La începutul săptămânii prindea formă o nouă polemică: Microsoft va dezactiva pe Windows 10 jocurile piratate și hardware-ul neautorizat. Ca de obicei, prima dată haideți să vedem ce spun alții.

hardware neautorizat

Logica ne îndeamnă să credem că Microsoft, după introducerea cu surle și trâmbițe a Xbox pe Windows 10, încearcă să-și protejeze jucătorii în rețea de genul de utilizatori care nu știu să piardă și care fac tot ce le stă în putință pentru câștiga, inclusiv să trișeze. Dar să le luăm pe rând…

Jocurile piratate

Deși nu este o certitudine, e posibil ca Microsoft să-și dorească mai mult ca oricând eradicarea piratării jocurilor, o practică tot mai comună în rândul utilizatorilor Windows, una care face foarte mult rău dezvoltatorilor. E aberant să bag mii de euro într-un PC pentru a putea juca ultima versiune a jocului meu preferat, dar să piratez respectivul joc pentru a-l putea juca. Stupid chiar.

Need for Speed costă 50€ jocul și nu mi-l permit? Mă apuc de Ping Pong sau trec pe Linux și joc Tux Racer. E clar că nu-mi permit acest joc cum e clar că nu-mi permit și nici nu îmi voi permite în viitorul apropiat ultimul model de Lamborghini.

Jocurile nu le piratezi fiindcă „Are Microsoft bani, nu-l plângem noi!”, ci nu le piratezi din același motiv pentru care plătești biletul pentru a intra în muzeul din care nu pleci cu bucăți din exponate.

Hardware-ul neautorizat

Când joc în rețea mă aștept ca fiecare jucător să aibă aceleași avantaje și dezavantaje, după aceleași reguli, să jucăm ca într-un meci de fotbal, de la egal la egal, îndemânarea să fie singura care face diferența. Dacă eu am găsit pe dx.com o manetă care îmi oferă un avantaj față de ceilalți jucători, cum ar fi o funcție auto-shot, arbitrul, adică administratorul rețelei în care joc, din respect pentru toți participanții, ar trebui să mă invite să mi-o bag acolo unde nu bate niciodată soarele.

Într-un tur ciclist ar prinde bine o bicicletă electrică, în special pe ultimul KM, dar după cum vedeți acest tip de bicicletă încă se încadrează în categoria „hardware neautorizat”, iar acest lucru, credeți-mă, n-are nici o legătură cu NSA, CIA sau FBI!

11 comentarii
  1. si totusi daca Microsoft ar face asta, ar pierde foarte multi utilizatori dintr-un foc. :D Cine ar sta pe un sistem de operare care nu-i da voie sa pirateze jocuri/programe. sincer acum si eu piratez jocuri, nu pt ca nu mi le permit ci pentru ca le joc o data de doua ori si pa pa. Ar fi o investie degeaba doar pt atat. :D Oricum legata de hardware-il neautorizat… de cand si pana cand exista asa ceva? (eu nu inteleg dece am avea toti aceleasi avantaje/dezavantaje cand jucam un juc, unde ar mai fi placerea daca toti am juca egal.. :D

  2. Mi-a atras atentia articolul tau.OS-ul nu va putea dezactiva decat jocurile lui Microsoft.Asupra celorlalte jocuri el nu are control doar-si-numai-daca i oferi controlul.Atunci cand nu voi mai putea sa joc asemenea jocuri,eu personal,anunt aici pe blogul tau.
    Cat despre hardware-ul neautorizat duce la o propaganda a propriilor produse in cazul jocurilor aflate-n proprietatea lor.De genul ca nu poti juca un joc produs de ei decat cu mouse si/sau alte controlere doar de la Microsoft produse.Pe celelalte sa le respinga.
    Poate o dau eu in paranoia dar eu asta as face in locul lor ca masura de marketing.Cine vrea sa se joace e obligat sa se conformeze cumparand doar hardware autorizat si”compatibil” jocurilor.Cine nu,sa stea pe tusa.
    Eu asa as cere utilizatorilor de OS Win 10.Oricum esti agatat de sistemul de operare intr-un fel sau altul.Fie prin programul Insider sau prin upgrade.Sa nu uitam ca e pe unicul PC pentru cei care au login-ul online si cu toate „indiscretiile”permise.
    Pentru restul cei care avem/au OS-ul din alta sursa si fara supraveghere nu vad probleme la orizont.

