Dacă tocmai v-ați luat un număr nou și doriți dezactivarea căsuței vocale, aveți mai jos pașii care vor trebui urmați în funcție de operatorul de telefonie mobilă care v-a făcut abonamentul ori v-a vândut cartela SIM PrePay: Telekom, Vodafone, Digi Mobil sau Orange.
Procedura de dezactivare a căsuței vocale diferă, după cum știți, de la un operator la altul. Mai mult, unii operatori obișnuiesc să o schimbe regulat, însă promit să actualizez acest ghid de fiecare dată când se va întâmpla asta, doar dați-mi de știre printr-un comentariu în care îmi atrageți atenția.
Dezactivarea căsuței vocale Telekom
Pentru a dezactiva mesageria vocală a unui număr de Telekom, abonament sau cartelă, apelați ca și cum de un număr convențional ar fi vorba, codul ##002# și așteptați mesajul de confirmare.
Dacă la un moment dat doriți reactivarea căsuței vocale pentru a nu pierde apeluri importante când rămâneți fără baterie ori vă aflați în afara ariei de acoperire a semnalului, apelați 177 și tastați 1234, parola inițială de acces.
În continuare vi se va oferi posibilitatea de configurare a propriei parole (utilă pentru a putea asculta mesajele apelând 0766 177 177 de pe numărul altui operator) și înregistra mesajul vocal pe care îl vor auzi toți cei care vă vor apela când nu veți fi disponibili.
Dezactivarea căsuței vocale Vodafone
Pentru a dezactiva mesageria vocală a unui număr de Vodafone, abonament sau cartelă, apelați ca și cum de un număr convențional ar fi vorba, codul ##002# și așteptați mesajul de confirmare.
Dacă la un moment dat doriți reactivarea căsuței vocale pentru a nu pierde apeluri importante când rămâneți fără baterie ori vă aflați în afara ariei de acoperire a semnalului, apelați *100, iar la apariția meniului accesați Contul meu » Servicii active și urmați pașii indicați de asistent.
Printre altele, vi se va oferi posibilitatea schimbării parolei inițiale (necesară pentru a putea asculta mesajele vocale apelând 0722 033 333 de pe numărul altui operator) și înregistra mesajul vocal ce îl vor auzi toți cei care vă vor apela când nu veți fi disponibili.
Dezactivarea căsuței vocale Digi Mobil
Pentru a dezactiva mesageria vocală a unui număr de Digi Mobil, abonament sau cartelă, apelați ca și cum de un număr convențional ar fi vorba, codul ##002# și așteptați mesajul de confirmare.
Dacă la un moment dat doriți reactivarea căsuței vocale pentru a nu pierde apeluri importante când rămâneți fără baterie ori vă aflați în afara ariei de acoperire a semnalului, apelați 760 și configurați din meniul telefonului redirectarea către +40770 000 760 în situațiile dorite (de exemplu atunci când nu aveți semnal, vorbiți cu altcineva sau respingeți un apel).
Printre altele, vi se va oferi posibilitatea schimbării parolei inițiale (necesară pentru a putea asculta mesajele vocale apelându-vă propriul număr de telefon) și înregistra mesajul vocal ce îl vor auzi toți cei care vă vor apela când nu veți fi disponibili.
Dezactivarea căsuței vocale Orange
Pentru a dezactiva mesageria vocală a unui număr de Orange, abonament sau cartelă, apelați ca și cum de un număr convențional ar fi vorba, codul *100# apoi accesați în meniu Servicii » Mesagerie vocală » Dezactivare.
Dacă la un moment dat doriți reactivarea căsuței vocale pentru a nu pierde apeluri importante când rămâneți fără baterie ori vă aflați în afara ariei de acoperire a semnalului, apelați *100 și selectați din meniu opțiunea Servicii » Mesagerie vocală » Activare.
După activare, apelați 555 și vi se va oferi posibilitatea schimbării parolei inițiale (necesară pentru a putea asculta mesajele vocale apelând 0744 945 550) și înregistra mesajul vocal ce îl vor auzi toți cei care vă vor apela când nu veți fi disponibili.