut cu Balena Etcher, dar dacă Linux Mint îți merge deja perfect, eu zic să nu-l schimbi. FydeOS e practic un browser cu funcții de sistem de operare, bazat pe aplicații web. Ca să folosești Mailspring sau Thunderbird, va trebui să activezi un subsistem de Linux care rulează prin virtualizare, ceea ce s-ar putea să îngreuneze laptopul față de cum merge acum.
Nu e periculos să folosești cloud-ul, dar pe configurația ta, mai ales dacă vrei aplicații desktop precum Mailspring, sunt slabe șanse să ruleze mai bine cu FydeOS.
Multumesc pentru sfat. Asa voi face, doar test si atat. Merge prea bine cu Linux Mint, ca sa-l schimb.
Sa asteptam si ceea ce ne propune Google cu al sau Aluminium OS, poate promite chestii mai bune decat ceea ce avem in prezent.