    1. Asta cu hardware-ul cred că e mai mult o modalitate legală de a se proteja împotriva reclamațiilor de încălcare a DRM-urilor.

  3. E timpul sa inlocuiesc gunoiul de la microsoft cu altceva. Cred ca o sa optez pentru debian. Nu cred ca am jucat un joc piratat de mai bine de mai bine de 7 ani. Cumpar si joc ce imi place. Oricum si acolo, ca si la microshit calitatea produselor scade. Iar faza cu hardware neautorizat de so in sistemul meu, cumparat de mine cu bani mei? Cam subtire argumentatia ta. Sa fie de vina steamos ? Si producatorii de hard care sustin proiectul ? Mai bine de 50 la suta din cei ce folosesc windows acasa il folosesc si pentru ca se pot juca. Decizia ii indreapta rapid catre legile antitrust. Chiar as vrea sa vad mizeria asta sparta in mai multe firme.

    1. Dacă eu îmi cumpăr țigări contrafăcute, cu banii mei și din economiile mele, nu înseamnă că sunt legale.

      Deficientă și argumentația ta. „Gunoi. Microshit, etc”. Clisee de doi bani. N-am găsit un utilizator pro-linux care să nu înjure Microsoft. Nu mă refer strict la tine, inclusiv cei care știu despre ce vorbesc au boala asta, să înjure Microsoft. :)

  4. Ar trebui sa pui P la articolul asta. De la publicitate. Asa ar fi cinstit .”Stiti microshit face niste chestii urite in noul sistem dar si altii fac la fel” . Cam la asta se rezuma articolul tau . Folosesc windows in mediu bussines de mai bine de aproape 12 ani si am ajuns sa-l stiu cu bune si cu rele. Denumirea aia, Microshit, este meritata in momentul asta. Boala aia vine de la practica zilnica cu produse Microsoft, nu de la scrisul de review-uri favorabile. Multumesc pentru ca m-ai facut de doi bani, ignorant si sarantoc in comentariul de mai sus. Multumesc ca ai ignorat restul comentariului meu. Cel care sublinia problema. Descurajarea competitiei prin intimidarea producatorilor de hardware in a oferi suport pentru steamos si nu doar steamos. La asta ma refeream cand pomeneam de legile antitrust. Oricum modul de a trata asa pe cineva care a criticat dur un sistem de operare, nu articolul tau, te plaseaza, ca fiinta rationala, in categoria celor, citindu-te pe tine, „de doi bani”. Eu nu o sa pun un smiley la final. Nu gasesc nimic amuzant in a fi jignit fara motiv. P.S. Nu sunt un utilizator pro-linux. Dar ma indrept catre zona respectiva. Alegerea asta vine din cunoastere nu din ignoranta.

    1. Prietene, „Microshit” nu e critica, e insulta. Lasa, te sunam noi daca e…

      Pe bune, chiar nu am chef de explicatii. Cu atat mai putin cuiva care stie despre ce e vorba insa nu stie cum se scrie.

  5. Asa este. La adresa firmei respective. Nu a ta. Si o spun in calitate de client, nu de vanzator. Nu eu am coborit discutia in zona atacurilor la persoana. Oricum timpul pare sa nu aiba o influenta asupra ta. Asta e cert. De curiozitate, lucrezi la Microsoft ? Doar cu ei am avut dialoguri de tipul asta. Cu ignorarea problemelor puse pe masa si exacerbarea detaliilor nesemnificative sau devierea catre subiecte care nu aveau legatura cu discutia.

    1. N-am nicio legatura cu msft, dar deja am devenit alergic la hateri, in special la cei anonimi.
      Nu-i suport nici pe cei care incep discutia cu n-ai dreptate fiindca am eu ca asa vreau eu. Asta e tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.