Pentru a putea accesa magazinul Windows în scopul actualizării aplicațiilor Modern UI, a trebuit să mă conectez la contul Microsoft. La un moment dat, dacă nu mă înșel, am fost întrebat dacă doresc să folosesc și integrez SkyDrive cu Windows 8.1. Am respins solicitarea, sau, cel puțin, sunt convins că asta am făcut. În fine, ideea e că m-am trezit cu SkyDrive înfipt bine în File Explorer, și pe SSD cu 100 de MB reprezentând spațiul ocupat de pictogramele celor 16 GB de fișiere stocate online.
Nu spațiul ocupat pe SSD este problema, ci faptul că nu-mi doresc SkyDrive-ul conectat la PC. Nu mi-l doresc din simplul motiv că folosesc serviciul doar pentru a stoca fotografii și alte fișiere de care nu am nevoie permanentă, și pe care am ales că le găzduiesc în Cloud deoarece pur și simplu nu mai aveam alte opțiuni, atât SSD-ul cât și Hard Disk-ul fiind aproape pline.
Cum se dezactivează SkyDrive în Windows 8.1
Simplu, dar nu chiar atât de simplu pe cât mi-ar fi plăcut! Căci da, mă număr și ei printre cei care ar fi preferat o casetă sau un buton care să activeze și dezactiveze clientul local, în funcție de preferințele utilizatorului. N-avem așa ceva, în schimb…
Dacă folosindu-ne de Local Group Policy Editor (se lansează executând gpedit.msc în caseta Run) activăm caseta Enabled din Computer Configuration » Administrative Templates » Windows Components » SkyDrive » Prevent the usage of SkyDrive for file storage:
După ce vom aplica noile setări, iconița SkyDrive va dispărea din File Explorer, iar clientul serviciului va fi dezactivat și așa va rămâne până când îl vom reactiva.
În schimb, dacă nu se dorește dezactivarea serviciului, ci doar eliminarea iconiței din Panoul de Navigare al File Explorer, executăm în caseta Run comanda regedit. În Registry Editor, mergem pe ruta HKEY_CLASSES_ROOT » CLSID » {8E74D236-7F35-4720-B138-1FED0B85EA75} și, după ce obținem permisiuni de administrare asupra ShellFolder, modificăm valoarea Attributes în 0:
Bineînțeles, aceste modificări sunt reversibile și se pot pune în aplicare pe toate versiunile sistemului de operare Windows 8.1.
bun lucru
Multumesc mult!