În timp ce lucrăm la calculator, ne putem delecta cu o muzică ambientală plăcută ascultând postul de radio preferat. Există multe programe de acest gen, comerciale sau gratuite, cu opțiuni care mai de care mai atrăgătoare, dar prea complicate pentru scopul propus al unui utilizator obișnuit.

Selecteaza_post_radio

Screamer Radio este un program gratuit, foarte simplu de utilizat, atingând cu brio acest scop. Nu numai că putem asculta muzica emisă de postul de radio preferat, dar o și putem înregistra cu un singur click de mouse. Programul a fost conceput de David Zidar, dezvoltator Steamcore în Stockholm, Suedia. Tipurile de stream suportate de program, sunt Shoutcast, Icecast MP3, Icecast OGG, Vorbis, WMA și AAC. Screamer Radio se poate rula în versiune portabilă, sau instalat. Personal, prefer în acest caz versiunea portabilă, nefiind necesară integrarea în sistemul de operare. Odată rulat, programul se va poziționa în zona de notificare, System tray.

La prima vedere poate părea nesatisfăcător pentru cei mai pretențioși, dar dacă îl vom analiza mai în amănunt, chiar vom rămâne impresionați de caracteristicile sale. În primul rând baza de date a stațiilor radio regionale și internet, depășește 4000!

Program de ascultat si inregistrat radio

Astfel dacă accesăm opțiunea Presets, vom putea selecta un post radio în funcție de categoria muzici dorite, în funcție de țară, de o anumită limbă sau posturi radio localizate în funcție de rețea. Doar pentru țara noastră, România, dispunem de o listă cu 64 de posturi radio! Cred că este mai mult decât suficient! În afară de această impresionantă bază de date, avem posibilitatea de a audia un post de radio care nu se află în listă, prin selectarea opțiunii Open URL din tab-ul File. În secțiunea Settings, putem regla semnalul audio pentru cele două canale stereo, efecte, limba interfeței (printre care și româna). În cadrul Preferences recomand bifarea opțiunii Automatically start playback, nemaifiind nevoie să pornim manual postul radio; vom audia ultimul post radio setat la închidere. Opțiunea este deosebit de utilă atunci când folosiți Screamer Radio pe post de radio deșteptător, programat cu Task Scheduler. În câmpul Peakmeter avem posibilitatea să personalizăm culorile controlului de semnal potrivit preferințelor fiecăruia.

Screamer Preferences

În tab-ul Recordings va trebui să alegem calea unde vom salva înregistrările făcute, cu butonul de căutare respectiv. O caracteristică interesantă este memoria tampon a înregistrării (buffer), care ne permite să începem înregistrarea la mijlocul unei melodii, dar să avem întreaga melodie înregistrată.

folder inregistrare

Dacă doriți să schimbați iconița din zona de notificare, System tray, aveți posibilitatea în tabul More, Application icon. Orice post de radio vom asculta, putem să îl adaugăm în lista Favorites, Add current station to Favorites, pentru o accesare ulterioară cât mai comodă. Programul utilizează caracteristica NET Framework, fiind posibilă rularea sa în sistemele de operare Windows Vista, Windows 7 și 8, ambele arhitecturi de 32 și 64-biți, potrivit specificațiilor dezvoltatorului.

Download Screamer Radio

Publicitate:
0 comentarii
  1. Interesant la maxim acest soft.Ascultam radiourile doar prin sectiunea LIVE cu ajutorul Winamp.De inregistrat nici nu se punea problema.Multumim!!

  2. este vechi programul.Si daca folosesti Aimp numai ai nevoie de programe similare celui de sus.In orice caz pentru cei curand iniati cu calculatoarele este o recomandare bune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.