Therme București, un SPA prea românesc, prea ca la țară…

De la Therme București, prezentat drept „cel mai mare SPA din Europa de Est″, te aștepți să fie un complex de relaxare la care să revii cu drag, în care să-ți descrețești fruntea și să uiți, măcar pentru câteva ore, de stres, ambuteiaje și agitație. Dar, din păcate, realitatea e alta.

N-am să vă vorbesc despre prețuri, nici despre cum e structurat complexul și nici despre ce poți face odată trecut pe sub dușul care te așteaptă la ieșirea din vestiar, ci am să vă descriu câteva experiențe trăite acolo în puținele ocazii în care i-am trecut pragul.

Prima vizită la Therme București

Aflând din presă de cozi interminabile, am amânat câteva săptămâni prima vizită la Therme, dar urmăream cu interes impresiile celor care au avut curajul să se numere printre cei dintâi clienți ai complexului. Astfel, de la prima vizită, dezamăgitoare din acest punct de vedere, mă așteptam să nu mă întorc cu amintiri plăcute, să fiu călcat în picioare la intrare, nu alta!!!

Ajuns acolo, ciuciu călcat în picioare! Am trecut de casele de marcat „ca vodă prin lobodă”, fără a incomoda pe nimeni cu încăpătoarea sacoșă de rafie în care îngrămădisem vreo trei halate, trei prosoape, trei perechi de șlapi, gelul de duș și alte cele pentru toți trei, adică eu, Oana și una bucată soacră ce insista deja de prea mult timp să nu mai amânăm bălăceala.

Ca orice ardelean neaoș, mi-a luat vreo cinci minute să mă dumiresc unde-i dulăpiorul, încă trei să aflu cum se blochează ușa de la cabină și altele cinci să mă deprind cu înaintatul pe podeaua alunecoasă din zona dușurilor fără să-mi frâng grumazul.

Odată trecut fără peripeții demne de menționat peste fiecare dintre aceste obstacole, m-am înfipt în apa caldă a piscinei cam cum se-înfige micul în muștar, și-am tras o plută de mă miram eu însumi de cât de bine plutesc în derivă pe luciul apei, admirându-mă în tavanul despre care auzisem că se va deschide spectaculos la un moment dat.

Una peste alta, în apă aș mai fi stat, că tare bine era, dacă nu i-ar fi ars Oanei de saună, dar i-a ars, așa că ne-am perpelit puțin câte puțin la Elysium, zona populată predominat de indivizi care nu știu că la saună nu se intră fără prosop, nici că se intră fără smartphone și se tace… se tace ca… „dânsul în păpușoi”!

De la saune am trecut la tobogane. Cel care ne interesa cel mai mult avea prelata trasă, așa că a trebuit să ne mulțumim cu celelalte. Când în sfârșit găsisem trei care să ne placă, lipite unul de celălalt, nu a mai vrut Oana să rămânem; inhalase destulă apă, la propriu.

Reîntorși la The Palm, care se supraaglomerase între timp, am dat piept cu cruda realitate, expusă mai jos fără a respecta ordinea cronologică:

• un „Dorel”, răgușit probabil de la strigatul după „păpușe” din vârful schelei, ținea de ușa rotativă dintre piscina interioară și cea exterioară, pentru a împiedica o blondă să intre și, odată cu ea, pe noi toți. În cele din urmă, atât blonda, cât și noi toți, am fost salvați de la ananghie de mama blondei, deloc amuzată de gluma de prost gust a lui „Dorel”.
• o bovină era supărată că nu știu ce camion nu i-a adus nu știu ce marfă și că „va fi rău, foarte rău pentru toată lumea și nu e amenințare”, de a fost nevoie să intervină cei de la securitate pentru a-l calma și a-i da de înțeles că pentru urlători există zoo
• la fiecare câteva minute unor caprine care insistau să-și facă selfie-uri le trebuia amintit că nu e permis accesul cu smartphone-uri în apă, inclusiv în jacuzzi
• între timp, un „harmăsar” cu lanț de „haur”, însoțit de o pirandă și doi puradei se luase în gură cu o altă supraveghetoare care îi spunea să nu mai urle în telefonul cu care oricum n-are voie nici în jacuzzi-ul ce-l transformase în obiect de uz familial
• o „Leană” neidentificată îi sufla mucii plodului strângându-i răsuflătoarea între degetele pe care le clătea ulterior în apa cristalină, clocotindă de la aerul având altă menire. Mic pruncul, la cel mult 8 kg, dar muci avea, și toți verzi…
• multe alte mizerii tipic românești, pe care nu le amintesc fiindcă nu vreau să vă provoc greață, că poate mâncați și vă stric și mai mult apetitul vorbindu-vă de toalete…

Lista ar putea continua, dar dacă vreți să trăiți atmosfera, vizitați Gara de Nord, că tot aia e trăirea dacă scoți apa din peisaj.

