Credeam că mutându-ne în Spania voi renunța la a mai comanda produse din China, convins cumva că Amazon îndeplinește cam orice dorință în materie de achiziții online. O face, dar la un preț de câteva ori mai mare decât cel avut la „sursă”, deci inevitabil ajungi să-l compari cu cel de pe AliExpress ori Banggood.

Singurul avantaj oferit de Amazon e serviciul Prime, la care dacă te abonezi pentru doar 20€ anual —deocamdată— ai transport gratuit la ce vrei tu, plus acces la câteva zeci de filme și seriale cu care să-ți omori timpul în drum spre serviciu.

Este bun și fiindcă mai ai nevoie de-un cuptor cu microunde, de-un storcător de fructe, de-o cratiță, de una, alta, iar pe astea nu prea îți vine să le comanzi din China după ce ani de zile le-ai comandat de pe eMag și-ai văzut ce reconfortant e să știi că dispui de garanția că dacă-ți crapă în următoarele X luni cineva ți-l repară sau înlocuiește. Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc.

Voiam să vă vorbesc despre principala diferență dintre Poșta Română și Correos, poșta spaniolă. Ei bine, primirea coletelor în Spania, prin Correos, provenite din China înseamnă relax total! Cu una sau două zile înainte să-ți bată poștașul la ușă primești un SMS și-un email care te anunță că ți-a sosit coletul și-ți va fi livrat curând:

Nu stai cu teama că poate vei fi chemat la BSI să dai explicații, nici nu faci griji că e posibil ca produsul comandat să se piardă printre miile de colete în nu știu ce oficiu poștal vamal.

Singura ta grijă e să fii acasă când ți-au zis ei că va ajunge, că dacă nu ești va trebui să mergi la mai apropiat ghișeu al Correos cu buletinul în mână să-l ridici personal. Dacă ești norocos și locuiești la 5 minute distanță de ghișeu, în maximum 15 ești înapoi acasă, iar eu sunt foarte norocos dapdv.

Ar putea să fie și la Poșta Română la fel, doar că nu e. La noi poștașul e plătit prost, deci automat își face treaba prost. Unde mai pui că nici n-au resurse, iar cele pe care le au sunt praf. Cât locuiam în București auzeam de fiecare dată scuza cu „Știți, codul acesta de urmărire nu e compatibil cu sistemul. Așteptați avizul acasă!”.

Aici nu-mi mai fac griji cu cine vine coletul, dacă-i PostNL, Singapore Post sau ChinaPost. Îl aleg pe cel mai ieftin știind că sigur e compatibil cu sistemul și că voi fi anunțat, prin SMS și email, la numărul și adresa trecute în comandă. End of story!

7 comentarii
  1. Salut.
    Aș vrea să cumpăr un telefon cu acumulator mare dar nu știu pe care să îl aleg.
    Mă poți ajuta cu un sfat legat de acestea:
    Oukitel K6
    Bluboo S3
    Xiaomi Redmi 5plus.

    Merci fain.

  2. La noi iti scot produsul din cutie, doar ca sa vada ce este, ca poate si ca e curios. Si UE vrea GDPR. :)

    Ia Xiaomi Redmi 5 Plus. :)

    1. Aici nu mi-a controlat niciodată nimeni, nimic, dar nici n-am primit colete voluminoase. E drept că nici în Ro (Drumul Taberei) nu mă verificau, ci dar când trebuia să trec pe la vamal, că vedeau voluminos buretele comandat de mine din China, și voiau neapărat să purice coletul din colț în colț, cereau dovada plății, etc.

  3. Observ că Redmi nu are NFC.Nici Mi Max 2 nu are.
    Celelalte de la xiaomi cu NFC sînt peste buget.
    O altă recomandare vă rog?

    1. Greu de găsit ce cauți tu. Mai așteaptă puțin, mai pui un ban deoparte, dar măcar nu o să-ți pară rău c-ai dat banii pe un Oukitel sau Bluboo.

  4. eu m-am lecuit de site-urile chineze. Prefer sa dau pret dublu pe ceva ce-l am in doua sau trei zile. eBay de, amazon de, zeci de site-uri nl pentru toate chestiile, allekabels nl, ocazional amazon uk etc. sau de pe local, gen bol. com care e rupere (comanzi pana in ora 23, a doua zi ai produsele acasa), zalando pentru haine, winparts ptr piese auto, misteauto la fel etc.

    timpul de asteptare pana ajung produsele din china m-a facut sa dau un ban in plus si sa am totul mult mai rapid. ultima chestie cumparata a fost Nomu S30 de pe gearbest. Am platit si vama la el. Ieseam cu 50€ mai ieftin de pe Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.