Dacă ați instalat firmware-ul DD-WRT în routerul pe care îl folosiți cu o conexiune la Internet de la RDS, următorul pas după instalarea firmware-ului este configurarea conexiunii PPPoE.

Pentru efectuarea acestei configurări veți avea nevoie doar de numele de utilizator și parola oferite de RCS & RDS la instalarea serviciului, și vă recomand să configurați DD-WRT să utilizeze limba română pentru afișarea opțiunilor (Administration » Management » Language Selection » Romanian » Apply Settings).

dd-wrt in limba romana

Pentru configurarea conexiunii PPPoE accesați fila Instalare » Setări de bază » Setări WAN » Tip de conexiune WAN, și selectați în lista Tip conexiune opțiunea PPPoE.

Introduceți numele de utilizator și parola oferite de RCS & RDS și dați click pe Aplică setările.

configurare pppoe in dd-wrt rds

Dacă datele de autentificare au fost introduse corect, routerul se va conecta la Internet și va primi o adresă IP publică, adresă ce va fi afișată în colțul drept superior al panoului.

router cu firmware dd-wrt conectat la internet

Deși sunt convins că RCS & RDS au renunțat la restricționarea utilizării serviciului pentru o adresă MAC specifică, în cazul în care routerul nu reușește să obțină o adresă IP, adică nu reușește să se conecteze la Internet, încercați să clonați adresa MAC a PC-ului în care ați avut configurată conexiunea PPPoE, accesând de pe acesta interfața de configurare web a routerului » Instalare » Clonare adresă Mac » Clonare MAC » Activează:

clonare adresa MAC a PC-ului

Nu există alte setări ascunse ori avansate care să împiedice ori asigure utilizarea serviciului oferit de RCS & RDS într-un router cu firmware DD-WRT, prin urmare, dacă sunteți siguri că ați introdus corect numele de utilizator și parola de acces la serviciul contractat, contactați RCS & RDS pentru a le expune problema și cere o soluție.

Publicitate:
11 comentarii
    1. Dacă te referi la parola de acces la rețeaua Wireless, eu prefer WPA Personal » TKIP+AES

    2. Exact, multumesc.
      Si „Interval de reînoire cheie (în secunde)” la ce se refera? Im schimba periodic parola?

    3. O intrebare.
      Am setat numele la Wireless „Arpi”. Cand ma conectez de la laptop, imi apare „Arpi 2”.
      Pe telefon apare simplu „Arpi”. Oare de ce?

      Mersi

    4. Pentru că în Windows există deja o rețea „Arpi” cu o configurație diferită. Ce poți face e să ștergi din windows ambele rețele Wireless și să te conectezi din nou.

  1. Eu am descarcat versuinea potrivita pt routerul meu un TP-LINK TL-WR941ND vers.3.5 si am incercat 3 versiuni din link-ul pus de tine an 2014 si nu merg ,mai precis nu ma pot conecta prin PPPoE ,doar la versiunea din 2013 a mers dar are un bug, pt ca am facut un download masiv si a cazut router-ul asa ca back to stock.Pacat ca as fi vrut sa incerc si eu DD-WRT.

    1. Încearcă cu versiuni lansate în 2015. Al meu, un v9, nu se comportă bine cu acestea, dar în forumul oficial am găsit foarte multe persoane care le laudă.

  2. @Cristian

    Aș putea zice că da, cu un procent de 100%
    https://svn.dd-wrt.com/ticket/3253 (ultima actualizare)
    Din păcate nu am mai văzut pe nimeni altcineva să contribuie
    Problema este că acum sunt ocupat cu alte proiecte și nu știu când o so mai pot să o actualizez
    Vedem în timp
    @Un U
    Dacă tot ești tentat să încerci altceva decât stock ai putea să încerci și tomato dacă este compatibil cu ruterul tău
    În unele privințe este mai bun decât dd-wrt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.