A doua vizită la Therme

De la a doua vizită la Therme am renunțat la a mai merge la saună. Pentru noi sauna nu e doar despre a transpira ca un porc în timp ce te comporți ca și cum ai fi unul! Oana a insistat să-și încerce norocul și a regretat suficient încât să nu-i mai ardă de transpirat pe viitor.

La saună mergi să te relaxezi în timp ce transpiri pe prosopul tău, nu să te stresezi în timp ce un „răzgândache” și-a amintit că nu mai vrea la aia cu sare de Himalaya, sau că altul a intrat fără prosop deși scrie clar la toate intrările că n-ai voie fără, samd.

Cât despre The Palm, ar merge luat cu copy de la prima și trântit aici cu paste, cu diferența că bovinele, caprinele și celelalte lighioaie aveau alte fețe. Tot atunci am tras concluzia că la Therme nu se merge, nici în ruptul capului, în weekend.

Tot atunci am găsit la vestiar, pe suportul uscătorului de păr, cheile unui VW pe care le-am înmânat angajaților complexului, sperând că și alții vor proceda la fel în caz că mă uită Oana pe-acolo și mă găsește careva plâns și-al nimănui.

A treia vizită la Therme

Deja știam ce ne așteaptă și pentru ce venim. Am mers într-o miercuri și-am plecat aproape joi. Fiind târziu, și-n miez de săptămână, era așa de pustiu pe-acolo încât am avut loc la bar și ne-am putut lăsa duși de valurile piscinei exterioare.

M-am dat de vreo treizeci de ori pe aceleași tobogane pe care Oana n-a mai vrut să se dea prima dată, însoțit de cumnat și sub atenta supraveghere a angajaților de acolo, care oricum nu prea aveau pe cine altcineva supraveghea.

Nici de această dată n-am dat pe la saune și nici nu voi mai da prea curând pe la ele; bună-i și infuzia cu mușețel cât timp la saunele din Therme e un mai du-te vino ca la toalete și mai mare zarvă decât la birturile din Centrul Vechi.

Cum era de așteptat, aceeași atmosferă în The Palm, unde îmi și place cel mai mult datorită piscinei, și aceiași indivizi care nu știu că pe confortul tău n-ar trebui să se ușureze al lor.

Chiar și așa, a treia încercare a fost, de departe, cea mai plăcută experiență trăită la Therme dintre cele trei în mai puțin de o lună. Totuși, am  ajuns la concluzia că Bucureștiul e mare și parcă ar cam fi timpul să lăsăm și pe alții.

Concluzii extrem de subiective

Nu credeam că voi spune asta, vreodată, despre Therme, dar ne-am simțit aproape ca la ștrandul de peste gard, iar spunând asta consider că devine lesne de înțeles de ce ne-am pierdut cheful și experiența a început să ni se pară costisitoare. Singurul atu e apa termală.

Indiferent cât de mulți bani ai băga în orice ai face în România, atât timp cât românul nu va renunța să se comporte ca un român, dacă regulile nu se impun, va ieși același gunoi, ca în bancul acela cu pompierul de nisip. În cazul de față, i-aș invita să se relaxeze în parcare pe toți cei care nu respectă regulile, cu frumosul sau urâtul, în funcție de bodyguard-ul pe tură.

Apropo, știți ce a făcut tipa care i-a adus la cunoștință „harmăsarului” burtos că nu are voie să vorbească la telefon în jacuzzi?!? Roată-mprejur și, probabil, i-a tras o înjurătură sau mai multe în gând, eventual l-a și pălmuit sau luat la țintă cu-n Wesson.

Cert este că după vreo jumătate de oră burtosul era tot acolo și vorbea la același telefon pe care eu, unul, de-aș fi avut cu 80 de KG mai mult și niște ani de mers la sala de forță la activ, i l-aș fi înfipt chiar între urechi, prin gură, dar n-am, din fericire pentru el.