Pentru cei curioși să afle timpii de pornire al Hackintosh-ului despre care v-am vorbit aici și pe care l-am asamblat cu componentele listate dincoace, am realizat o filmare cronometrată a unui restart al sistemului. Din timpul de boot-are n-ar trebui luate în calcul cele câteva secunde care se scurg înainte de apariția logotipului Apple și pe durata cărora utilizatorul poate alege recuperarea sistemului sau injectarea unei comenzi (funcție utilă în caz că apar probleme).
După cum ați putut vedea, pentru restart, sistemul a avut nevoie doar de 21 de secunde (24 – cele 3 secunde despre care v-am vorbit mai sus). Pentru a vă arăta timpul real de răspuns al sistemului, am deschis iTunes imediat după afișarea Desktop-ului, am pus în Dock un shortcut invalid, care trimitea spre o aplicație dezinstalată și l-am accesat, și tot intenționat am deschis o imagine RAW brută, pentru a vă arăta cum se comportă Photoshop. Eu spun că-i bine. Voi?