În clipa în care luăm prima gură de aer, suntem cea mai insensibilă și egoistă ființă de pe pământ. În acele momente nu ne interesează nenorocirile din lumea în care ne-am născut, nu ne interesează nici dacă cineva a trebuit să moară pentru ca noi să avem o șansă la viață, ci ne concentrăm puținele forțe pe adaptarea la noul mediu.
Suntem învățați, încă din primul moment în care ideile încep să contureze în micile noastre căpșoare, că suntem speciali, unici, privilegiați. În fiecare clipă ai primilor ani de viață ne este sugerat că primim cea mai bună educație, cea mai bună religie, cele mai mari șanse la un viitor strălucit. Astfel, inconștient, dragostea de sine și egoismul ne sunt alimentate.
Egoismul nostru primește prima lovitură atunci când pășim pentru prima dată într-o biserică. Biserica e o clădire mare, rece, cu pereți și geamuri viu colorate, a cărei principal scop este acela de a ne aduce cu picioarele pe pământ, de a ne pune la locul nostru, de a ne anunța că nu suntem buricul pământului, că dincolo de mama și tata mai există cineva, un nene bătrân, care ne-a creat și dat la un moment dat o șansă pe care noi, păcătoșii, am refuzat-o, ca niște egoiști netrebnici ce suntem.
În mod simbolic, în față acestui bătrânel îngenunchem pentru prima dată în viață, ocazie cu care facem cunoștință cu o trăire nouă pentru noi. Pentru prima dată ne simțim mici, insignifianți, și se instaurează în noi sentimentul pierderii controlului asupra propriei vieți.
Afli, imediat după, că respectivul bătrânel e Dumnezeu, trebuie să trăiești cu frică de El! Să-i respecți poruncile și să vii, duminică de duminică, în casa Lui, să I te rogi și să-I mulțumești atât pentru bine, cât și pentru rău. El știe ce e mai bun pentru tine, El te apără și păzește, iar dacă nu-i faci pe plac, te pedepsește trimițându-te în iad, un loc în care focul nu se mai termină, iar focul, după cum ți-a arătat-o pentru prima dată aragazul, numai bine nu-ți face.
Preotul, cel care intermediază relația ta cu Dumnezeu, îți repetă cât poate de des că nu-i o problemă să bei, să asculți muzică, să te distrezi, atât timp cât nu uiți de Domnul, atât timp cât trăiești după normele sale, după poruncile pe care ți le-a dat.
Mult mai târziu, sentimentul trăit înainte de „a-l cunoaște pe Dumnezeu” revine. Chiar dacă nu te mai simți buricul pământului, te simți privilegiat, avantajat, protejat. Ești convins de asta, doar mergi la biserică duminică de duminică, ai rămas în religia în care te-ai născut, ai aprins o lumânare pentru sufletul tău, pentru iertarea păcatelor tale.
Tu simți că ai o relație specială cu Dumnezeu. Știi când răsplătește, știi când apără și când pedepsește. Știi ce e bine și ce e rău. Poți desluși, fără prea mult efort, când semenii tăi au simțit pedeapsa Lui, iar toate nenorocirile care s-au abătut asupra ta nu sunt altceva decât semnale trimise de El pentru a te readuce pe calea cea bună.
Apoi ți se întâmplă nenorocirea și te întrebi unde ai greșit.
Ghidul tău duhovnicesc îți va spune atunci că de vină sunt bostanii, muzica rock, pletele. Îți sună cunoscut, a propagandă comunistă, simți că n-au nicio legătură una cu alta, dar îl crezi, l-ai crezut toată viața, el ți-a arătat Calea.
În plus, tu nu știi engleză, nu înțelegi versurile melodiilor rock în vogă, iar Holograf și Iris și Cargo, pe ale căror melodii de atâtea ori ai plâns și pe care le mai asculți uneori cu nostalgie, sigur nu cântă rock…
De vină nu putem fi noi, cei care permitem să fim călcați în picioare și șantajați de către cei de la care cumpărăm, în naivitatea noastră, șanse pentru a ajunge în rai, cei care credem că păcatele noastre pot fi răscumpărate prin simpla aprindere a unei lumânări, cei care ne considerăm mai buni prin simplul fapt că am fost de Paști și de Crăciun la biserică, nu ascultăm muzică rock și nu frecventăm cluburi rock!
Vinovați nu suntem noi, toți cei care nu acceptăm că un incendiu poate porni de la o scânteie, cei care nu acceptăm că un om poate muri din neglijența altuia, din indiferența noastră; care căutăm, chiar și atunci când nu este cazul, explicații Dumnezeiești pentru greșeli care n-au nicio legătură cu divinitatea! Vinovați sunt bostanii!
Iti respect parerea, dar consider ca exista dezaxati, si la extreme, in orice societate.Poate fi habotnicie in credinta sau exces de consum de alcool, tutun, etnobotanice, alte droguri, sex etc in orice loc.Normalitatea te duce si la biserica(daca asa consideri) dar si la concerte rock sau de alt gen. Tu ce crezi , noi romanii, am luat ce e mai bun din societatea de consum moderna, sau ce am crezut ca ne face mai „best”? E posibil sa nu te fi rugat sau sa nu fi fost niciodata la biserica, dar poate nu stii ca sunt oameni care dupa ce toata viata au facut rele s-au intors cu fata catre biserica(vezi Becali).Poate nu ai avut pe cineva bolnav grav in familie si nu a trebuit sa te rogi la D-zeu(acel mos) s-o faca bine pe ruda ta.Poti sa crezi si in Diavol daca consideri ca te face bine si iti da bunastare dar sa nu pici niciodata la extreme.Daca te-ai casatorit, probabil nu ai mers la biserica dar ti-ai angajat trupa rock la nunta.Daca ai copii probabil nu ai fost la „slujbasul mosului ” sa-i boteze.Probabil, daca va trebui sa mergi(ca toti mergem) la cele vesnice, vei cere sa fii ars la crematoriu(precum Sergiu Nicolaescu).Probabil cenusa ta va fi aruncata la canal in Bucuresti sau orasul, localitatea pe care o vei numi cu limba de moarte, iar pe cruce va scrie, Un asuprit al Bisricii Ortodoxe Romane.Asa se pica, la emotie, in extreme!