Threshold 2 (TH2), este pentru Windows 10 ceea ce a fost Service Pack-ul pentru versiunile Windows anterioare. Acesta, conform mai multor surse citate de WFL, va ateriza în calculatoarelor utilizatorilor de rând undeva la începutul lunii noiembrie.
Principala noutate, dincolo de remediile pentru problemele identificate din momentul lansării Windows 10 și până acum, e că începând cu TH2 nu vom mai fi nevoiți să parcurgem tot procesul de upgrade pentru a licenția sistemul de operare, ci vom putea utiliza cheia primită la achiziționarea Windows 7 și Windows 8/8.1.
În ceea ce mă privește, deși unii mă pot considera „early adopter”, sunt mai reticent când vine vorba de trecerea la o versiune superioară a orice, fiind genul care preferă să facă pasul în siguranță, când principalele probleme au fost remediate și produsul respectiv poate fi considerat apt pentru publicul larg.
Deși mi-a plăcut Windows 10 în primele zile, în timp s-a adeverit incapabil de a atinge performanțele antecesorului său în majoritatea operațiilor efectuate de mine, așadar l-am păstrat foarte puțin și, începând din acel moment, le-am recomandat tuturor să aștepte primul update mare, cel care-l aduce la nivelul pe care niciun sistem de operare nu-l poate atinge în primele 2-3 luni de la lansare.
Sincer, abia aștept să încep să folosesc Windows 10 și altundeva decât în mașina virtuală, să am motive să scriu despre el, să-i descopăr latura revoluționară și să profit de ea, dar vă asigur că mă voi reîntoarce la 8.1 fără remușcări dacă nici după TH2 nu primesc ceea ce mi-a fost promis: o performanță mai bună. Apropo, voi îl folosiți, sunteți mulțumiți de el?
Da, eu il folosesc deja pe doua calculatoare. Mai a facut si ceva probleme din cauza driverelor,de ex: la un update a disparut sunetul apoi peste doua zile la alt update a aparut din nou.La fel si cu functia search, nu mergea deloc apoi si-a revenit… Am inchis update de drivere sa nu mai am probleme. Cd original de la driverul de imprimanta nu il mai recunoaste dar a instalat el ceva asa ca imprimanta merge bine.
Browserul Edge se misca bine dar nu exista extensii inca pentru el. In rest se misca bine si arata bine, probabil la primul service pack va mai rezolva din probleme, oricum mai trebuie sa treaca ceva pana va fi desavarsit…
Mult prea lipsit de suport/compatibilitate, probleme de drivere pe care mi le amintesc la trecerea de la 98 la 2000, dar atunci macar era scuza unui sistem totalmente diferit, practic singurul lucru comun era interfata cu iconite :)
Arata trendy si atat de moment, nu se preteaza in mediu home, nu se preteaza in mediu production nici atat, in ce mediu se preteaza Cristian dupa tine ?
Eu nu sant de acord cu modul tau de a privi tot scandalul media numit win10, mult prea mult fum si foc si para, 10mil de adopteri in primele 4 saptamani HA, cu 9,9mil de unloaderi in saptamana 5 ..nu trebuia lansat fara un compatibility mode solid macar, nu e ca si cum iti sufla concurenta si spionajul economic in ceafa, puteau sa mai coaca la cuptor sau la ce compiler coc ei acolo ..sant doar masina de scos bani, daca ar egala priceperea la scos bani cu inovatia din noul win ..imi amintesc ca au fost vremuri in care asteptam cu sufletul la gura nou win, si se dovedea mai mult decat speram intotdeauna, iti adunci aminte de 95 ->98 sau 98->2k sau 2k->xp ?
Nu cred ca tot ce am bolborosit acum poate fi catalogat ca romantism de om ce imbatraneste.
My 2c cum zic unii.
