Una dintre distribuțiile mele preferate, Pop!_OS, a ajuns recent la o maturitate pe care mulți dintre noi o așteptam de ani buni, odată cu lansarea versiunii Alpha a mediului desktop COSMIC. Curiozitatea de a vedea ce aduce nou echipa System76 era uriașă, însă m-am lovit de o mică „problemă” logistică.
Singurul PC pe care îl folosesc zilnic cu Linux este laptopul Dell pe care, în urmă cu doar câteva săptămâni, am instalat CachyOS. L-am configurat în detaliu pentru fluxul meu de lucru, inclusiv cu autentificare facială prin Howdy, și nu mă înduram să șterg totul doar pentru un test.
N-am avut încotro, așa că am apelat la „rezervă”: unul dintre laptopurile mele de suflet, un ThinkPad T440s, care devenise mai mult o piesă de muzeu în colecția personală. Au trecut luni bune, poate chiar un an, de când îl pornisem ultima dată. Însă, în momentul în care ecranul s-a aprins, am uitat complet de Pop!_OS. Sistemul care rula pe el nu era unul oarecare, ci Archcraft.
Momentul de inflexiune în utilizarea Linux
Revederea interfeței Archcraft mi-a provocat o nostalgie neașteptată. Această distribuție Archcraft a reprezentat pentru mine un punct de inflexiune. A fost sistemul de operare pe care mi-am format „memoria musculară” pentru tot ce înseamnă tiling window manager.
Felul în care gestionează ferestrele și scurtăturile de tastatură m-a disciplinat într-un mod care îmi este util și astăzi, chiar și pe macOS. Cei care ați citit ghidul meu despre trecerea la Mac știți probabil că folosesc unelte similare pentru a replica această experiență. Archcraft a fost, practic, „școala” mea.
De ce Archcraft rămâne o bijuterie vizuală și tehnică
A fost de ajuns să mș loghez pentru a-mi reamintit de ce am păstrat această instalare intactă atâta timp. În primul rând, estetica.
Archcraft vine out-of-the-box cu o interfață care este o adevărată încântare pentru ochi. Nu trebuie să pierzi ore întregi configurând fișiere .config pentru a face sistemul să arate bine; totul, de la transparența terminalului până la bara de stare (Polybar), este deja rafinat. Este minimalismul făcut corect.
În al doilea rând, performanța pe hardware vechi. Pe un T440s, care nu mai este de mult un campion al vitezei, sistemul „zboară”. Consumul de resurse în idle este neglijabil, iar rapiditatea cu care răspunde la comenzi este ceva ce sistemele de operare moderne au cam uitat să ofere. Gestionarea ferestrelor este fluidă, fără sacadări, iar autonomia bateriei pe acest laptop vechi este surprinzător de bună sub Archcraft.
Concluzie: Pop!_OS mai are de așteptat
M-a luat o așa melancolie butonând prin vechile mele configurări, încât am decis să pun curiozitatea legată de Pop!_OS pe hold. Nu am putut să șterg această instalare de Archcraft; e ca o capsulă a timpului care îmi amintește de perioada în care învățam agresiv despre Linux.
Voi căuta o altă gazdă pentru teste sau, cel mai probabil, voi cumpăra un SSD dedicat pe care să îl pot schimba temporar în Dell pentru a testa noile distribuții. Până atunci, un lucru e clar: T440s rămâne teritoriul Archcraft.
