Uite de-asta n-am avut și nici nu cred că-mi voi face vreodată cont de TikTok: Organizația europeană pentru drepturi digitale, noyb, a ajuns la concluzia că platforma își urmărește utilizatorii mult dincolo de granițele propriei aplicații. Se pare că TikTok colectează date despre activități care nu au nicio legătură cu genul de video-uri preferate, cum ar fi detalii despre cumpărături și chiar preferințe de dating, fără o bază legală solidă. Din acest motiv, noyb a depus deja două plângeri la autoritatea europeană pentru protecția datelor (EDPB).

Prima problemă ridicată se referă la dreptul de acces la date: atunci când un utilizator folosește instrumentul oficial de descărcare a datelor personale, TikTok oferă o copie incompletă. Platforma ar omite sursele exacte ale datelor și lista entităților către care acestea au fost transmise mai departe. Practic, utilizatorul primește un set de date „cenzurat”, care nu reflectă amploarea profilării digitale la care este supus.

A doua problemă semnalată este și cea mai îngrijorătoare, vizând așa-numita „off-TikTok activity data”. Aceasta reprezintă activitatea ta din afara platformei, care ajunge la TikTok prin intermediul diverselor trackere integrate în alte aplicații mobile. Practic, TikTok știe ce faci în restul timpului, deși procesarea acestor date s-ar face fără o justificare legală clară, ignorând faptul că unele dintre aceste informații sunt extrem de sensibile și ar trebui tratate ca atare.

„Off-TikTok activity”

În centrul acestei controverse se află ideea că TikTok primește semnale constante despre acțiunile utilizatorilor din surse externe: ce aplicații au fost deschise, ce produse au fost adăugate în coșul de cumpărături sau dacă s-a finalizat o achiziție după vizionarea unei reclame. Un rol esențial în acest mecanism pare că îl joacă AppsFlyer, un broker de date care facilitează comunicarea între aplicații prin kit-uri de dezvoltare software (SDK-uri). Totul se întâmplă în fundal, fără ca utilizatorul să aibă vreun indiciu despre acest schimb de informații.

Plângerea susține că acest schimb de date include chiar și activitate din aplicații de dating precum Grindr. Conform regulilor GDPR, utilizarea unei astfel de aplicații poate fi interpretată ca o informație despre viața privată sau orientarea sexuală, încadrându-se în categorii de date cu protecție sporită. TikTok ar invoca „interesul legitim” pentru aceste procesări, însă noyb contestă că această bază legală ar trece testul de necesitate și proporționalitate cerut de lege.

Mitul pachetului complet de date

Dincolo de colectarea propriu-zisă, există o problemă gravă de transparență în formatul în care datele sunt livrate utilizatorului. Cei care le-au descărcat au descoperit fișiere pline de coduri neclare, fără nicio explicație inteligibilă despre ce reprezintă acele informații. Practic, primești un munte de date brute imposibil de interpretat pentru un om obișnuit, ceea ce contravine spiritului Articolului 15 din GDPR, care obligă companiile să ofere informații clare și accesibile.

EDPB a subliniat în repetate rânduri că dreptul de acces nu înseamnă doar a arunca niște fișiere către utilizator pentru a bifa o obligație legală. Datele furnizate trebuie să fie însoțite de explicații clare, astfel încât persoana vizată să înțeleagă exact cum este profilată digital. Dacă plângerile noyb vor avea succes, TikTok ar putea fi obligat nu doar să fie mai transparent, ci și să limiteze drastic modul în care adună informații din ecosistemul mobil global.

2 comentarii

  1. Ști ce este interesant? Faptul că toată lumea se plânge de aplicațiile și serviciile Chinezești cum că urmăresc și colectează date despre oameni.

    Dar de Meta, Alphabet, Microsoft, Apple și de multe alte companii nu se plânge nimeni. Și aceste companii urmăresc și colectează date despre oameni extrem de mult, la fel ca și companiile Chinezești. Dar mă repet, nimeni nu se plânge de ele – sunt foarte puține articole unde scrie cum aceste companii colectează date.

    Chiar și OLX colectează extrem de multe date de pe un telefon, date care nu au legătură cu domeniul lor – dar nimeni nu vede acest lucru.

    1. Nu știu ce să zic, eu am văzut destule vizând Facebook, spre exemplu, n-am senzația ca ar fi menajat ci din contră, dacă îi întrebi pe americani vor ajunge că Europa are tunurile puse pe ei.
      Un alt aspect important, referitor la OLX sau orice altă platformă locală e unde încadrează ca volum de date, regulile diferă între jucători mari și mici.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.