Defragmentarea SSD-urilor este chiar recomandată!

Uitați tot ce am spus ori au spus alții până acum cu privire la defragmentarea SSD-urilor, e greșit! Chiar dacă această operație reduce într-o oarecare măsură durata de viață a SSD-urilor, a nu defragmenta un SSD e mai grav decât a-l defragmenta!

SSD

Fișierele de pe SSD, la fel ca și fișierele de pe Hard Disk-uri, se fragmentează. Cu alte cuvinte, același fișier, după cum am explicat și aici, va fi stocat în diferite locații și reconstruit la defragmentare sau la cere, atunci când utilizatorul îl solicită.

Informațiile cu privire la fragmentele fișierelor sunt găzduite de metadate. Ei bine, cu cât mai fragmentat este un SSD sau un Hard Disk, cu atât mai multe metadate vor fi generate și prin urmare, cu atât mai repede se va ajunge la numărul maxim de fragmentări admise — da, există o limită și în acest caz. Cu cât numărul de fragmentări este mai mare, cu atât mai multe metadate for fi procesate la citirea fișierelor și prin urmare, performanța SSD-ului sau a HDD-ului scade.

Windows 7, Windows 8, 8.1 și, presupun, toate versiunile care vor urma, identifică prezența SSD-ului și-l tratează diferit față de un HDD, optimizându-l lunar sau în funcție de frecvența stabilită de utilizator. Dezactivând complet defragmentarea nu facem altceva decât să reducem performanțele SSD-ului și să favorizăm generarea metadatelor, expunându-ne riscului de a ne confrunta cu erori imposibil de remediat.

defragmentare ssd

Am încercat să simplific explicațiile omițând detalii tehnice care ar deruta utilizatorii atehnici sau neexperimentați, dar dacă doriți să cunoașteți toate argumentele care au dus la această concluzie, vă recomand să aruncați o privire peste informațiile oferite în acest sens de Scott Hanselman, dar să nu pierdeți nici viitoarele clarificări pe care Vadim Sterkin, cel mai cunoscut militant pentru dezactivarea defragmentării SSD-urilor, le va face publice sub forma unei rectificări la articolul care a readus în prim-plan discuția cu privire la acest subiect.

defragmentare activata pentru SSD

În ceea ce mă privește, am reactivat și configurat Defragmentarea automată a SSD-ului pentru a fi realizată lunar. Deși sfatul meu este să procedați la fel, nu vreau să o faceți orbește, ci mai întâi să vă documentați și să procedați după cum considerați că este mai bine.

12 Comentarii

  1. Eu am un program care se numeste SMART DEFRAG si imi defragmenteaza zilnic calculatorul.Nu am SSD am hard disc clasic de 250 GB.E vreo problema daca defragmentarea se face zilnic?Se face in mod automat.N-as vrea sa-mi distrug hardul,care dupa 6 ani merge in proportie de 79%.Gresesc deci defragmentand zilnic?

  2. Ok, daca activez defragmentarea , Trim-ul …. ce se va intampla cu el ? (il dezactivez ?)
    Multumesc , felicitari pentru blog .

    1. Nu, lasă-l activat. Windows are nevoie de TRIM pentru a optimiza SSD-ul. Ține cont de faptul că Windows nu defragmentează un SSD așa cum o face în cazul unui HDD.

  3. Multumesc pentru articole.
    As vrea sa fac o mica precizare referitor la subiectul defragmentarii SSD.
    Am un SSD Toshiba Q Series Pro 128GB pe un desktop. Am instalat un programoc (are peste 400mega … cam mult pentru ceea ce face) care se numeste SSD Utilities de pe site Toshiba.
    Una dintre meniurile programului se numeste „system optimizer”.
    Aici ai patru chestii de facut:
    – defragment. Ei spun ca trebuie pus pe „disabled”.
    Defragmentation is not needed on the SSDs and frequent defragmenting the SSD reduces its lifetime. Defragmentation should be disabled.
    – DIPM -> should be disabled
    – Ready boost -> is not needed, should be disabled
    -Superffetch/Prefech ->should be disabled

    1. Da, asta pentru că Windows defragmenta la un moment dat SSD-urile la fel ca pe HDD-uri. Acum, dacă accesezi tool-ul de defragmentare vei vedea că opțiunea de defragmentare a dispărut din meniuri având selectat un SSD, acesteia i-a fost luat locul cea de optimizare.

    2. Ok,asa este.Dar vreau sa te intreb Cristian,de ce la mine nu este disponibila optimizarea pentru SSD-ul meu?HDD-ul pe care-l am i-l defragmenteaza,iar SSD-ul nu vrea si pace.
      Sa nu trebuiasca oare sa-l optimizeze(defragmenteze) windows-ul meu (w10)?
      Multumesc.

      PS:Samsung SSD 850PRO pe un windows 10Pro.

  4. SSD-urile, cât și HDD-urile, thebuie defragmentate. Singura problemă care apare este algoritmul după care se face defragmentarea, în funție de natura suportului (celulele modulului Flash sau platanele magnetice). Defragmentarea HDD-urilor nu este aceeași cu defragmentarea SSD-urilor.
    E ca și cum ai avea de spălat niște rufe și niște vase de bucătărie. Trebuie spălate ambele cu apă și detergent, dar rufele le pui în mașina de spălat rufele, iar vasele… Dacă le pui în mașina de spălat rufe, scapă cine poate, mașina de spălat sau vasele de bucătărie.:)
    În mod sigur, OS-urile vor avea în vedere acest fapt prin update-uri.
    Rămâne să vedem cum și când!

  5. Tocmai mi-am luat un laptop cu SSD. Am înţeles ca defragmentarea e bună, dar cum rămâne cu fragmentarea? Ce vreau să zic: SSD-ul laptopului are o singură partiţie cu Windows-ul. Aş putea să-l las aşa dar de păţeşte ceva si trebuie formatat, am pierdut toate celelalte date stocate. Ştiu de hardul extern, dar nu stai să pui orice document Word, Excel,etc. pe extern de fiecare dată. De aceea aş lăsa o partiţie cu Win şi aş face încă una pentru lucruri personale. Problema e că nu ştiu cum se face şi care ar fi cea mai bună metodă de a face încă o partiţie (Programe speciale, comenzi in Command Prompt?!). A mai făcut cineva lucrul acesta, îmi poate da cineva un sfat, un link ceva? Mersi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.