Am am mai avut o zi de activitate #offline, cu Internet în reprize, în care mi-am făcut de lucru prin casă. Spre seară a revenit pentru aproximativ o oră, moment de care am profitat și postat ghidul despre configurarea PPPoE pe DD-WRT. Pe la 20:00 a picat iar, la 20:54 am sunat la RDS, iar la 21:20 a venit un domn și a rezolvat problema. Problema cică era conectorul RJ-45.
De cablări nu mă întrebați fiindcă nu înțeleg mare lucru, eu tot ce știu e că routerul comunica cu switch-ul de pe scară, «făcea link», dar domnul care a venit de la RDS a știut din prima că-i conectorul de vină, l-a tăiat și înlocuit, iar acum, cel puțin de vreo 20 de minute, am Internet, deci voi putea urmări Real Madrid vs. Juventus Torino! Hala Madrid!
De ce vă spun de problema acesta? Fiindcă eroarea primită la conectare directă prin PPPoE era „Error 651: The modem (or other connection device) has reported an error.”, eroare despre care am citit tot felul de mituri științifico fantastice. Unii mergeau într-atât de departe încât recomandau oprirea PC-ului, deconectarea cablului de rețea și așteptarea preț de câteva minute, asigurându-vă că problema va dispărea ca prin minune.
Explicația logică pe care o găsesc pentru rezolvarea problemei prin deconectarea cablului și oprirea PC-ului:
- oprirea PC-ului n-are nicio legătură. Conectorul RJ-45 conectat la PC avea o problemă, pinii erau slăbiți, nu „călcau bine” sau erau oxidați, iar deconectarea & reconectarea sa, cu puțin noroc, eliminau problema temporar făcând posibilă comunicarea între switch și router sau switch și PC. Din acest motiv unora le-a funcționat, iar altora nu.
Dacă vă confruntați cu astfel de situații sfatul meu este să contactați RCS & RDS și să-i lăsați pe ei să rezolve problema. Dacă nu e switch-ul de vină, cel mai sigur conectorul din cutia switch-ului prin care aveți acces la la Internet, adică cel de pe scara blocului, e oxidat sau are vreo problemă.
Oprirea routerului, PC-ului și a mașinii de spălat nu ajută, nu ajută deloc. Pe cuvânt!
tare rau asta : Oprirea routerului, PC-ului și a mașinii de spălat nu ajută, nu ajută deloc. Pe cuvânt! =))
Aceeasi problema am avut-o si eu si dupa lupte seculare cu stiinta netului, setari peste setari, chinuit router cu reconfigurare si resetare, bagat si scos cabluri de prin switch-uri, tot la cel de pe scara blocului era problema la eroarea 651, mufa nu facea contact corect.Am rezolvat-o eu resertizand cablul de la switch deoarece usa era uitata deschisa ,spre norocul meu,de nenea de la RCS & RDS….(eu nu va sfatuiesc ,daca nu va pricepeti, sa resertizati) fara aprobarea celor de la care primiti net.
Asta ar mai lipsi, să ne-apucăm toți de rețelistică :)
Buna seara
Interesant ca pe laptop nu imi merge, dar pe calculator imi merge netul, cu acelasi cablu.
Multumesc frumos