Update: Ghiciți ce preț avea la raft, azi, apa plată Bucovina la 5L! Același! Poza 1, poza 2.

N-are nici o treabă cu tematica blogului ceea ce vă voi povesti în continuare, dar întâmplarea e e atât de tare încât nu o puteam ține pentru mine! Vă promit că așa este!

apa plata bucovina pret la raft

Ieri seară am fost la cel mai apropiat Carrefour să cumpăr chestii. M-am așezat la coadă în spatele unei doamne care cumpărase o apă plată Bucovina, la 5 L. Fiindcă n-aveam altceva mai bun de făcut, am tras cu urechea la discuția dumneaei cu casiera.

Îi spunea acesteia că apa avea alt preț la raft decât cel de pe bon. Am dat ochii peste cap ca o lady, gândindu-mă că noi, românii, în special ăștia mai pensionari dintre noi, avem impresia că suntem furați în permanență „la cântar”; sechele comuniste.

Deși nu i-am dat importanță, astăzi mi-am amintit de mai multe ori de întâmplarea de aseară și fiindcă tot aveam nevoie de apă, după ce mi-a confirmat Oana că Bucovina e OK, am dat o fugă la Carrefour,, am înșfăcat două bidoane și mi-am făcut drum către casă, către casa de marcat, că doar n-oi jefui ditamai Carrefour-ul de apă.

Când am văzut bonul, parcă-mi venea să o caut pe doamna de aseară și să o rog să-mi ardă două palme că am chelit degeaba. Într-adevăr, la Carrefour se fură, dar ceva îmi spune că paznicii de la intrare îi apără pe cei care nu trebuie.

pret apa bucovina pe bon

Ah, era să uit! Când i-am arătat casierei poza, s-a oferit să-mi înapoieze diferența promițând că va verifica personal prețul la raft. Aș fi lăudat-o pentru buna conduită și chiar aș fi apucat să o fac dacă n-ar fi adăugat nonșalant „Păi pentru 20 de bani nu merită să…”

Habar n-am ce a vrut să spună că m-am repezit să-i amintesc că nu e vorba de 20 de bani, e vorba de faptul că ce văd la raft aia ar trebui să văd și pe bon, că prețurile nu sunt acolo fiindcă n-aveau ce altceva să spânzure, nici de decor, nici de dragoste și dor. Mi-a întins în silă bonul, l-am luat și dus am fost.

La ieșire, când calea mi-a fost tăiată de paznicul care păzea altceva, mi-am amintit că de la 11 lei am primit doar două bidoane de apă și-un bon. Lăsasem un mic ciubuc, pentru bună autoservire și nesimțire. Asta e, „la tăți ni-i greu…”

11 comentarii
  1. Tot e bine, macar ti-au multumit pentru ca te-ai lasat pacalit, si nu au adaugat „mai veniti pe la noi”.
    Se practica acelasi lucru si la careffour la mine, eu am cumparat un mango cat pumnul, iar acasa am vazut ca avea 2,1kg ..pe bon.

  2. Nu cumpar niciodata de la Carefura, dar si la alte supermarketuri am patit-o. Am cumparat carne cu os, iar eticheta era de carne fara os s.a.

  3. Pai si ei de unde sa cistige ,daca nu de pe noi,pe fra…. Si eu am muscat o ,miam luat tv. 5 zile mi au zis c a l am,m au sunat sa mi confirme comanda,ca mi l trimite,apoi dupa 5 -6 zile nu mai este ! GERMANOS! Oricind pot oferi detalii!

  4. Apropo, nu cumparati de la Germanos,va pot oferi detalii cu experienta mea ,cu raspunsurile lor si ale celor de la OPC! O rusine! Raspuns opc -i am sanctionat( probabil verbal), dvs… adica eu…cu paguba!

  5. De precizat ca e vorba de Carrefour Market, cu care am avut si eu experiente neplacute. La un moment dat, in vara, aveau preturi bune la inghetata si am vrut sa-mi iau cateva Magnum-uri (sub 4 lei), dar cand am pus mana pe ele mi-am dat seama ca erau moi. M-am uitat pe termometru si arata -18, nu-mi dau seama cum. I-am spus vanzatoarei de problema si a zis ca o sa verifice.
    Dupa cateva zile am avut iar drum acolo si reducerea era mai mare. Verific, inghetata la fel de moale, indiferent de marca. E clar ca ca nu le mergea cum trebuie congelatorul, erau constienti de asta si incercau sa scape de marfa indiferent de consecinte. Niste nesimtiti.

  6. Gresesti flagrant punand calificativul „nesimtiti”, si Trebuie sa te corectez, ca-i musai ca atitudinea noastra sa fie corecta fata de asemenea „intamplari”.
    Calificativul corect este „escroci”, deoarece cei se folosesc de tertipuri pentru a induce in eroare si a obtine un avantaj material din asta comit o excrocherie, nu un gest nesimtit..
    Folositi cu incredere cuvantul, pare dur, dar descrie situatia intr-un mod mult mai exact, si pagubasul nu ar trebui sa isi bata capul cu subterfugii si delicatesuri sa nu deranjeze „sensibilitatile” excrocilor.
    Arabii taie maini pentru asta, iar noi folosim cuvinte moi …

  7. Ai luat în considerare faptul că cineva a uitat să schimbe prețul când a fost modificat în sistem? Nu le iau apărarea, pentru că oricum dacă au fost informați cu o seară înainte că e prețul greșit, aveau timp să îl schimbe. Aș numi mai degrabă iresponsabilitate decât furt.

  8. Ceva asemanator am patit si eu, tot la Carrefour, cand m-am dus sa cumpar 2 pungi cu seminte Elmas. La raft, pretul unei pungi mici 1.3 lei (m-am uitat de 2 ori), iar pe bon, surprza, cele doua pungi faceau 4.8 lei.
    La ce salarii au lucratorii comerciali, mi se pare oarecum normala lipsa de interes.

  9. In weekend-ul asta la Carrefrour Market-ul de langa mine, 6×0.33 Tuborg avea pret afisat 14.35 lei, la casa mi-au cerut 15.30. Am mers la raft si le-am adus eticheta, am platit ce scria pe ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.