După două luni de la închiderea sa, The Pirate Bay a revenit ieri online pe domeniul .se, cu o zi mai devreme de data anunțată inițial, păstrând formatul și aspectul originale.

thepiratebay phoenix

Repunerea pe picioare a celui mai mare motor de căutare pentru torrente a fost mai complicată decât se credea inițial, iar asta deoarece o parte dintre responsabilii au început să aibă îndoieli cu privire la scopul și misiunea reală a proiectului, luând în calcul inclusiv abandonarea acestuia.

În plus, închiderea The Pirate Bay a generat o avalanșă de clone, majoritatea având ca unic scop răspândirea malware-ului, cum e și cazul ThePirateBay.cr, anunțat pe rețelele de socializare ca fiind nouă adresă URL a portalului oficial, dar care nu făcea altceva decât să profite de naivitatea utilizatorilor pentru a încerca să le infecteze computerul cu software rău intenționat.

Conform TorrentFreak, noua echipă este mult mai restrânsă și nu include moderatori sau administratori, ceea ce a produs tot felul de certuri și probleme interne, ajungându-se la un punct în care unul dintre foștii administratori, WTC-SWE, a afirmat că nu exclude posibilitatea de a lansa un spin-off care să funcționeze pe un nou domeniu, respectând normele și metodele sub care portalul a funcționat ani la rând.

Rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul, dar din proprie experiență vă spun că e e valabilă zicala „copilul cu prea multe moașe rămâne cu buricul netăiat”.

Ne place sau nu, un grup în care nu există o ierarhie a funcțiilor și responsabilităților nu va funcționa niciodată cum trebuie, ca o echipă, tot ce grupul construiește este sortit eșecului, singura necunoscută în această ecuație fiind momentul producerii acestuia.

5 comentarii
  1. Urmaream cum se scurg minutele, orele, zilele, sa reinvie TPB. Vom fi nefericiti de va disparea complet. La fel de amarati ca-n ziua cand a fost inchis.

  2. mereu cand un trackar puternic moare se naste altu sau altceva mai puternic care ajuta lumea sa aibe produse comercile gratis sa spun sa spun asa. pt ca nu toti isi permit sa isi ea un win original + antivirus + program optimizare. care total coasta o gramada si dupa cativa ani win x nu mai are suport si iar utlizatorul ar trebuii sa plateasca alti bani. ( exceptie cei care folosesc linux aici nu dai bani)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.