Începusem să vă vorbesc prin martie despre reabilitarea și modernizarea străzii Oțelarilor, stradă pe care am locuit o bună bucată de timp în Sibiu. Ei bine, n-am mai apucat să o văd terminată.
Când am plecat eu din Sibiu arăta după cum puteți vedea în fotografiile de mai jos.
Ar fi fost terminată de mult dacă nu ar fi apărut tot felul de probleme tipice pentru România. De exemplu, la un moment dat au tăiat cu lama excavatorului un cablul al Enel care alimenta cu energie electrică vreo două străzi.
Apoi au spart conducta canalului blocului 50, în care locuiam, și-au trebuit să o schimbe și am impresia că au comandat-o din China optând pentru expedierea prin Hong Kong Post și Posta Română la cât de greu a sosit. Cu această ocazie ne-au umplut locuințele cu o putoare greu de descris, apoi de musculițe, care s-au adunat atrase de umezeala din subsolul blocului; ceva de vis.
Revenind la lucrările de reabilitare a străzii, măcar au făcut o treabă bună până la stadiul în care am apucat eu să le urmăresc. Au folosit până și geocelule, un fel de plasă din benzi perforate a cărui rol este să îmbunătățească portanța terenului.
Au lărgit carosabilul, trotuarele și au îndreptat stâlpii (ocazie cu care ne-au ținut o zi întreagă fără curent fără să ne anunțe în prealabil).
Unii vecini se întrebau de ce nu se profită de ocazie pentru a fi îngropate și cablurile care atârnau inestetic între stâlpi, dar după obișnuita dezbatere dintre vecini tot ei trăgeau concluzia că pentru acest lucru e nevoie alt proiect, alte fonduri și cel puțin un excavator care să găurească trotuarele bine făcute și să mocirlească strada recent asfaltată. Adică românește.
Acum prea putin iti mai pasa. Trebuie sa te concentrezi asupra strazilor din Bucuresti, care-s incredibil de bune.
Oțelarilor mă interesa în mod special fiindcă nu aveam liniște din cauza lucrărilor, dar și fiindcă accesul prin spatele blocului era dezolant.
„Lucru bine facut.”