Există multe programe concepute special pentru inscripționare media pe DVD/CD, fiecare având caracteristicile sale, însă de regulă acestea sunt comerciale. Programul pe care am să vi-l prezint în articolul de față, este gratuit și are majoritatea caracteristicilor unui program comercial. Este vorba despre DVD Flick, un program open source DVD-authoring pentru Windows dezvoltat de Dennis Meuwissen și lansat sub GNU General Public License. DVD Flick este capabil de a importa fișiere audio și video inclusiv subtitrări pentru realizarea unui film și ardere pe DVD, sau crearea unei imagini ISO, pentru a fi inscripționată ulterior.
Site-ul oficial DVD Flick afirmă că suportă 53 formate de tip container, 42 tipuri diferite de codec-uri audio și 72 de tipuri diferite de codec-uri video, inclusiv formate Windows Media, RealMedia, QuickTime, AVI, Flash Video și diverse formate MPEG. DVD Flick este de asemenea capabil de a importa patru formate de subtitrare, și anume Substation Alpha (.ssa / .ass), MicroDVD (. Sub), SubRip (. Srt) și Subview. Deși DVD Flick nu dispune de capabilități de editare video, poate citi și interpreta scripturi AviSynth și poate crea meniuri simple. DVD Flick utilizează FFMPEG pentru a codifica video pe DVD. De asemenea, dispune de caracteristica de copiere directă a fluxurilor video pe DVD compatibil MPEG-2, dar o astfel de facilitate nu este disponibilă și pentru fluxuri audio, adică fluxurile audio sunt întotdeauna re-codificate în procesul de creare DVD.
PC World a apreciat la superlativ acest program, prin acordarea unui rating de 5 stele din 5. CNET si PC Magazine nu au publicat încă un comentariu despre acest produs. După instalarea DVD Flick, este recomandat să instalați și ImageBurn, deoarece acesta va fi automat deschis de DVD Flick pentru inscripționarea pe DVD. Dacă optați doar pentru crearea unei imagini .ISO, ImageBurn, nu este necesar. Ambele se instalează simplu, rapid, fără adaosuri.
Pentru început, vom da clic pe tab-ul Project settings din bara de meniu superioară pentru a stabili caracteristicile noului proiect:
Va trebui să denumim proiectul, să alegem capacitatea DVD/CD-ului cu care vom lucra, prioritatea de executare (este recomandat Normal). La Thread count, va fi detectat numărul de nuclee al procesorului. Setând un număr mai mic, afinitatea programului scade, crescând timpul de execuție.
Mai departe, în partea stângă avem opțiunile de codare audio și video la care nu este nevoie să umblați, doar dacă aveți cunoștințe avansate. Trebuie doar menționat ca opțiunea Target format să fie în formatul PAL, formatul european de redare.
În fila Playback, trebuie debifată opțiunea Loop pentru a nu rula DVD-ul în buclă:
În cadrul Burning va trebui să hotărâți între a inscripționa proiectul direct pe DVD, sau de a crea o imagine ISO pentru a o folosi ulterior. Denumiți eticheta DVD-ului, iar dacă doriți o verificare a inscripționării, bifați căsuța respectivă. Viteza de scriere optimă este de 4x, așa cum este setată implicit. Nu vă recomand să o modificați, existând riscul apariției unor erori la redare. De asemenea, din proprie experiență, vă recomand folosirea unui DVD/CD nereinscriptibil, deoarece unele DVD player-e (mai ales cele de generație mai veche) nu îl vor recunoaște. Deci, la final, vom da clic pe Accept.
Setările proiectului fiind definitivate, vom adăuga conținutul media. Pentru aceasta, dăm clic în partea dreaptă pe Add title, apoi pe Edit title. În fereastra ce se va deschide, puteți edita caracteristicile conținutului media, alegând aspectul rațio, împărțirea pe capitole, adăugarea unei subtitrări (Add).
Din nou vom apăsa butonul Accept, după care vom stabili locația de salvare cu ajutorul butonului Browse. Pentru a realiza un DVD de calitate, vom crea și un meniu al proiectului, dând clic pe Menu settings în bara superioară. După alegerea făcută puteți previzualiza felul cum va arăta meniul, din butonul Preview:
Dacă doriți să salvați proiectul pentru o reeditare ulterioară, dați clic pe Save project. Acum puteți începe realizarea propriu-zisă a DVD-ului, prin apăsarea butonului Create DVD. Programul va începe executarea proiectului, la final deschizând automat ImageBurn, în cazul în care ați optat pentru inscripționare.
Crearea DVD-ului poate dura destul de mult, în funcție de mărimea proiectului ales, de afinitatea setată, de prioritate, de performanțele calculatorului. Timpul poate varia între 45 minute și câteva ore. În tot acest timp nu este recomandat să executați alte activități pe calculator, micșorând astfel timpul de execuție. Totuși DVD Flick oferă o posibilitate de distracție cu un joc Tetris (Entertain me). Programul poate fi rulat pe sistemele de operare Windows 2000 Professional, și orice versiune de Windows XP, Windows Vista, Windows 7 sau Windows 8.