Târgurile de Crăciun mi se par, cu mici excepții, o mare idioțenie. Sunt, în esență, doar niște iarmaroace mascate sub luminițe colorate, unde se vinde orice, de la haine la tigăi, exact cum îmi povestea bunica despre bâlciurile de odinioară. Nu mă consider nici creștin, nici ateu, ci mai degrabă un spirit „neintegrat” care ar prefera un cult propriu, dacă n-ar fi deja prea multă concurență pe piață în zona asta.
În Spania, însă, tradiția aduce la pachet ceva diferit: Belén-ul. Aceasta este o reconstituire a scenei Nașterii, care variază de la simple miniaturi de apartament până la peisaje complexe cu munți, râuri și lumini automatizate. Unele localități duc însă totul la un alt nivel, transformând întregul centru vechi într-o dioramă imersivă, cu figuri la mărime naturală.
O vizită la Belén-ul Monumental din San Lorenzo de El Escorial
Ieri am vizitat Belén-ul Monumental din San Lorenzo de El Escorial, spre marea bucurie a juniorilor. Trebuie să fac o mică precizare legată de galeria foto: imaginile cu Belén-ul în miniatură sunt realizate în curtea unei biserici din Arganda del Rey, pe când celelalte cadre surprind experiența la mărime naturală din San Lorenzo de El Escorial, deși le-am pus la grămadă
Atmosfera este creată cu ajutorul a sute de figurine, oferind o perspectivă interesantă asupra a ceea ce ar fi trebuit să fie viața în acele vremuri.
Plimbându-te prin satul improvizat, dai peste cohorte de soldați romani pregătiți de marș, dotați cu scuturi și sulițe, care par să supravegheze trecătorii. Detaliile sunt remarcabile, de la expresiile fețelor până la texturile materialelor folosite pentru haine și armuri. Este o experiență care te scoate din cotidian și te face să apreciezi munca imensă depusă pentru montarea acestui ansamblu de sărbători.
Pe lângă soldați, Belén-ul include și scene din viața cotidiană a localnicilor, cum ar fi olari care își modelează vasele în ateliere improvizate sub acoperișuri de stuf. Figurinele sunt distribuite strategic, astfel încât fiecare colț să ofere o nouă surpriză vizuală. Totul este gândit să te bage direct în poveste, cel puțin până când atenția îți este distrasă de latura pragmatică a primăriei.
Kitsch-ul comercial și „biciul” lui Iisus
Aici intervine partea pe care o urăsc cu adevărat la aceste evenimente: gheretele comerciale amplasate strategic printre decorurile „creștinești”. Nu mică mi-a fost mirarea să văd tarabe unde se vindeau ceasuri, bijuterii de la branduri cunoscute sau poșete, alături de tot felul de obiecte de decor chinezești. Probabil are prioritate taxa plătită la primărie, ca la orice bâlci ordinar, dar amestecul acesta este de-a dreptul dezgustător.
Este exact genul de context în care îți imaginezi că Iisus ar apărea cu biciul în mână pentru a face puțină ordine, educând populația cu metodele clasice pe care le aplică orice „pocăit” care se respectă în educarea propriilor odrasle.
În fine, că iar mă ambalez și enervez ca broasca la patinoar… O astfel de vizită merită făcută pentru peisajul deosebit, trebuie doar să încerci să ignori kitsch-ul comercial care pare să se lipească de orice sărbătoare.
N-aș avea nimic de obiectat dacă astfel de evenimente ar comercializa cozonaci și alte produse tradiționale pe care localnicii le consumă cu această ocazie, inclusiv alte gustări, cum sunt clătitele. Deși nu-s convins că erau la modă când s-a născut Iisus, cele pe care le-am înfulecat ieri ne-au prins bine la cele 2-3 grade de afară, iar la cât de bune au fost, mi s-au părut chiar ieftine la 6€ bucata.