Îmi e greu să-i găsesc un loc din moment ce pentru a lucra prefer 8.1, iar pentru uz cotidian Linux Mint. Se vrea un sistem de operare universal, de altfel tocmai s-a anunțat că va exista curând o sincronizare a aplicațiilor dintre smartphone, tabletă și PC, se insistă pe Continuum, dar de moment nu se vede nimic concret. Creșterea pierde din avânt și e normal în condițiile date, iar Microsoft consideră că singura cale de a păstra ritmul e livreze automat în sistemele tuturor celor cu versiuni ce pot fi upgradate gratuit la 10.
E o prostie. În primul rând e stupid că se face asta inclusiv în cazul PC-urilor care n-au drivere pentru a-l rula. Eu însumi l-am văzut recomandat pentru instalare pe sisteme în care, după upgrade, nu exista nicio posibilitate de a folosi WiFi-ul, bluetooth-ul sau grafica în condiții decente. Da, OK, procesorul poate, RAM este suficient, spațiu pe HDD avem, dar parcă vrem să vedem și-un film, să navigăm pe net, șamd.
La ce naiba folosește frustrarea utilizatorilor habar n-am, dar prin mișcarea asta, sunt de părere că Microsoft își cam dă cu tesla-n… coate. Se merge mult pe ideea: „Suntem n1, ce se poate întâmpla? Se-ntorc frustrații la 8.1 sau 7 și dezactivează update-urile vreo două luni, mare pierdere! Oricum își vor cumpăra, mai devreme sau mai târziu, un PC cu 10.”
Trist.
Cauza e graba in lansare noilor sisteme fara prea mari analize si cercetari.In trecut se lucra mult la crearea unui sistem nou.Acum exista intrecerea cat de rapid scot un produs,nu cat de bun este.Exact asa se intampla si la Android,numai ca acolo e mai simplu.
Microsoft e nr. 1 pe desktopuri și în instituțiile publice. Hai, și pe laptopuri. Dar pe tablete și telefoane, nu chiar.
Am zis eu ceva despre upgrade forțat pe tablete sau smartphone-uri?
pacat ca linux nu are un suport mai mare , sunt convins ca multi ar fi trecut pe linux , dar vorba lui cristi, noi vrem totul moca.
Obiceiul meu e sa trec greu de la un windoz la altul, si asta mai mult fortat de imprejurari si de programe. Ca am trecut la 7 e pentru ca e un pic mai modern, dar iubirea mea tot XP ramine, poate pentru ca are denumire din altceva decit din cifre. Chestie subiectiva. Am acceptat uploadu de la 7 la 10 pe calculatorul de la firma, si am folosit 10 pentru cproximativ o luna, timp in care mi-am dat seama de un singur lucru: merge cam la fel de repede, programele se incarca cam la fel de incet si per total nici o imbunatatire fantastica sau halucinanta a vitezei de procesare. Ce nu mi-a placut este aspectul ferestrelor, un stil copilaresc, amatoricesc si parca neterminate, un stil complet diferit de 7 si care nu-mi place absolut deloc. Poate pentru ca sint dintr-o generatie mai veche. Apropo, eu folosesc stilul XP de ferestre, cu design minimalist (nu ma intereseaza ferestrele colorate, transparente, aero si alte dracovenii miscatoare pe ecran), ma intereseaza doar viteza si programele sa-si faca treaba. Dupa mine, windoz 10 e doar o imbunatatire de fatada (de aspect de ferestre) si ceva imbunatatiri de drivere (chiar daca nici aici nu e totul 100% finisat), in rest stabilitatea sistemului e aceeasi ca si la 7, si ca si la toate windozurile, adica e chestie de noroc. Situatiunea reala e departe de declaratiile fulminante ca e cel mai stabil, si cel mai sigur si cel mai cel sistem de operare, eu daca testez tot felul de programase ciudate reusesc sa ingenunchez si 10-le, deci stabilitatea e doar un vis frumos. O sa spuneti ca e si normal ca se blocheaza windozu daca folosesc programe ciufute, pai va intreb io atunci: daca windoz ar fi asa de bun dupe cum se zice, de ce nu reuseste sa biruie si cu programele ciufute ?! Sau ce sa inteleg, ca nu pot folosi orice program, ca daca vrea cineva sa-mi faca o surpriza poate sa-mi trimita un program care sa-mi blocheze calculatoru, sa-mi fac o lista cu programe bune si programe rele ? Hmmm, stabilitate… ce cuvint frumos ! Evident, pentru ciudatenii folosesc o masina virtuala in VirtualBox, acolo chiar ca pot sa fac ce vreau.
