Am tot mai des senzația că Twitter s-a transformat într-o platformă dedicată dezbinării și dezinformării. Asta se simte mai acut de când Elon Musk pare să profite de orice ocazie pentru a distorsiona realitatea după propriile interese, de multe ori într-un mod care, sincer vorbind, frizează penibilul.
Picătura care a umplut paharul și a declanșat acest exod personal a fost modificarea politicii privind „bifa albastră”, o decizie care a schimbat fundamental regulile jocului.
1. Bifa albastră: De la validare la simplă tranzacție
Prima mutare bizară a fost transformarea acestui simbol într-un produs de raft. Mai nou, bifa se obține pur și simplu plătind un abonament, conform documentației oficiale despre conturile verificate. În opinia mea, asta deturnează complet rolul pe care aceste însemne ar trebui să-l aibă pe o rețea de socializare serioasă.
Pentru cei care nu știți sau ați uitat cum stăteau lucrurile, aceste bife erau primite în trecut doar de conturile unor persoane publice, instituții și branduri, în urma unui proces de validare a identității. Era, înainte de toate, o formă de protecție împotriva înșelătoriilor și a furtului de identitate.
Acum nu mai înseamnă nimic altceva decât că ai plătit. Puteau foarte bine să adauge o insignă distinctă, de tip „PRO” sau „Premium”, nu era necesar să reconvertească un element existent și să-i deturneze simbolistica, creând confuzie deliberat.
2. Discursul înșelător și cultura dezbinării
Aici intervine partea a doua a problemei, cea care ține de efectele pe termen lung. S-a făcut schimbarea strict pentru bani? Sper să mă înșel, dar cred că miza a fost alta: decredibilizarea vocilor care contează și promovarea unui discurs înșelător.
Practic, prin această mișcare, pui semnul egal între o personalitate cu expertiză reală și un „agarici” ca mine, cu câteva sute de urmăritori, dar cu cardul valid. Mă refer la genul care-și dă cu părerea apăsat despre evenimente politice sau economice, deși nu are niciun fel de pregătire în vreuna dintre aceste direcții.
Rezultatul este pe cât de previzibil, pe atât de periculos. Cei cărora le-a intrat în reflex semnificația veche a bifei vor tinde să ia de bună orice informație publicată de un cont „verificat”, crezând că bifa atestă notorietatea sau expertiza. În realitate, în spatele acelui cont poate fi doar un cetățean opărit care sare ca găina la muci când nu-i convine ceva, dar care a plătit abonamentul. Prin astfel de mecanisme dai apă la moară unor ideologii toxice, nocive pentru o societate democratică.
Recent, pentru practica asta, Twitter a primit o amendă de la Uniunea Europeană cu explicații destul de clare:
Utilizarea de către X a „marcajului albastru” pentru „conturile verificate” induce în eroare utilizatorii. Acest lucru încalcă obligația care le revine platformelor online în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale de a interzice practicile de proiectare înșelătoare în cadrul serviciilor lor. Pe X, oricine poate plăti pentru a obține statutul „verificat” fără ca societatea să verifice în mod semnificativ cine se află în spatele contului, ceea ce îngreunează evaluarea de către utilizatori a autenticității conturilor și a conținutului cu care interacționează. (sursa)
Iar reacțiile virulente nu au întârziat să apară, venind inclusiv de la cel mai înalt nivel din SUA, sub pretextul că „UE vrea să ne cenzureze cetățenii”.
Mă întreb retoric: ce legătură are aplicarea unei amenzi pentru nerespectarea unor reguli comerciale cu cenzura?
3. Populism, pluralism și dubla măsură
Se insistă cu fiecare ocazie, reală sau artificial creată, pe narativul dezbinării UE. Știm cu toții că Uniunea Europeană nu e perfectă, dar oare SUA este într-o poziție morală superioară? Analizând raportul Reporteri fără Frontiere, lucrurile nu par să stea așa; dimpotrivă, libertatea presei pare tot mai îngrădită peste ocean, cu fiecare an ce trece.
Deși aș accepta oricând lecții de democrație de la politicieni din țări aflate în topul acestui clasament, le ignor cu desăvârșire când vin din partea unor oameni de afaceri cu interese obscure, indiferent de naționalitatea lor.
De ce nu sunt „taxate” Rusia și China pentru cenzura reală și brutală de acolo cu aceeași virulență cu care se distorsionează motivul unei sancțiuni europene?
În aceste condiții, de ce aș accepta moralizări de la un american, oricât de Musk ar fi el? De ce aș gira jocul mizerabil cu prezența mea pe o rețea care pare că lucrează activ la „sociopatizarea” utilizatorilor? Nu am niciun motiv, așa că mi-am șters contul creat în 2017. Am destule motive să fiu indignat în viața reală, nu depind de doza zilnică de toxicitate de pe Twitter.
Ar fi frumos ca toți europenii să abandoneze site-urile de socializare din SUA și să le folosească pe cele europene, care sunt de obicei rețele federate și axate pe confidențialitate, așa cum este Mastodon.
Mi-am șters contul de Twitter o dată și l-am făcut din nou. Facebook și Instagram la fel – le-am șters și le-am creat din nou. Nu pot spune că am un motiv anume; sper doar ca într-o zi să renunț cu totul la ele.