Bangood va fi, după GearBest, al doilea retail chinez de la care nu voi mai comanda deoarece a crescut prea mult încât să mai fie interesant. Dacă până în urmă cu doar câteva luni aveam de ales între a comanda din China sau UE, acum am de ales între a comanda din UE sau unul dintre cele nșpe depozite din China, fiecare cu treaba lui. Iată un exemplu de comandă divizată:

comandă banggood

Aceeași comandă, trei produse diferite, trei depozite diferite! Firește, pentru fiecare depozit în parte plătești asigurare și tracking number dacă nu vrei surprize. Nu garantez, dar umblă vorba că sunt mici salariile-n BSI, iar oamenii de-acolo și le mai rotunjesc dacă li se oferă ocazia.

Plus că nici cu Poșta Română nu mi-e rușine.

Revenind, Banggood a crescut într-atât de mult încât, pe lângă faptul că fiecare produs din comandă îți este livrat din depozitul din care are el chef să plece, nici nu te mai bagă nimeni în seamă când le ceri să-ți fie trimis cu un serviciu poștal anume.

Înainte îi rugam în caseta de observații să facă expedierea cu PostNL și așa făceau, acum îl trimit aleator, în funcție de cum ai noroc, că numărul de comenzi e prea mare pentru ca cineva de acolo să-și bată capul cu asta.

Iar asta e o chestie enervantă tot din cauza Poștei Române, că doar cu tracking number-ul PostNL n-am avut niciodată probleme de identificare a coletului. Trimis prin orice alt serviciu poștal, coletului i se pierdea urma la sosirea în România. Pe modelul Belgium Post.

Am patru astfel de colete a căror urmă am pierdut-o, cu tracking number cu tot, imediat după ce avionul a decolat din Beijing. Să tot comanzi așa…

Publicitate:
12 comentarii
    1. De pe GearBest n-am mai comandat de luni bune. Încă mai merg bine FastTech, Everbuying, Lightinthebox, Geekbuying și Giztop (pentru telefoane).

  1. Ups, şi chiar ieri mi-am făcut aşa, o listă mică de tot cu cîteva produse (chestii mărunte) de la Banggood, undeva un total de cca. 15 dolari, adică nesemnificativ, dar o să caut în alte magazine. Tot aşa am citit că Tomtop nu mai este de încredere, şi deci l-am evitat.
    Nasoală faza cu coletele…

    1. După cum am zis și-n articol, principala problemă e la Poșta Română, care admite doar unele tipuri de awb-uri, celelalte, conform lor, fiind „incompatibile cu sistemul”.
      Astfel, dacă vânzătorul nu de ajută cu expedierea printr-un serviciu poștal „compatibil cu sistemul”, te rogi la sf. satelit să-ți ajungă coletul.
      Cealaltă problemă, cea cu depozitele, cred că ne afectează pe toți, nu doar pe cei din Ro.

  2. am mai adresat intrebarea aceasta la inceput de an dar nu am primit raspuns .asa ca risc sa fiu pisaloaga dar disperarea ma obliga sa revin cu rugamintea privind gasirea unei persoane ce poate debloca un telefon xiaomi mi 5 ca a venit din china blocat sau cineva pe drum la codat nu stiu dar eu l.am dus in multre centre la refacut si nu a stiut NIMENI cu toate recomandarile facute de dv Multumesc anticipat pt raspuns

  3. poti sa explici ce sa intamplat cu cei de gearbest?
    eu doar de la ei comand si nu am avut nici o problema,comanda vine prin PostNL si ajunge in 30 de zile ,pacat ca nu baga multe produse in shopul pentru UE sa scap de taxa vamala !
    Poti sa ne dai ceva sugestii cu cei mai buni pentru UE?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.