Utilizatorii Android pasionați de fotografie avem la dispoziție tot felul de instrumente gratuite cu care putem îmbunătăți aspectul fotografiilor noastre, iar în continuare vă voi arăta de ce AfterFocus este o aplicație care nu trebuie să lipsească din smartphone-ul sau tableta noastră cu acest sistem de operare.

Focalizează doar ce te interesează, cu AfterFocus


AfterFocus este o aplicație gratuită pentru Android care simulează bokeh-ul celor mai bune obiective foto, oferind posibilitatea definirii zonelor fotografiei asupra cărora dorim ca privitorii să-și centreze atenția, focalizându-le, precum și a zonelor ce vor fi estompate (încețoșate), imitând în acest fel profunzimea de câmp redusă a unui aparat foto profesional.

AfterFocus pentru Android

AfterFocus este foarte ușor de utilizat datorită măștilor. Măștile, pentru a ne înțelege, au rolul de a ne permite definirea zonelor focalizate sau „blurate” (estompate). În acest fel, după cum poate fi observat și în captura de mai sus, pe masca Focus vom trasa linii albe pe zonele pe care dorim să le păstrăm clare, în timp ce, pe masca BG, vom trasa linii negre pentru a-i indica aplicației zonele ce trebuiesc estompate.

Dacă trasăm greșit o anumită zonă, cu Eraser putem elimina masca, iar cu Zoom vom putea mări sau micșora fotografia astfel încât să putem defini cu precizie măștile.

AfterFocus permite și aplicarea de filtre creative asupra fotografiilor noastre, ajustarea valorilor Lens Blur și Motion Blur, precum și tipul diafragmei.

AfterFocus pentru Android - filtre creative

Cu AfterFocus vom putea procesa atât fotografiile realizate cu smartphone-ul sau tableta, cât și cele transferate pe acestea din aparatul foto sau descărcate de pe Internet. După procesare, putem partaja rezultatul final în contul nostru de Flickr, Facebook, Picasa, Twitter sau Instagram.

Eu am testat versiunea gratuită a aplicației AfterFocus, dar aceasta este disponibilă și în versiune Pro, comercială, fără publicitate și cu câteva funcții în plus, la un preț foarte accesibil (6 RON).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.