Având un stil de viață sedentar și fiind conștient de problemele de sănătate cu care acesta vine la pachet, mă mint că după ce se mai răcorește sau încălzește —în funcție de anotimpul în care am avut „revelația”— voi începe să alerg și fără a fi încurajat de o haită de maidanezi turbați sau în urma autobuzului, îmi spun că voi face exerciții, că mă voi înscrie la sală, etc.
Dar timpul trece și eu nu m-am înscris nici măcar la… Sala Regatului, și descopăr, cu fiecare zi care trece, că sunt tot mai în formă, mai în formă de cozonac. E clar că mersul la sală nu e pentru mine, că la cinema și la teatru am mers mult mai des, inclusiv pe arșiță sau ger, drept urmare am renunțat la aceste planuri mărețe și-am căutat alternative mai accesibile.
Printre astea din urmă se numără cele pe care le găsim pe YouTube sau în DVD-urile primite cadou la achiziționarea tigăilor și aspiratoarelor miraculoase, sau disponibile, sub forma unei aplicații de fitness, în diversele magazine de profil pentru dispozitivele mobile.
Ultima variantă mi s-a părut cea mai adecvată având în vedere că, de când mă număr printre fericiții posesori al unei brățări Mi Band am avut grijă, oferindu-mă să fac cumpărăturile sau refuzând mediile de transport și liftul, să nu închei ziua fără a fi contorizat cel puțin 12000 de pași. Pentru o persoană normală nu e mult, dar pentru mine este suficient încât să conteze.
De aproape două săptămâni am început să încerc tot felul de aplicații pentru fitness, pe care le-am folosit în paralel. În urmă cu 2-3 zile le-am eliminat pe toate mai puțin cea despre care vă voi vorbi, pe scurt, în continuare: 7 Minute Workout.
Versiunea pentru Android, cea utilizată de mine, vine cu patru moduri de lucru a câte șapte minute fiecare. Spre diferență de primul, care este deblocat încă de la bun început, celelalte pot fi deblocate contra cost sau vizionând o reclamă video de câteva secunde.
Fiecare mod include instrucțiuni și chiar mici tutoriale video, postate pe YouTube, care pot fi accesate direct din aplicație. Primul, cel clasic, este compus din treisprezece exerciții a câte treizeci de secunde fiecare, despărțite de pauze de zece secunde.
Cele șapte minute de exerciții par un mizilic, dar dacă se adeverește că așa și este, aplicația permite repetarea sau creșterea duratei fiecăruia în parte, modificări ce pot făcute din panoul propriu de configurare. La mine încă nu e cazul…
De asemenea, aplicației 7 Minute Workout îi poate fi activată sincronizarea cu Google Fit, o funcție foarte utilă dacă folosiți un ceas, o brățară inteligentă sau o altă aplicație pentru a vă contoriza activitatea fizică zilnică.
După cum vă relatam și mai sus, nu o folosesc de foarte mult timp, încă sunt în prima etapă tipică pentru un sedentar profesionist (a se citi „febră musculară”), dar completarea fiecărui circuit, ce reușește să mă trimită la duș de fiecare dată, îmi dă de înțeles că funcționează.
Felicitări. Orice început e greu.
Eu practic Freeletics. Versiunea free, fara coach. Am încercat și eu multe de-a lungul timpului dar asta îți oferă mai mult decât antrenament acasă. Îți oferă motivația, ceea ce lipsește la antrenamentele de acasă.
Exista o sa comunitate a celor care practica Freeletics și un grup chiar la noi în România. Antrenamentele sunt salvate online și aplaudate sau comentate de membrii.
Eu am început documentandu-ma pe site-ul Freeletics.com și Freeletics.ro după care am descarcat aplicația și am pornit la drum.
Oricum, orice ai face, fă-o căci mulțumirea de sine va fi pe măsura efortului.
Spor.
Cred că am citit de aplicație pe AndroidPIT, dar de instalat n-am mai ajuns. M-a descurajat tare descrierile gen „antrenamentul Aphrodite e cel mai solicitant și dureros dintre toate”. :)
Un mic sfat…
Sa folosesti putin mai…logic(daca pot spune asa) hyperlink-urile, trimiterile catre alte articole/site-uri etc.
De exemplu aici:”Versiunea pentru Android…” ma asteptam sa faca trimitere la aplicatie in PlayStore. Sau aici:”…mici tutoriale video, postate pe YouTube,…” ma asteptam sa faca trimitere efectiv la un video sau la canalul lor de YouTube, nu la un program de Windows.
Un exemplu „pozitiv” e cum ai facut trimitere la pagina de Google Fit, cand vorbeai despre asta in articol. Mi s-a parut foarte normal si intuitiv.
De multe ori mi s-a intamplat sa iau „teapa”. In loc sa ajung la pagina aplicatiei despre care vorbesti sau a unui program, ajungeam la o lista cu articole care aveau tag-ul respectiv, gen clsb.net/tags/android. Acum de fiecare data verific unde duce trimiterea respectiva (in browser in stanga-jos in momentul cand merg cu cursorul pe link).
