Mulți de pe la noi se plâng că Dropbox e unul dintre serviciile de sincronizare a fișierelor cu cele mai mici viteze de download și upload, ceea ce pentru mine e inexplicabil având în vedere că ⇓

viteza download dropbox

Poate sunt eu mai special, poate calculatorul meu este, poate Dropbox m-a introdus în ceva „whitelist”, sau poate că pur și simplu DNS-urile pe care le folosesc, dezactivarea limitării vitezei de download și upload din interfața clientului Dropbox și setarea corectă a porturilor în router și firewall-ul Windows — setări pe care le fac din instinct de câțiva ani la fiecare reinstalare de sistem și instalare a clientului — contează mai mult decât sunt convinși alții.

Setări Windows Firewall

După cum este explicat aici și după cum recomandă cei de la Dropbox, am deschis porturile 80 și 443 pentru Dropbox în firewall-ul Windows.

porturi windows firewall

Dezactivarea limitării vitezelor de upload și download a Dropbox

Pentru că Dropbox limitează în mod automat viteza de upload a clientului la 75% din capacitatea conexiunii la Internet a computerului pe care este instalat clientul, și o face pentru a nu afecta funcționarea altor programe, eu am grijă să dezactivez limitarea de fiecare dată când îl instalez.

preferinte dropbox

limitless dropbox

Mi-a scăpat ceva? Da! Nu vă mai mirați! Viteza de download indicată de clientul Dropbox e afișată greșit și nu găsesc o explicație logică. Cea reală, conform Task Manager — și confirmată și de NetBalancer — este cu totul alta:

viteza reala dropbox

Dar nici cei 9 MB/s în medie la download nu reprezintă un motiv suficient de bun pentru a spune că Dropbox e unul dintre cele mai lente servicii de sincronizarea a fișierelor via cloud! Greșesc?!?

4 comentarii
  1. Salut,

    De ce preferi dropbox in detrimentul celorlalte servicii de cloud storage, cum ar fi Google Drive sau Skydrive? (lasand la o parte viteza de download/upload)

    1. Pentru că am client oficial pe toate dispozitivele, pentru lan sync, pentru că pe el am cel mai mult spațiu disponibil, dar și pentru alte atuuri pe care le voi face cunoscute într-un articol început zilele trecute și pe care sper să-mi fac timp să-l termin săptămâna aceasta.

  2. Salut Cristian ,te rog mult poti sa ami recomanzi un antivirus bun si un program la fel de curatire? si te mai rog sa ami spui dac trebuie sa sterg dupa aceea programele tune up utilities si 1clicm ami cer scuze dar nu ma pricep asa bine si nu vreau sa le fac varza ,multumesc mult ,si spor an activitatea pe care o faci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.