Cu trecerea anilor, laptopurile au devenit tot mai limitate și, implicit, mai plictisitoare, cel puțin pentru cineva obișnuit să le „actualizeze” înlocuind componente. Fiecare generație pare să fi renunțat la ceva în goana după un design cât mai subțire, transformând treptat uneltele versatile de altădată în dispozitive aproape sigilate. Primele care au dispărut au fost unitățile optice, urmate de o serie de porturi considerate astăzi învechite, dar care la vremea lor ofereau o flexibilitate de neconceput în prezent.
Să fim serioși, probabil nimeni nu mai tânjește după un port VGA, însă eliminarea sistematică a conectorilor esențiali ne-a adus într-o situație absurdă. Acum, până și conectarea laptopului la un simplu televizor sau la un monitor extern a ajuns să depindă de un hub sau de un adaptor, pentru că producătorii consideră că două porturi USB-C sunt mai mult decât suficiente. Practic, am ajuns să cărăm după noi o colecție de dongle-uri pentru a recupera funcționalități care înainte erau standard.
O istorie a porturilor, de la belșug la minimalism
Privind imaginile, este evidentă o tranziție de la abundență la un minimalism extrem. Modelele mai vechi și mai groase sunt o demonstrație de forță în materie de conectivitate: porturi VGA și DisplayPort pentru video, multiple porturi USB-A, un conector Ethernet (RJ45) pentru o conexiune la rețea stabilă și chiar unități optice DVD-RW. Aceste laptopuri erau gândite ca stații de lucru portabile, capabile să se conecteze la orice periferic fără adaptoare.
În contrast, laptopurile moderne au sacrificat aproape totul în goana după un design cât mai suplu. Am pierdut nu doar porturi, ci și elemente practice precum bateriile detașabile sau sloturile pentru carduri SD. Generație după generație, am renunțat la câte ceva, ajungând în situația în care avem doar minimul necesar: unul sau două porturi multifuncționale și, cu puțin noroc, un jack audio.
Provocările upgrade-ului în era modernă
Problema nu se oprește însă la conectivitate. Dacă în trecut puteai prelungi viața unui laptop adăugând memorie RAM sau înlocuind unitatea de stocare, astăzi acest lucru a devenit mult mai dificil. Majoritatea componentelor esențiale – procesorul, memoria RAM și, în tot mai multe cazuri, chiar și SSD-ul – sunt sudate direct pe placa de bază.
Această tendință transformă laptopurile în bunuri de consum cu o durată de viață prestabilită. Odată ce ating limita de performanță sau o componentă cedează, posibilitățile de reparație sunt limitate și adesea neviabile din punct de vedere economic, ceea ce scurtează ciclul de viață al dispozitivului. Am câștigat, ce-i drept, portabilitate și un design elegant, dar am pierdut controlul, durabilitatea și satisfacția de a ne putea întreține singuri echipamentele.
Îmi amintesc cu oarecare melancolie de vremurile în care cumpăram pe mai nimic un laptop vechi de 10 ani, îi înlocuiam procesorul cu cel mai puternic model suportat de soclu, adăugam un modul de memorie RAM, schimbam pasta termoconductoare și obțineam o stație de lucru pentru Linux pe care mă puteam baza ani buni. Astăzi, așa ceva este imposibil. Un laptop vechi, fără posibilități de upgrade, va rămâne lent, chiar extrem de lent, pentru că a fost proiectat să moară așa cum a venit. Practic, durata de viață utilă s-a înjumătățit. Acum au, cel mult, două porturi USB și un jack.
Acest lucru impune o schimbare de mentalitate la achiziție. Acum, mai mult ca oricând, este esențial să nu ne mai gândim strict la prezent. O configurație care astăzi pare suficientă, cum ar fi 16 GB de memorie RAM, s-ar putea dovedi un factor limitator în doar doi ani, forțând o înlocuire prematură a unui echipament altfel perfect funcțional. Planificarea pe termen lung și alegerea unor specificații ușor supradimensionate pentru nevoile curente devin, astfel, singura strategie viabilă pentru a asigura o investiție durabilă.
Asta am tot observat si eu in ultimii ani cand ma mai invarteam prin magazine sa vad laptopuri. Aproape toate la fel, design minimalist, aceleasi caracteriatici obosite. Ieseau in evidenta doar laptopurile de gaming, in special MSI-urile care zici ca sunt ca ciupercile dupa ploaie. Sub 1000€ nu gaseam nimic ce sa ma multumeasca ca performanta si aspect. De aceea am si tras mult de Ideapad-ul meu de 17,3 atatia ani. Norocul meu ca am avut sansa sa primesc Rog Strix G17-ul, altfel fie ramaneam cu laptopul meu de 11 ani vechime, fie luam ceva banal de maxim 1k si gata. Strix-ul e peste 90% din laptopurile afisate in magazinele fizice ca aspect si performanta. Poate si mai sus pentru inca un an sau doi.
Pe mine ma spargeau maxim laptopurile Sony Vaio cand imi mai picau la reparat sau curatat/instalat cate ceva. Nu era unu la fel ca altul la design.