Nu o spun ca si o critica ci ca un sfat din partea cuiva care viziteaza destul de des acest blog, chiar daca nu prea ma implic in comentarii. Cel putin asa mi se pare mie mai practic si intuitiv.
Mult spor in toate
De regulă, când link-ul este pus pe un singur cuvânt, acesta duce la articole sau arhive relaționate cu respectivul cuvânt. Nu o fac pentru a vă încurca, ci pentru a-i duce spre articole despre acel subiect pe toți cei care au ajuns pe articol articol din Google. De asemenea, e una dintre puținele modalități pe care le ai la dispoziție, ca administrator de site, pentru a crea link-urile interne fără de care Google te-ar poziționa foarte prost.
Eu alerg de vreo 3 ani, am scăzut de la 112 kg la 80și, nu știu exact, mi s-a stricat cântarul. Având 185 de centimetri, e bine. Folosesc Endomondo (tot de vreo 3 ani), mi se pare cea mai potrivită aplicație pentru ce-mi trebuie mie. Combinată cu Lumia și Here Maps o pot folosi fără nicio problemă fără net, în concedii pe-afară, când mi se termină ăia 500 de mega de la abonament, etc. Îmi pot creea singur trasee pe hartă, ceea ce extraordinar pentru când vreau să alerg o anume distanță. Pot găsi pe hartă trasee făcute și recomandate de alții în zona în care mă aflu, și asta-i excelent când sunt în afară. Se împacă foarte bine cu playerul, muzica tace, mă anunță vocal când trece kilometrul, muzica reîncepe. Am încercat și Runtastic, nu m-a dat pe spate.
Mai folosesc, mai rar, unele aplicații de la HardFox, care sunt specializate pe anumite domenii sau exerciții. Au vreo 4 sau 5, și cam o dată la două luni una dintre ele devine free, o instalez și când pe site nu mai e free pe telefon râmâne free. Momentan folosesc HardFox SixPack fără prea mare entuziasm.
Norocul meu e că nu trebuie să slăbesc, că am 1,67 și 61 kg, eu doar am nevoie de mișcare, că dacă urc cinci etaje pe scări gâfâi de zici că am urcat Kilimanjaro în pas alergător. :D
Rezistența se dobândește relativ ușor, corpul uman se adaptează neașteptat de repede. În 2, 3 săptămâni, cu antrenamentul potrivit vei zburda pe scări.
Prima mea alergare a fost de 2,1 km. Nu am putut mai mult. După 20 de zile am alergat primul 10k.
Atunci e relativ simplu sa îți atingi scopul.
Urca scările acelea din 2 în 2 și când ajungi la ușă amintește-ți ca nu ai verificat cutia postala.
Dacă urci de 3 ori în ritm alert și după ce intri în casa arunci hainele de pe tine și mai bagi 3 serii de flotări rapide în 2 luni nu te mai recunoști.
Buna Cristian, dar ce versiune ai la Mi Band de ai meniul in lb romana? eu am versiunea 4.15.12.10 iar cea pe care o folosesti tu e versiunea…?
sau mai excat e 1.8.711 ?
Da, e 1.8.711. Secretul stă în limba aleasă pentru sistem, cred.
aha caci eu mi-am lasat telefonul in lb engleza…multumesc
Deci aia e. Eu l-am setat în română pentru niște tutoriale și așa a rămas.
Nimic nu e mai bun decat mersul riguros la sala.. app-urile arata bine, te invita sa le folosesti… dar, culmea, nu te fac sa slabesti decat daca, ati ghicit, faceti miscare…
Nici „cărțile de bucate” nu-ți prepară sarmalele. :)
Nici mersul riguros la sala nu te ajuta sa slăbești dacă odată ajuns acolo nu faci mișcare. Diferența consta în suma alocata slăbitului căci dacă dai bani la sala pentru a slabi și nu slăbești ai aruncat banii pe fereastra.
Nimic nu te poate ajuta oricare ar fi scopul dacă nu ai voința.
Pe mine ma distrează afirmația „merg la sala sa slăbesc căci acolo sunt motivat”. Deci în viata de zi cu zi ești slab și ai permanent nevoie de un șef care sa te împingă de la spate. Adică nu poți alerga în parc ci doar in sala pe banda lângă alți 10 transpirați? Nu poți baga abdomene acasa dacă nu aștepți sa se elibereze aparatul?
Sala e pentru fitosi. Rocky Balboa se antrena cu ce avea la îndemână. Și nu ala din film ci adevăratul, dar după care s-a scris scenariul.
Aseară am băgat 250 burpees în 24 minute consumând în acel timp 500 Kcal și încă pe atâtea în următoarele ore. După aplicație, Freeletics. Și am ajuns la nivelul acesta fără sala.