Windows Recall: O funcționalitate genială, distrusă de lipsa controlului utilizatorului

În ultimul an, inevitabil, în discuțiile cu colegii, clienții, prietenii și chiar cu necunoscuți care se plictiseau prin aeroporturi sau cafenele (și aveau ochiul format încât să observe că folosesc Linux pe laptop), își face loc un subiect care, personal, mă fascinează: Windows Recall.

Știți deja că am o obsesie declarată pentru confidențialitatea datelor, altfel nu v-aș fi recomandat să evitați VPN-urile gratuite și nici n-aș fi luat personal măsuri mai radicale, cum ar fi dezactivarea Intel Management Engine sau înlocuirea completă a BIOS-ului cu Coreboot, printre altele.

Presupun că știți și că nu urc niciodată informații sensibile în cloud fără criptarea prealabiă, adresa principală de email nu e la Google sau Microsoft, ci pe domeniul meu, iar fiecare cont are parole unice și 2FA activat.

Aceeași grijă m-a făcut ca pe Surface Pro — singurul dispozitiv pe care mai rulează Windows — să trec la Atlas OS, tocmai ca să scap de cât mai mult tracking nativ.

Deși accept compromisul de a salva „fotografiile de produs” pentru articolele de pe blog în OneDrive sau Google Photos, amintirile personale rămân pe NAS-ul de acasă (Prism). În toată această „igienă digitală”, ideea că Windows ar putea face capturi de ecran după bunul plac, pentru mine a sunat a alarmă de gradul zero.

Dacă stai să te gândești, promisiunea Recall nici măcar nu e rea. Microsoft spune că vrea să rezolve o problemă universală: memoria noastră failibilă. Cu Recall, practic ne pune la dispoziție o a doua „memorie fotografică”, cea a PC-ului, iar tot ce vezi pe ecranul acestuia devenind interogabil ulterior în limbaj natural.

Ați văzut o blondă, online, ieri, pe Facebook și nu vă mai amințiți numele ei? Pur și simplu întrebați, iar Recall vă va arăta exact momentul respectiv. Pare o magie tehnologică, o unealtă care, într-un scenariu ideal, ne-ar spori productivitatea masiv.

Problema: utilitate bună, execuție rigidă

Problema nu este ideea, ci implementarea rigidă. Dincolo de marketing, utilizatorul nu are aproape niciun control real asupra a ce se salvează.

Versiunea inițială a funcționalității, anunțată în mai 2024, a fost profund problematică. Baza de date cu întregul istoric al utilizatorului devenea complet accesibilă și decriptată odată ce acesta se autentifica, transformând PC-ul într-un cadou nesperat pentru orice infostealer banal. Deși Microsoft a reacționat și a introdus izolarea prin Enclave VBS și autentificare biometrică, vulnerabilitățile recente (precum cea din iulie 2025) ne reamintesc că centralizarea datelor creează inevitabil un „honeypot” irezistibil.

Însă poate că riscul ar fi acceptabil dacă am avea control asupra ce anume se salvează acolo. Aici intervine frustrarea majoră: Windows Recall ne tratează pe toți – și toate dispozitivele noastre – la fel. Pe laptopul de serviciu, de exemplu, n-aș avea nicio problemă în a înregistra tot. Acolo, istoricul activității este un activ profesional: să găsești rapid un email vechi, o diagramă văzută în treacăt sau o linie de cod dintr-un meeting este extrem de valoros.

Dar acasă, pe dispozitivul personal, contextul se schimbă radical. Nu am nevoie ca sistemul de operare să facă screenshot-uri paginilor dintr-o carte pe care o citesc în format digital, unui manual de utilizare sau unui film la care mă uit pe Netflix. Acestea sunt informații irelevante pe termen lung, care doar ocupă spațiu și creează „zgomot” în baza de date. Există o linie fină între utilitate și redundanță, pe care implementarea actuală o ignoră cu desăvârșire.

Nu am nevoie de un istoric vizual al tuturor site-urilor pe care le vizitez, pentru că am deja istoricul browserului, care face asta foarte bine și care ar trebui să rămână singura sursă pentru acele date. Mai mult, Recall calcă în picioare intimitatea conversațiilor, chiar și acolo unde nu există rea intenție. Folosesc Signal și WhatsApp pe desktop pentru comoditate și pentru funcțiile de mesaje efemere. Dacă aplicația șterge mesajele pentru a proteja discuția, de ce ar păstra Windows o copie permanentă a lor? Iar aici nu vorbim ddoar doar despre Windows-ul meu, ci de al interlocutorului.

Aș vrea să pot include simplu, printr-o bifă, aplicațiile din raza de acțiune a Recall. Acum se face invers: implicit se înregistrează tot, exclude ceva și roagă-te să fie ignorat. În plus, activitatea constantă de captură și procesare a ecranului ține procesorul ocupat și împiedică stările de deep sleep, reducând autonomia bateriei cu câteva ore bune, în timp ce SSD-ul se umple cu zeci de gigabytes de capturi inutile.

Soluția nu ar trebui să fie bazată pe scripturi și colecții de „tweaks” (precum Privacy is Sexy) sau utilitare dedicate gen DoNotSpy și O&O ShutUp10, ci un buton de On/Off ca la aspirator. Iar dacă tot o dăm în inteligențe artificiale avansate, capabile să înțeleagă limbajul natural (inclusiv glumele, sarcasmul, etc)…

… de ce nu ne-am putea proteja datele dându-i copilotului inclusiv instrucțiuni de genul „Dacă detectezi conținut legat de Date Bancare sau Conversație Privată, oprește Recall și șterge toate screenshot-urile unde apar acestea”, iar Copilot ar putea face inclusiv diferența dintre o activitate în care cineva vrea să ne fure banii de pe card și o tranzacție legitimă și să păstreze în Recall doar ceea ce poate reprezenta un risc pentru noi?

În lipsa acestor controale native, inteligente sau mai puțin inteligente, funcționalitatea rămâne o unealtă invazivă, utilă în teorie, dar respinsă în practică de oricine ține la intimitatea sa.

Concluzie: O idee excelentă, sabotată de execuție

Windows Recall este, în esență, o demonstrație de forță tehnologică, cu un potențial imens. Utilitatea de a putea regăsi instantaneu informații este incontestabilă și aș fi primul care ar folosi-o, dacă aș putea să o configurez după nevoile mele. Problema nu este tehnologia, ci filozofia de tip „totul sau nimic” a implementării și, totodată, gradul de încredere pe care îl avem în Microsoft.

Din punctul meu de vedere, atât timp cât nu ne vor oferi un panou de control granular, posibilitatea de a exclude aplicații specifice (precum cele de chat) și opțiuni inteligente de filtrare a conținutului irelevant, Recall va rămâne doar un risc de securitate și o invadare inutilă a spațiului personal. Vrem să ne amintim totul atât timp cât putem alege ce merită ținut minte.

Acestea fiind spuse, Windows Recall nu mă îngrijorează, doar mă fascinează. M-ar îngrijora dacă aș mai fi utilizator de Windows în adevăratul sens al cuvântului, dar nu e cazul. Mă îngrijorează, în schimb, că toate sistemele de operare pe care le folosim zi de zi par că duc în aceeași direcție.