Ce mă frustrează e că de cele mai multe ori deschizi un astfel de laptop și vezi că era loc de porturi acolo unde, ca în cazul Macbook-ului Air, dispui doar de două.
pe vremuri cea mai scumpa piesa dintr-un radio sau tv era transformatorul de retea (care in cele mai multe cazuri era de fapt autotransformator) chiar si la comunisti conta asta… dar acum cand laptopurile ajung cu taxe peste taxe (intercontinentale si nationale) probabil un cip switch costa cativa centi dar s-ar putea sa coste mult mai mult licenta de a instala mufa, din cate stiu cel putin mufa hdmi costa ceva licenta de aceea s-a trecut la DP care ar fi open, cand te uiti in zona de suport la DELL la un laptop te plictisesti sa numeri paginile cu ce licente ti-au bagat in laptop… cat despre baterii …hmmm… la cat de periculoase sunt cele cu Li …si cat de proasta este omenirea …eu zic ca bine ca le-au ascuns… chit ca atunci cand se umfla poate sa iti crape trasee din placa de baza care nici dracu nu le mai depisteaza…deci alt laptop…avantaj cine?! de ce ar face altfel???
Cea mai scumpă licență HDMI e 1,8€, de la câteva mii de unități în sus, câțiva cenți pe unitate. Nu e ca și cum n-ar putea crește prețul laptopului 10€ de teamă că n-ar mai vinde un laptop de 1300€ cu 1310€.
stiu ca pare putin dar acum isi rup cu greu putin de sub unghie, am o cutie cu suruburi stranse de la unitati montate cu ani in urma cred ca are peste 5 kg, acum abia iti ajung la fix si daca e sa cada unul jos acum te apleci :) cat despre HDMI nu voorbim doar de un laptop… corect?!
Costul unei licențe pentru a monta un port HDMI pe un laptop implică plata unor taxe către HDMI Licensing LLC. Există două componente principale de cost:
Taxa anuală de licențiere:
Pentru volume mari (peste 10.000 unități pe an), această taxă este de aproximativ 10.000 USD pe an.
Pentru volume mici (10.000 unități sau mai puțin), taxa este de aproximativ 5.000 USD pe an, plus o taxă de administrare de 1 USD pe unitate.
Royalty per unitate vândută:
0,15 USD per produs dacă nu se folosește logo-ul HDMI.
Dacă se folosește logo-ul HDMI pe produs și în materialele promoționale, costul scade la 0,05 USD per unitate (este necesară testarea de conformitate).
Dacă se implementează și HDCP (protecție conținut digital), iar logo-ul HDMI este utilizat, costul scade la 0,04 USD per unitate.
Prin urmare, pentru un producător care montează port HDMI pe laptop-uri, trebuie să plătească o taxă anuală și o taxă per unitate vândută, care variază între câțiva cenți pe unitate și poate ajunge la 15.000 USD anual în total, în funcție de volumul și condițiile licenței.
Aceasta este o practică standard pentru licențierea tehnologiei HDMI, fiind necesară achiziționarea acestei licențe oficiale de la HDMI Licensing LLC pentru a integra portul HDMI pe dispozitive comerciale
Pentru un laptop care se vinde în România cu prețul de aproximativ 1300 euro, prețul de fabricație în China este în mod obișnuit mult mai mic, deseori situat între 20% și 40% din prețul de retail. În general, costul de fabricație pentru un laptop uzual în China poate varia între 200 și 600 de dolari (aproximativ 190-570 euro), în funcție de specificații (procesor, memorie, stocare, ecran etc.) și volum de producție.
Distribuția costurilor de fabricație include componentele care reprezintă 60-70% din cost (CPU, RAM, SSD, display etc.), costurile cu manopera fiind 10-15%, cercetare Dezvoltare 5-10%, iar costuri suplimentare pentru marketing, logistică și overhead cumulează restul procentelor.
Astfel, un laptop cu preț de vânzare de 1300 euro în România ar putea avea un cost de fabricație în China în jurul a 250-550 euro, iar restul până la prețul final include costuri de transport, taxe, marja de profit a distribuitorilor și comercianților.
am trait in vremurile cand se recolta graul verde ca sa iasa productia mare in kg/ha imi inchipui ca toate companiile au compartimente finaciare unde contabilii au un cuvant de spus…parca vad pe unul ca se bate cu caramida in piept de ce economii a facut pentru companie
mai exista si presiunea concurentiala (cred ca e luata in calcul si cea neloiala), poate conteaza si faptul precum „cloud-ul” a luat avant masiv si nu mai introducem atat de des stick-ul, imprimantele si mouse sunt wifi sau bt so…. ce atatea usb-uri :)))
cred ca stii si faza si faza cu maslina de la companiile aeriene :)
Îmi și imaginez un Bolojan la Dell și Apple: maximum 2 USB-uri, nu ne putem lăfăi.
Azi am aflat lucruri noi. Nu stiam ca exista aceste licente si ca trebuie platit pentru. Are sens si poate insemna si cresterea pretului de achizitie. Si sa plateasca in plus pentru mufe si porturi extra si sa fie pe placul a doar o mica parte a consumatorilor, nu are rost cred. Daca as fi un fabricant de laptopuri as implementa configurarea individuala a acestora. Exact cum iti configurezi masina pe site-ul dealerului, asa sa iti faci si laptopul. Bineinteles, cu termen de livrare de 1-2 luni sau poate mai rapid. Cred ca ar deschide calea spre o nisa interesanta. Si platesti pentru ceea ce iti configurezi.
Știai de Framework?
@Cristian: wow.. absolut deloc. Mi-am configurat asa rapid de curiozitate un 16″. Am ajuns rapid la €4500, dar e marfa tare de tot.
Lasă-l în wishlist pentru când câștigi la loto. :)