Profit de liniștea zilei de duminică pentru a vă povesti despre o mică descoperire care ne-a animat ultimele weekenduri. Este vorba despre o mașinuță teleghidată, dar nu genul acela de jucărie simplă din supermarket care merge doar înainte-înapoi și virează brusc stânga-dreapta.

Speed Cheetah

Modelul despre care vorbesc, un buggy verde numit generic „Speed Cheetah”, face parte din categoria „hobby-grade”, un termen pe care pasionații îl folosesc pentru a delimita jucăriile de copii de cele pentru adulți. Arată exact ca un buggy clasic de dune, cu roți descoperite, un eleron generos în spate și o poziție joasă, gata de atac.

Povestea a început încă din vară, când David a ochit-o într-un magazin de jucării și mi-a dat de înțeles destul de clar că și-o dorește. Așa că în septembrie, când a împlinit 7 ani, i-am făcut-o cadou, fără să știu prea multe despre ce cumpărasem de fapt (my bad). Rapid însă mi-am dat seama că este mult prea potentă pentru a-l lăsa singur cu ea, așa că o scoatem la ture doar împreună.

Speed Cheetah - ploaie

Joaca e practic un concurs de turat motorul pe coclauri sau, atunci când plouă, în parcul de skate, printre și peste rampele pe care oricum nu le folosește nimeni, iar noi profităm de ele cu mult entuziasm și imaginație. Ne-am jucat cu ea pe soare, ploaie și chiar pe ger, la temperaturi de zero grade, și deocamdată rezistă eroic, mult mai bine decât coafura din reclama cu „Drei Wetter Taft”, deși bumper-ul față a cam avut de suferit. De curățat o curățăm cu o pensulă și o suflantă, că-i plângi de milă după sesiunile noastre cu ea.

Speed Cheetah - dupa joacă

Diferența majoră față de o mașinuță obișnuită stă în control, mai exact în faptul că direcția și accelerația sunt proporționale. Asta înseamnă că dacă virez puțin de rotița de pe telecomandă, mașina virează puțin, iar dacă apăs ușor accelerația, se deplasează încet, permițându-ți o finețe în manevre pe care o jucărie standard nu o poate oferi. Nu ești limitat la „totul sau nimic”, ceea ce face ca experiența de pilotaj să fie mult mai satisfăcătoare și mai puțin frustrantă, evitând izbitul constant de pereți.

Sub capotă: Surpriza de 11.1 Volți

Dacă îi scoți caroseria, dai peste o construcție care explică performanțele. Motorul este unul de tip brushed (cu perii), ușor de identificat după radiatorul metalic verde montat pe el pentru a disipa căldura și eticheta de avertizare. Electronica este și ea un pas înainte față de jucăriile clasice: unitatea centrală combină regulatorul de viteză (ESC) cu receptorul și este dotată cu un mic ventilator activ pentru răcire. Se vede clar și servomotorul pentru direcție în partea din față, totul fiind modular – piese care pot fi înlocuite dacă cedează.

Speed Cheetah - sub capota
Speed Cheetah – sub capota

Marea surpriză a venit însă la baterie. Din câte am observat, aceste modele la scara 1/16 ar trebui să vină cu acumulatori de 7.4V (2S) și capacități modeste. Exemplarul nostru a venit echipat cu o baterie de 11.1V (3S) și 2800mAh.

Ce înseamnă asta în practică?

  1. Viteză brută: Tensiunea mai mare (11.1V vs 7.4V) turează motorul mult mai agresiv, făcând mașina semnificativ mai rapidă și mai puternică decât versiunea standard.
  2. Autonomie uriașă: Capacitatea de 2800mAh este mai mult decât dublă față de standardul de 1300mAh. Asta se traduce într-o autonomie de aproape două ore la stilul nostru de joacă. Practic, obosim noi sau ne plictisim înainte să se termine bateria.

Terenul contează

Speed Cheetah este, în esență, o mașină de raliu Dakar în miniatură, construită pentru off-road, nu pentru asfalt neted sau rampe ude. Are roți cu crampoane care mușcă din pământ și amortizoare funcționale la fiecare roată, ceea ce o face ideală pentru parcuri, curtea din spate, alei cu pietriș sau zone cu iarbă scurtă. Trecerea peste obstacole mici se face cu o ușurință surprinzătoare datorită tracțiunii 4×4. Fiind compactă, o pot arunca ușor în rucsac când mergem în parc.

Speed Cheetah - praf

Am dat cu ea de toți pereții obstacolelor, băncilor și rampelor din parcul de skate, unde îi place cel mai mult să sară pe trambuline. E incredibil de agilă și rezistentă, oferind o doză de distracție necomplicată în aer liber, perfectă chiar și pentru a te deconecta o jumătate de oră după muncă.

Speed Cheetah - zboară

Un sfat practic pentru longevitate

Având în vedere puterea suplimentară dată de bateria de 11.1V, electronica tinde să se încingă destul de tare după o sesiune intensă. De aceea, din practică am învățat că nu trebuie oprită imediat de la buton după ce a terminat tura. Lăsată pornită ventilatorul de pe ESC va continua să funcționeze timp de câteva minute pentru a răci sistemul, protejând componentele pe termen lung, apoi se va opri singură.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.