De citeva zile am revenit la 7, prrrroaspat instalat merge ca si uns. Si cred ca o sa ramin la 7 o buna bucata de vreme, pentru ca se dovedeste a fi o distributie(!) stabila si solida. De versiunea 8 nu vreau sa aud nici in ruptul capului, iar 8.1 consider ca e dedicata pentru psihopati sau sado-maso, dar in nici un caz pentru oameni normali. As compara 8 si chiar si 8.1, cu superbele demonstratii de prostie suprema care au fost Millennium si Vista. Ma rog, au fost si alea un pas inainte. Posibil ca windows 10 sa se mai coaca, e inca fraged, si sa devina o platforma solida pentru urmatoarele versiuni. Iar pentru ca eu nu am timp de asteptat si pentru ca trebe sa-mi fac treaba, o fac pe un windoz pe care pot sa ma bazez, si acela consider ca este Seven !
Spor !!!
Interesant, eu folosesc Mint pentru lucru la job, si 7 pentru restul :D
Cum vad eu trecerea la „noua experienta windows” ? Pe vremuri nu simteam efortul de a darama casa pentru a schimba fundatia cu una mai trendy, dar acum sant mai corporate/conservator/batran alegeti ce vi se pare potrivit, ma intereseaza casa mai mult decat fundatia.
Microsoft sant numarul 1, dar ar trebui sa-si aminteasca „experienta” Nokia, Blackberry, si altii care pareau de piatra la un moment sau altul.
Abia astept sa vad solutii de la Google , unificari Chrome cu Android.
Am trecut pe W 10 de la 7 si 8.1 , adica un Laptop si un Desktop . Toate bune si frumoase , se misca bine numai ca a fost o promotie la BitDefender si cind am instalat , amindoua nu au mai boot-at, ecran negru , se vedea numai sageata mous-ului. La laptop a fost usor , am bagat cd si am instalat 7 apoi upgrade . La Desktop a fost mai greu , nu a raspuns la nici o comanda , cd nu a apornit automat si l-am dus la pravalie inapoi , ca este in garantie . Inca o data spun , Windows 10 se misca bine , cred ca mai bine decit 7 sau 8.1. Asta este numai parerea mea. Deci eu ramin la 10 .
Problema menționată de tine n-are neapărat legătură cu bug-urile Windows 10. Ceva similar am pățit și eu pe 8.1, dar cu alt antivirus.
Cred ca unii dintre noi s-au obisnuit prea mult cu celelalte siteme si le vine foarte gru acomodarea cu cel nou .Orcum eu m-am obisnuit cu cel nou am indurat multe dar pana la urma e favoritul imi vine greu sa folosesc altceva.Acum instalez th2_release Core 10586. sa vedem ce e de capul lui
toate cele bune!
Win 10 spre deosebire de win 7 rezistă muuult mai bine la instalat/dezinstalat programe.Recunosc că nu am reușit să-l aduc la ecran albastru doar dacă am șters fișiere forțat din el.E de preferat folosirea unui cont local în locul contului on line.În rest …ce să vă zic …decât că acest 10 nu este nimic nou ci un 7 combinat cu xp și interfața metro.Mi-ar fi plăcut să fie ceva nou, ceva radical,aspect care îl urmăresc și pe linux unde lucrurile au luat-o rău pe arătură.Faptul că au scos Ubuntu software center e jalnic și bug-urile se țin lanț pe 15.10.Nu mai sunt deloc prietenoase noile sisteme iar update-urile la programe apar greu.
In general se comporta foarte bine, daram probleme cu laptopul, cade frecvent conexiunea wireless si nu pot rezolva problema. poate ma ajutati dv.
Ai descărcat și instalat manual driverele pentru wireless, sau le folosești pe cele generice?