Am așteptat build-ul 9926 al Windows 10 așa cum am așteptat în urmă cu câțiva ani prima versiune preview a Windows 8. Nu mă așteptam să funcționeze perfect caracteristicile noi, dar nici prin gând nu mi-ar fi trecut că aplicațiile desktop care rulează fără probleme în Windows 8.1 să nu o facă în acest build, să existe probleme cu bateria, Hard Disk-ul să fie solicitat la maximum fără nicio explicație logică, logarea folosind PIN să nu funcționeze, șamd.

windows 10

Probleme am întâmpinat și la redarea filmelor a căror fișiere depășeau 8 GB, uneori tastatura nu era recunoscută la pornire așa că trebuia să restartez PC-ul și n-am putut rula în condiții optime aproape niciunul dintre programele din suita Adobe Creative.

De exemplu, dacă AI nu găsea în sistem un font folosit în vectorul încărcat, se bloca pur și simplu iar singurul lucru pe care îl puteam face era să închid programul forțat, să instalez fontul lipsă și să reiau totul de la capăt. Am experimentat, de asemenea, probleme cu mutarea documentelor din AI în PS și aplicarea acțiunilor automatizate care includ mai mult de 20 – 30 de operații.

De ce mă așteptam să funcționeze? Pentru că începând cu prima versiune preview a Windows 8 au funcționat fără probleme chiar și în condițiile în care la acel moment driverul instalat era cel dezvoltat de fabricant pentru Windows 7! De ce nu funcționează în Windows 10?

Habar n-am! Ceea ce știu e că n-avem motive să ne plângem, vorbim totuși de o versiune care abia acum prinde formă. Chiar și așa, există printre voi cineva care să fi renunțat la Windows 7 sau Windows 8 pentru a trece la Windows 10 build 9926, dar care să nu regrete pasul făcut?

19 comentarii
  1. Pai nustiu, am 2 GB RAM laptop bun, am windows 7 care functioneaza bine, aveam si 8 care si acela functiona bine dar uneori facea niste fite dar era ok, acuma ma gandeam daca as baga W10 nu ar fi chiar prea mult ?? Si mi-a placut si Winows 8 cand era inca preview doar, as incerca si Windows 10 dar mi-e teama sa functioneze rau .. nu stiu ce sa spun, l-as incerca pe laptopul mamei mele ca e cu muuult mai bun, insa… nu prea am drepturile acestea :)) dar cred ca in acest week-end am sa il incerc pe al meu, nu cred ca va functiona chiar asa rau, nu ? Plus ca e W10 mult mai optimizat parerea mea.

    1. Apropo, am o intrebare ca daca tot m-am hotarat sa il instalez, oare la urmatorul build, va trebui sa il reinstalez pe cel nou ? Sau voi primi prin update ? Adica ma gandesc ca asa ar fi corect nu ? Nu as vrea ca mereu sa reiau treaba cu configurarea si programele s.a.m.d.

    2. Acum m-au apucat nelamuririle lol :v , stiu ca nu are nici o problema ca mereu fac asa, insa crezi ca are ceva daca si de data aceasta las partitia D:/ stabila ? Nu o formatez ci sterg si recreez C:/ la instalare ?

    3. Așa fac și eu, stai liniștit. În plus, în D am toate bibliotecile, de la Desktop la Music.

    4. Vei primi update atât timp când instalezi o versiune preview furnizată prin canalele oficiale.

    5. Nu știu ce să spun. Eu l-am instalat la un moment dat într-o mașină virtuală căreia i-am dat 2 GB versiunii de 64 de biți și n-au fost probleme. Evident, recomandarea mea este să instalezi versiunea de 32.

  2. L-am avut in test vreo doua zile si am experimentat tot felul de bugs pe care nu le-a avut in celelalte versiuni. Prefer sa mai astept ceva mai stabil.

  3. Eu rulez Windows 10 pe un Dell WorkStation T7610 (2 procesoare intel Xeon (2,5Ghz), 32 GB Ram , 2 HDD de Tb + SSD ) . Sistemul este instalat pe un SSD de 256 GB. Cu suita adobe nu a deloc probleme. Am instalata toata suita, dar in marea majoritate a timpului folosesc doar Photoshop, si pana acum nu am intalnit probleme de compatibilitate. Folosesc de asemenea Hyper-V pentru vreo 6 masini virtuale. Acum cateva zile am intalnit o problema destul de suparatore : din Hyper-V Manager imi disparusera masinile virtuale. Ele erau pornite, ma puteam conecta la ele Remote, dar nu mai erau disponibile in Manager. Dupa cateva restart-uri au aparut. Mi s-a parut ciudat lucrul asta, si acum ma gandesc serios sa revin la solutiile de virtualizare oferite de VmWare.
    Pe langa programele de mai sus mai folosesc si : VisualStudio 2013, Suita Office, 3dMax si restul de programe pe care le are orice user obisnuit: Browsere, playere video etc.
    Oricum, per total, Windows pare ok. In preview-ul curent au mai introdus cateva iconite noi. Unele sunt ok, si imi plac, dar iconita pentru This Pc mi se pare oribila.

    1. Pe VMware Workstation 11 să știi că n-am întâmpinat probleme și am chiar acum 11 mașini virtuale configurate. Referitor la aplicațiile Adobe presupun că e vorba de driverul nvidia. Am încercat cu toate driverele posibile, respectiv cele oferite de nvidia, evga și microsoft, dar problema persistă și e supărătoare.

  4. L-am folosit si eu ca sistem principal vreo doua zile dar îmi termina bateria extrem de repede plus ca imi folosea hardul din plin

    1. Fiecare cu ce-l intereseaza de la Windows-urile astea noi. :D
      mie doar aspectul, in rest pot supravietui si cu 7 la fel de bine

  5. L-am instalat și eu, de probă. Nu sunt un cunoscător în domeniu (și de aceea consider că ceea ce postez eu acum poate fi socotit diletantism) dar nici nu am avut cine știe ce probleme în schimb nici nu m-a dat pe spate noua versiune. Am avut probleme cu AV Norton (pe care mi-l dă gratuit Romtelecom) pentru că nu se instalează. M-am gândit că poate fi vorba de compatibilitate. Am încercat Panda dar nici pe acela nu l-a instalat. În final am instalat Bitdefender. Altfel, mai aștept pentru un eventual upgrade!

  6. Am trecut la windows 10 de la windows 8.1,la mine merge perfect,absolut tot se misca formidabil,parca ar fi XP de pe timpuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.